tot ce nu iubeşti la timp pierzi

trec din curiozitate prin tine să cert

orbeşte eroticul. vorbeşte-mi sau pe jumătate vino

tu(-rcoaz), povara mea, când clopotele bat

că doar nu ne-am sudat rădăcinile. de asta mă atac

eşti încă pentru mine

nuanţă de dragoste sau infern

undeva prin literă şi parcă te vreau

iubită prin vergeturile apocalipsei

unde m-am aruncat de dragul cuvântului de când tu

biciuiai plecarea cu tocul pe asfalt. superb

element pentru poezia de despărţire

şi suficient motiv să te vreau înapoi arcuş

târât prin praf de anticariat.

ia-mă de data asta mai bine Doamne şi

lasă-mă lângă sfârcul

amorţit al numelui ei să pot anagrama

tot ce nu ştiu despre mine de când asfaltul biciuit

i s-a-nchinat sub tocuri. poate nici nu mă doare şi

mă stoarce gândul că o să-i spun într-o zi legitim

povara mea dragă, acum pot în fericire să mă-ngrop

plec totuşi spre tine cu friguri în cap

i mperialul meu poem de despărţire să te dezbraci

enervant de boem peste

rădăcinile noastre împreunate. să vezi cât de bizar

zbiară tot ce am mai sfânt să-ţi rămână pe obraz

impresia că mai mult de atât nu puteam fi

simt că te pot părăsi - dublu acrostih

strâmt te vreau lângă mine la apus
ispită dezbrăcată de poveşti
m-am lăsat de tine de parcă eram
târât prin spasme de grafit

cumplit. dacă ne-am răbdat într-un instinct de nimic
ăsta nu putea fi decât blestem să-mi fii dragă

te-am sărbătorit când te-am găsit iar când ai plecat
eram plâns de cât te-am căutat în mine

pot de acum să-mi opresc din galop
orice cuvânt mi te-ar aduce înapoi. pentru că îndepărtato
te-ai transformat în singurul meu nerv de pământ

păcat că toamna e un castel de nisip
aruncat în ochii îngerului de povară
rămas să ne amintească să ne-ntâlnim legendar.
a venit clipa să ne lăsăm în poartă
semn că ne-am pus
iubirea printre zei

...

eram cu 5 minute mai fericit

dacă aş fi învăţat

să pipăi mai demult cuvântul

în zona

ta

eterogeno

...

am stat în genunchi

doar în faţa lui Dumnezeu şi a femeii

când n-am mai fost în stare

să mă des-păienjenesc de cuvânt

şi nici acum

nu-mi dau seama dacă

te-am găsit pe tine

sau cripta dumnezeirii

...

chiar dacă blestem ar fi

pe marginea

(ne-)înţelesului nostru

o să mă rog iubito

după ce mor

să-mi amintesc

refugiul sânilor tăi

unde

de atâtea ori

m-am simţit

ca-n disneyland

...

n-am multe certitudini
dar îţi spun
când scapi femeia din mână
scapi şi de complexul foii albe

...

într-un fel mă bucur
că
n-o să te mai vadă nimeni
dezbrăcată
am avut răbdare
să te înfăşor
tartru
în versuri

...

sunt pregătit acum
depind de tine
să ne luăm adio

...

cai verzi pe pereţi
te iubesc
şi
punct-ul ia forma sânului tău

...

m-am prins:

eşti catastrofă alchimică

bombă nucleară a iluziei

nu de alta dar

când zic

iubito

fiecare te ştie

şi-şi fixează parcă pe retină

o imagine de-a ta

pentru că tu iubito

ai atâtea forme

că nu ţi s-a inventat încă geometria

în timp ce mie

parcă

mi s-au infectat

gradele de căutare

spre tine

fericirea mea

...

o să încerc să te iubesc

în contrasens

dacă se spune că prin regresie

parcă nu eşti tu

sau

o să încerc să nu te iubesc

să văd

ce rămâne din tine după ce

scurm să-mi amintesc totul despre noi

...

...

în starea noastră
normală de criză
ar fi bine să ştiu
dacă trebuie să ies pe balcon
să te iubesc

...

pofta nu-mi mai e conceptualizată
când claxonează secunda
trebuie să-ţi păstrezi calmul
că oricum
o să ne privim într-o zi în ochi
prin genele tale
recesive

...

