vineri, 21 decembrie 2012

...



...
dă-mi îngerul meu din femeie
puterea să mă pierd în tine
dă-mi puterea sfinţilor care se ascund
dar mie dă-mi doar
punerea lângă tine
că nu degeaba m-ai întrebat din fereastră
dacă paşii sunt un fel de refren
pentru adevărata noastră răbdare
sau fericire

...
nu pot să îţi arăt că te iubesc
pentru că asta ar presupune să
ştiu şi altceva
pentru a putea face comparaţie
mai ales că nu-mi mai eşti
de mult contemplaţie

...
ideea este cât se poate de simplă
să punem două covoare peste olaltă
ca cei romantici să îşi imagineze că
vrem să ne luăm zborul
dar să nu se vadă că lipsim
iar cei care nu îşi imaginează
că ne iubim
să creadă că de fapt noi ne-am găsit
o ascunzătoare atipică
nu de alta dar când suntem împreună
nu mai contează dacă putem fi
călcaţi în picioare

...
spune-mi într-o zi dacă poţi
cât vrei să te iubesc
şi cât să opresc pentru mine
din paharul acesta
că de cele mai multe ori în dragoste
nu contează învierea
ci drumul gol de lacrimi cu
gândul gol-gotei

...
cât de adânc pot merge cu gândul la tine
din moment ce
tot ce-i legat de tine mă înalţă
şi până unde mă pot înălţa
din moment ce sunt legat de
ceva dumnezeiesc

...
speram să te văd pe nuanţe
în condiţiile în care
nu eşti o simplă incizie
ci o tăietură în mine pe care
trebuia să o fac
pentru că nu am nicio
îndoială că te iubesc

...
dragostea nu este nici pe departe
o decizie
este o sentinţă asumată în doi
suma a tot ceea ce aş putea să fiu
când eu nu ştiu
că tu vezi în mine inclusiv defectele
îndreptate
şi îndreptăţite

...
ce bine este că
la absolut orice întrebare
pot să răspund cu
te iubesc
iar ţie nu ţi se pare anormal
că eu nu ştiu să ascult ca şi tine
cum cresc frunzele
că acum de fapt
îmi eşti mai importantă decât
însăşi iubirea

...