- te iubesc

- nu-i bai

...

detest gerunziile

că parcă aud că pleci

de aceea îmi place să cred

în verbele ce-şi scot cămaşa

înaintea mea

...

incubator de pofte

eşti încă în mine

că într-un moment de inspiraţie

ne ducem unul de la altul

dar pentru că Dumnezeu

ne-a lăsat poezia

ne întoarcem însutit

...

dacă porţi femeia
pe umăr ca pe o cruce
opreşte-te din când în când
şi o sărută
că n-o să-şi dea seama că ai obosit
ci o să creadă
că i te închini

...

ţi-am dezvelit crăpătura

prin care mi-ai plecat
să te convingi că
acum
văd şi eu soarele

...

între timp
nici cu citaţie
nu ar fi urlat îngerii la noi

...

să nu-mi spui
că nu te-ai gândit
măcar o clipă
că vrei femeia ca pe o vânătaie
să-ţi fie
jenă că nu poţi scăpa de ea
şi în acelaşi timp
să fii mândru că numai tu o ai
pradă de război

...

...

mi-ar trebui
o ultimă declaraţie de dragoste
aşa că nu pot să-ţi spun decât
imită-te

...

ori de câte ori gândesc asfalt
înseamnă că nu-i lângă mine
de aceea
mi-am încremenit-o-n apendice
să mă obişnuiesc
să cred
că într-o zi
m-aş putea lipsi
de mine

...

...

despre povestea
noastră carnală
să ştii că în tot acel timp
mi-ai fost
pecete subcutanată

...

mi-a întins
mâna şi o lumânare
mi-a zis că o să-nţeleg şi s-a dus
dulce
abia după ce i-am descompus gestul
mi-am dat seama că mă iubeşte
şi că a rămas cu mâinile întinse spre mine
că lumânare înseamnă
lu
mâna
re

...

când te în-torceai spre mine
vedeam că fiecare cuvânt
are o misiune
acum
ai rămas pentru mine
omisiune

...
rosto-goleşte-te
spre capătul
frisoanelor dintre noi
să-ţi par trusa de scule
a lucidităţii
şi a regretului

...

...

o să se-ntâmple

acum pot să mi te asum
cadenţă sau virtuală

...
nu-i da omului cât poate duce

dă-mi simplu
femeia la piept
şi mă duc
singur

...

nu-mi mai caut refugiu spre ea
pentru că e pentru mine
munte
umilinţă
şi basm
totuşi mă văd în versul
omului-rob
roib spre glezna ei
în re-tragere

...

...
dacă mi-ar fi cuvântul teacă
aş căuta femeia
în tot ce rămâne din mine
...
iartă-mă Doamne
că m-am gândit să-i spun
femeia-scumieră
nu-mi place să mă explic
dar în ea mi-am stins multe răutăţi gratuite
iartă-mă
că o iubesc
...
poate într-o zi
ea l-a trimis după conservant
şi el s-a întors cu un inel
poate
pentru ea era o metaforă
că pe atunci nu se inventase
conservantul pentru
dor

...
se duc variabilele din noi
cât nu-i întorc algoritmul
şi realizez că
seduc
resturi din ideea ce mi-a fost cândva
...
nu mi-am dat seama dacă
femeia are greutate
că uneori o simţeam povară

...

m-am bucurat de ea
mai ceva ca de trifoiul cu patru foi
când l-am făcut să semene cu ceilalţi
ne-am strigat din mers
să mă iubeşti
şi s-a des-compus în poezie
...
femeia şi poezia se completează sub anestezie
că altfel ţi se-ncheagă
şi nici cu pământ nu le mai tai
...
părea grindină cu tot cu auz
peste mine lanţ
am lăsat-o o clipă
să mă
uite
...
cu femeia asta nu ajung la mal
dar mă las s-o visez
că poate din greşeală
o să-şi plângă pe sân
...
parcă-mi era ruptă-n două mângâierea
că nu o mai simţeam a mea
şi uite-aşa
am început să cred că s-a prefăcut că semănăm
şi uite-aşa
o vreau
durerea mea

...

mă rezemam de ea
să prindem curaj să ne suportăm
nu mai credeam că visul şi femeia
trebuie tratate cu spatele
să mă tratez
de posibilul nostru sfârşit

...

le-am ascuţit la vârf şi
îi aruncam declaraţii de dragoste
în pereţi
doar până când
mi-a spus că sunt totul pentru ea

...

puteam să smulg din ea
rădăcini
să mă văd cioturos în femeie

...

că o iubeam
era ne-linişte
apoi
m-am limpezit de cât îmi era de dragă
iar acum
pot îngenunchia

...

a întins mâna spre mine
cu degetele aproape
întinse spre cer
dacă făceam acelaşi lucru
aproape
am fi împlinit ritualul de rugăciune

de fapt
nu mai era rugăciune
ci gestul de adio

...

manifest

în femeie
de mai bine de un an
riduri vocalice
şi rânduri ana-cronice
despre cât aş fi fost în stare
să n-o iubesc

...

port femeia cu subînţeles

agrafă
dimensiune
sau crustă
îmi poate fi
când o reneg în surdină

…

la încheietura mâinii ei
parcă nu mă ploua
pentru că
încheitura sânilor ei
se închise spre mine
să-mi pot
imagina despre noi
că Dumnezeu
ne poartă mătanie

...

îngenunchiez
în faţa femeii
ca într-o
interdicţie

...

frământ femeia
de pe o zi pe alta

nu-ncerca să-nţelegi
că dragostea şi grija
strivesc logica

...

ne număram paşii unul altuia
când ne iubeam
în cădere

...

mă re-semez
spre ea

târziu

în
-pătură cuvintele
erau haine

...

ea
legitim racord îndurerat
ea hieroglifă
ea nemaipomenită

i-am lăsat pe genunchi
urme de rugăciune

...

rod în urcare
delirul tău de fecioară
papirus târăsc după mine
să ne rămână
la indigo
vremea

...

ne alăptăm unul pe altul
cu minereu
să pară
greutate
ordinea de zi
a fructului oprit

...

des-cifrez femeia
de parcă uneori chiar aş vrea să-mi rămână
manifest e(xi)s(t)enţial
şi
oricât încerc să-i ţintesc plânsul
îmi ţâşnesc mâinile
în decolteul

poeziei

...

îmi des-compun definiţia despre tine
să-mi fii implozie
de dimineaţă
pre-simt
că-mi lipseşti
ca buzunarul de la piept

...

mi-ai ieşit din mână
îmbrăţişato
mi-ai plecat

...

uneori las cuvântul din lanţ
să muşte din femeie
că ştiu
într-un târziu
se-ntoarce la mine

...
ab-sorb femeia
promisă
să-mi rămână aproape
nepermisă
banchiză
pe care să-mi liniştesc
din când în când
strigătul

...

incandescento
lasă-mă să te las
să fii pentru mine
iubire multisensuală
sau
declin multisenzual

...
când alerg praful de pe femeie
să nu-ţi imaginezi
că-i gest de tandreţe

aşa fac eu
vreau câteodată
să rămână a mea

...

stai dincolo de noi
să ne vedem
ca-n versul la
reflux

...

am vrut femeia
pată albă

nu pot
să-mi cer mie

iertare

...

cred că
m-am odihnit destul
cât am stat cu tine

...

femeia să-mi fie
oracol
şi aruncare-n cerc

...
umblă-mi goală
prin pagini
să nu mai am nevoie de poezie

...
eu să-mi ţin
mâinile
în formă de cruce în dreptul frunţii
şi să mă aplec peste ea
nu de alta
dar
femeia poate fi
rugăciune sau legendă

...

“din când în când
mai mor prin munţi”
căutând sfârcul
neplâns
al carantinei dintre noi
...
păcat că te-ai născut pentru mine
toamna
îmi adun cuvintele spre tine
să dau impresia
că am lipsit

mi-ai lipsit
...
abia acum am realizat
că de fapt tot locul gol
din litere
este pentru noi

de câteva ori am crezut
că pot să mă uit în ele
să te văd ca-ntr-o fântână
sau chiar să ating verbul
să mă conving că
îmi modelez degetul
cu tine.

ciudat exerciţiu
să-ţi dai seama că
într-un banal contur liniar
poţi avea
tot ceea ce visează Dumnezeu
şi n-are curaj să facă din noi

...

vino să ne-nchinăm
între stânci
să ne rămână loc în palmă
că altfel
n-o să ştim niciodată
unde
se separă dragostea de religie

...
aş fi vrut să ştiu
dacă doar în sculptură se patinează femeia
eram curios dacă trebuie aşteptată
sau dacă se dez-lănţuie
singură
să-ţi fie pansament
peste ochiul ce se zbate spre alta

acum ştiu
femeia şi Dumnezeu
au darul să-ţi rupă cu dinţii
di-sperarea
...
nici măcar n-am apucat
să depind de umilinţă sau noapte
că mi-ai spus că "omul anulează timpul"
de aceea
sunt liniştit să ştiu
că te voi lua din nou
de la început

...

învaţă să mă iubeşti im-posibil
fără regie
să te ştiu fragment de lumină
sau
de exemplu

te con-duc
ca-n rosto-golire
să nu mă mai oglindesc
în copita calculelor

...

ea a intuit
că după ce-mi frământă şi-mi mototoleşte
poezia
o voi visa
dar săraca de ea
n-a ştiut că în felul acesta
îşi îndoieşte rugăciunile
pe care le-am zis pentru ea

volumul de debut 2005

volumul meu de debut :)

>>>>> apasă aici:

http://www.scribd.com/people/view/1770144

...

între timp
o să ne iubim
şi
după aceea o să vezi
că prin mână de om
curg apucături dumnezeieşti
...
răs-foieşte-te draga mea
să ştiu cum ai fost
goală şi plânsă
în poezie
că doar aşa
o să pot să te modelez
să te deschizi pentru mine
ca o biblie cu riduri
...
am crezut că pot da
cu pumnu-n planetă
când am spart primul cuvânt
şi am văzut că femeia
curge din el

apoi

mi-a venit să muşc pământul
când am realizat
că femeia
s-a spart în mine în mii de bucăţi
...
nu-i aşa
simplu
să vezi hipnoza pe inelar de femeie
pentru că versul
îşi upgradează intimităţi
în dreptul vocalelor.
de prea multe ori
am încercat
să-mi
tra-duc
concretul
...
aşa dor mi-a fost de tine
de parcă fiecare clipă
mă tăia
ca o lovitură de daltă

dar să ştii
să am rămas întreg
de poezie
şi-n lipsa ta

...

ciudato
infernal mă-ncălzeşti
în povestea absurdă a tot
ceea ce-mi pare că nu înţeleg
ideal ar fi să mă oglindesc
în tine
să mă descopăr cioturos sau etern
dar în loc de asta
pot să văd doar că
te iubesc
simplu
dacă într-o zi o să mă
încovoi de dragul tău
apleacă-te peste toate
absurdităţile mele şi spune-mi
că mă ierţi
că nu mi-am găsit
niciodată cuvintele
să-ţi spun ce eşti
cu adevărat pentru mine

...
ştiu că poţi ţine un secret
cică
şi lui Dumnezeu îi vine uneori
să scrie
iar pentru că-i place mai mult
să ne intuiască reacţiile
ne acoperă uneori
cu zăpadă sau ploaie
să nu ştie exact
dacă plângem din dragoste

...

cică nu poţi să iubeşti dacă
n-ai o fundaţie
de aceea am început să mă simt
săpat de femeie
încet
am iertat
răşina
chelneriţele şi tavanul
că pe podul palmei
poezia-i făcătoare de minuni

...

am văzut că aproape toţi porumbeii
au degerături dar au curaj să zboare
şi abia apoi
am văzut că femeia iubeşte
dar are curaj să plece

…

uneori îmi pasă de tine
şi te amestec parşiv între cuvinte
să-mi crească în cameră
parfum de femeie
uneori vroiam chiar
să fac dragoste
cu verbul să-ţi intuiesc slăbiciunile
şi de restul să te dispreţuiesc
dar am realizat că
a dispreţui poate avea la origine
dimineaţă plus verbul a preţui
aşa că
într-o zi de o să auzi că te dispreţuiesc
să ştii că de fapt
te preţuiesc
dimineaţa

...

dacă aş putea dresa cuvintele
ţi-aş spune
incandescento

ştiu că o să-mi răspunzi că-i
ceva pompos ce nu mă caracterizează
dar mie-mi sună
incandescent ca ceva
în scădere
cu final uman
care ne consumă
încet
înce
înc
în
î

…

dacă viaţa mea ar depinde
de viteza în care
mă apropii sau mă îndepărtez de tine
atunci
ţi-aş spune că
iubeşti
pentru că
aşa-ţi trebuie

ascunde-te mai bine
că nu mai are rost
să te vreau mai mult

...

şi dacă erai meteorit
ar fi trebuit să ne întâlnim
să mă mir
să mă minunez de tine
sau poate doar
să-mi miruieşti poezia

cu toate astea nu-mi încap cuvintele
să te iubesc
sau
să nu te iubesc
pentru că tu
imposibila mea
m-ai învăţat să crap
dragostea şi zeii
de dragul măruntaielor
consonantice

PS: consoana obligă vocala să nu fie simplu strigăt

…

femeia
ca orice punct cardinal
se comprimă uneori peste mine

abordarea verticalităţii
pare uneori riscantă
cu atât mai mult cu cât
practica ne omoară
cuvintele

dacă ar fi să pun
degetul pe rană
crede-mă
că nu pot metaforiza
paralelismul între
femeie şi
sfârşit

…

mi-am înmuiat apucăturile
de când te ştiu pansament peste
păcat
că sângeram până nu demult
când ne strigam

de fapt era nevoie de
un strigăt întors
care să aibă rezonanţă
în măduva verbului
după care
salivează
povestea noastră

…

dacă
din greşală nu mă gândesc la tine
pe unde calc nu mai creşte iarbă
iartă-mă
dacă nu te mai găsesc
femeie cu mâinile întinse
şi cărări nesemnate

...

te-am ţinut toamna despletită
între cuvinte
să fii sângele, umbra şi păcatul meu
te-am învăţat
să-mi umblii goală prin suflet
şi să-mi trânteşti vocalele
în aşternut

poate o să ţi se pară ciudat
dar nu te mai caut
să-mi dai sens poeziei
pentru că eşti deja catarama versului

....

rebel
trăiesc mai mult pentru tine
să separ noaptea de femeie
şi tropotul zilei
îm-păcat

...

încearcă să descoperi cearcănele
poveştii noastre
să vezi că vor suspina cristalele

dă-mi apă
şi într-o zi o să-ţi dau lacrimi
să-ţi arăt distanţa dintre noi

dacă simţi că-mi tresare versul
mângâie-mă să-mi amintesc de tine
iar eu
o să-mi încleştez sărutul
spre iubirea ta
ne-vegheată
sau poate chiar
spre
iubirea noastră
aberantă
sumă a tuturor cicatricilor lirice

...

la un moment dat
eram în stare să-mi fac
din cuvinte burghiu
să-mi fixez iubita
pe creier

…

repetă-te draga mea
că de mult eşti pentru mine axiomă absurdă

visul şi nunta sunt noţiuni abstracte
pentru că tu
draga mea
s-ar putea să fii deja lângă mine

de aceea
dezbrac şi întorc
măruntaiele poveştii
să înveţi să te mulţumeşti
cu greşelile dintre noi
pentru că
la un moment dat
tu chiar o să vrei să-mi răspunzi
…

nu sta să-ţi explic de ce te iubesc
pentru că tupeul meu merge până acolo
încât am curajul să mă uit în ochii zeilor
dar totuşi
să ştii că
de rămâi lângă mine
o să am poezie cu inimă de femeie

...

femeie cu cer şi pământ
cer-şetor arunc verbul spre tine
să-ţi fie cer-cel
că doar aşa pot să îmi cer-n
pe cer-neală
clipele în care le cer
zeilor
să mi te dea
...
indiferent de cât
de nici o dată mi-ai brăzdat
poezia
în tine
o să pot vedea întotdeauna
cum pot trece de pe o vocală pe alta
...
mi-am stivuit dorinţele pe categorii
dar m-am oprit încă o dată
la tine femeie

crede-mă
nu mi se pare nimic mai emoţionant
ca ideea să te ştiu
pe goliciunea obraznică
a cuvântului
gesticugând disperat
că ţi-am uscat prea mult
numele
...
linişte
în seara asta sărut
femeia
să rup în două finalul rugăciunilor
să mă conving dacă
le-am învăţat corect
să-şi ia deodată zborul

linişte
în seara asta
după ce pleci
o să te ador
ca niciodată
...
pe tine
umbră de femeie
îmi articulez secundele
să hurui ca un gerunziu
în clipa în care
mă vei înveli
...
parcă m-am născut
în secunda în care
ai plecat
şi abia atunci
mi-am dat seama
că-mi pot închide ochii
şi
chiar te pot visa

...
de prea puţine ori am sanctificat cuvântul
de prea multe ori am sacrificat femeia
ca idee pierdută
re-trasă în
cara-pacea plăcerii

poate
într-o primăvară
îmi voi curăţa iubita
ca via
de toate literele pe care le-am lăsat
să crească pe ea
ca vâscul
...

spune-mi în silabe că mă iubeşti
şi mi-e destul să mă ancorez de tine.
o să te convingi că eu pot
să te-mpăiez cu poezie
şi pot să te îmbrac pe cuvinte.

la ceas de seară mi-aş usca cerneala
pe clopotul bisericii
să se adune toţi în jurul numelui tău
să-nţelegi de ce te-am pierdut

totuşi

dacă ajungi într-o zi să te trezeşti
pe nicovala literei
să ştii că nu te-am ajuns
că n-am îngenunchiat
că nu te-am răbdat
că m-am dus
să nu-ţi spun
cât te iubesc

...
iubita mea eternă
mi-am rotunjit cuvintele să străluceşti
şi uneori
mi te-am imaginat goală
ca un revolver pentru artă
de aceea te-am atins
până ţi-am lustruit nuanţele purităţii
să nu mă zgârie clipa
în care voi realiza
că te-ai încarnat
în obsesiile mele

...

n-ai decât să ţipi
femeie
este ceva normal ca poezia
să se întindă
tencuială peste tine

încă îmi spăl mâinile
între litere
şi ce rămâne arunc spre tine
(exact ca-n metodologia
deochiului)
să duci
când vei pleca
tot binele şi răul
zilelor mele

...

acum e rândul tău
întinde-ţi pe masă hainele
iar dacă n-o să ai destul spaţiu
întinde-te
chiar şi pe podea
hai
nu-ţi fie ruşine
fă liniştită
din haine
litere de tipar
şi scrie-mi că mă iubeşti

...

ai ruginit iubito
dar totuşi miroşi a poezie
şi uite
draga mea
a venit acea clipă
când schiopătăm amândoi
să nu călcăm prea apăsat pe cuvinte

ne întâlnim uneori
pe buza hârtiei
ca într-un ultim efort
să ştergem cu o cârpă udă
coastele vocalei
apoi
ne aruncăm unul în braţele celuilalt
să crape clopotul tras pentru noi
şi noroiul
de pe oasele jurămintelor

...
m-a derutat rău femeia
care-mi trădează cuvintele
şi chiar m-a speriat când mi-a arătat
că ştie să le scoată din mine ca din joben
parcă-i simt şi acum braţele cu gust de
sânge
liric
îi muşcam noptiera când îi lăsam
dimineaţa versuri

toate astea au fost însă
până în ziua în care
i-am închiriat pilda
înţelesurilor groteşti din
poveştile cu final fericit
atunci
şi-a dezgolit umerii
şi m-a rugat manierat
să pun cratimă între
dragoste şi absenţă

...

de fapt fug de tine
să văd cum e să fii gol şi pustiit
că doar aşa pot să mă cutremur
de cât de mult însemni pentru mine
…

nopţile mă ard
şi braţele îmi par miracol
cât ştiu că-mi aduni în tine
poezia
…

dacă sentimentele ar avea schelet
dragostea noastră
ar naşte monştri
şi nu ne-ar ajunge aripile
să ne cuprindem
…

mă uit cum pleci
şi încerc să învăţ
cum să te pierd
de aceea
îmi iau la sfâşiat metafora
o dezbrac
şi o frământ
să semene cu tine
...

parcă aud la radio canari.

pe unde scurte-ţi povesteam
păcatele zilelor ploioase
şi atunci
am realizat că trebuia să mă ierţi
aşa că
mi-am întins larg braţele
şi am plecat

chiar şi acum
când vine iarna
îmi întind mâinile spre Dumnezeu
să-i spun că te iubesc
...
m-am jucat
o vreme
în
poezia ta
merci.
mi-a plăcut

...

dacă tac îţi spun de fapt
că n-am destul timp să
să te caut
dacă te împinge ceva spre mine
îmi sugerezi de fapt des-părţirea
aşa că mai bine am fi
un singur punct
care turnat în paharul unor îndrăgostiţi
i-ar sătura de sărutul poemului
conDENSat

punct
PS: PUN fericirea Către fereasTră

...

îmi trebuie un concediu
să plec
să-ţi dai sema cât te iubesc
mi-e dor parcă
să mă desprind de tine
ca o foaie din calendar
şi fie vorba-ntre noi
dacă-mi laşi o poezie
pe cearşaf
poate într-o zi o să trec
să te iau
să mă-nţelegi

...

mă zbat să te caut
şi totuşi mi-e teamă
să nu vină clipa
să-mi înnegresc literele

te-am dorit atât de mult
încât chiar nu ştiu dacă
ai putea să mă faci mai fericit
aşa că
te rog nu te supăra că-mi las
verbul în linişte
peste tine
m-am născut deja şi am murit
de mii de ori

...
poezia ştie cum trebuie
sărutată şi luată în braţe
o femeie
cu dezamăgiri zvelte
şi bucurii înjunghiate

...

îmi vine şi acum să mă apropii
de tine
femeie vitrină
să-ţi sărut umerii şi să mă crezi
că nicăieri nu-i ca la tine
să mă laşi 5 minute
să cad secerat peste sânul tău
ca o roată dinţată
să macin poveşti vechi de dragoste
...

parcă te-ai repezit peste mine
superb
te adoram cândva
ca răspuns ce mă dădea peste cap
de mii de ori

...

ţi-am aprins umbra
i-am dat foc
respectând doar cele mai elementare
reguli de incinerare lirică
da,
i-am dat foc
departe de mine
să pot vedea din casă
locul în care trebuie să mă întorc
la tine
…

...

nu-mi răpunde să nu am
re-muşcări
dar poezia poate fi pentru tine
ca plânsul unui prunc nou născut.

comparaţia nu-i deloc deplasată
că se spune
că-l arde viaţa
sau mai exact
prima gură de aer
îl ustură într-un mod greu de imaginat
aşa că
atunci când te vei apropia de vers
poate o să te doară
dar crede-mă
o să te obişnuieşti
la fel cum eu m-am obişnuit
cu ideea că Dumnezeu
m-a învăţat să scriu doar despre femeie

...

i-am spus să descrie ce însemn pentru ea
şi în funcţie de asta mi-am acordat poezia
mi-a spus să descriu ce înseamnă pentru mine
şi a început să plângă
…

în situaţii de urgenţă
scriu femeie
şi-mi imaginez că
terifiant vine de la terestru
aşa că automat
am spectrul complet al euforiei ludice
…

îmi trebuie un program
să decodific respiraţia de îndrăgostit

odată
te-am luat în braţe şi am inspirat deodată
dar parcă ne-am depărtat.
n-a fost bine nici să expirăm deodată
că nu ne mai puteam spune nimic.
am încercat şi varianta să
inspir în timp ce tu expiri
dar parcă nu eram pe aceeaşi lungime de undă
aşa că
îţi promit iubito
că o să mă mai gândesc la
cum ne putem decodifica experienţele comune

...

mâine o să lopătez peste tine poezie
şi atât de mult o să creşti
iubita mea
încât
într-o zi dacă n-o să am unde să mă duc
o să-mi fac loc lângă tine

şi atunci
o să mâncăm vocale şi
vom inventa sunete
că vom fi singuri
în cara-pacea noastră lirică
…

te îmbrăcau pletele-ţi negre
şi chiar apusul lua formă de femeie.
iniţial voiam să-ţi descriu sărutul
dar alăturarea "bocanci" şi "sâni"
îmi în-sângerează versul

am crezut până nu demult
că gândul şi carnea mă cotropesc
dar să ştii iubito
că în cazul tău sunt noţiuni gemene
parcă aş vrea să te mai iau în braţe
să verific dacă poezia mea unguent
se coagulează înainte să-ţi intre-n piele
sau
mai bine zis
parcă te vreau
să-mi întorci poezia pe dos

...

draga mea
azi o să-ţi dau un diagnostic liric
dar trebuie să mă ajuţi
să-mi dau seama dacă eşti recuperabilă
în versuri

să fii atentă că-ncep
spune a
a-bis
buuun, acum spune-mi că mă iubeşti.
nu te gândi la nimic
ai văzut doar că ultima dată aproape ţi-a reuşit.
buuun, acum poţi să pleci.
nu te gândi la nimic
ai văzut doar cum se scrie o poezie