marți, 28 aprilie 2009

...

mâine o să-mi cumpăr batiste

că şerveţele astea

trebuie aruncate

după ce şterg câte o zi

în care am rămas lângă tine

...

m-ai învăţat că nu respirăm corect

că ne grăbim şi nu-i sănătos

abia acum am înţeles

că ai avut dreptate

de fapt

te repiram prea repede

crezând instinctiv că aşa

o să te trăiesc mai mult

şi m-am trezit

cu atâta aer în plămâni

de nu mai aveai loc

...

fii rezonabilă draga mea

îţi strig şi acum spre luna plină

pentru că rezonabilă înseamnă

să intri în rezon-anţă cu

gândurile mele superb de păcătoase

şi să fii destul de –abilă

să te faci că nu le înţelegi

...

facturează-mi

toate acele zile în care

te-am făcut să plângi

şi chiar dacă nu calculez

decât distanţa dintre umbră şi apă

promit că

după ce-mi citesc poeziile

o să trag linie

să văd dacă

mai trebuie să-mi fracturez

litera

ce nu ne-a plâns destul

...

nici măcar dacă

mi-ar mai fi crescut un gât

nu mi-ar fi fost destul

să-mi întorc privirea după tine

atât de normal

mi se părea

să te iubesc

să te las

să plec

în rugăciune

...

poate o să-mi propun

într-o zi să văd

câte interpretări pot găsi

dacă-ţi spun

femeie nevorbită

...

dacă acum m-ar pune cineva

să învăţ să te sărut

sigur te-aş săruta pe

furca pieptului

pentru că de acolo

restul buzelor mele

o să-ţi intre între

palme când te rogi

duminică, 5 aprilie 2009

cînd te-am strigat bravam că sunt şi eu al cuiva (dublu acrostih)

când simt că-mi trebuie spre tine un zvâc
întorc spre iarbă verbul a coborî
nu de alta dar lângă tine nu pot să-mi cern
drama de bucurie. între noi nu-i nimic rotund

te îndur – parcă - de când m-am născut
eşti binele şi răul din dragoste
- stai jos că vreau să-ţi spun ceva
aşa şchiop cum stă între noi muntele ăsta
mă sprijin cu obrazul încă de urma ta, antonim

să-ţi răsar, că poate n-o să-ţi spun prea des
târăşte-te, altarul meu, din grafit
rupe-te din contrastul vocalelor şi fii iar
iubita mea de povară. acum nu-mi mai
găsesc ciung
atlasul cu drumul spre tine că a
trecut prea puţin de când ne-am iubit prea mult

biciuiesc încă de buze restul acela de ciob
rămas peste poza ta şi chiar l-aş da tuturor
abstract să mi te-adore dacă aş şti că aşa
vei simţi că de fapt toţi te venerează coroziv
am încă tot ce-i al tău încarnat pe metania
mototolită de cât am numărat să-mi vii balsam.

cartilaj am pus rugăciunii să se-ntidă cosmic
atâta doar cât să văd dacă te află

să ştii - cuvântu-i ancoră şi dacă-i şters
umple-ţi acum ochii de plâns, nu te strigau
nopţile mele ci greşeala ta spre care mă-nchin
terifiat de cât te-am iubit

şerpuieşte-mi prin măruntaie ca un cartuş
iartă-mă apoi şi dă-mi

elan să-ţi urc în spinare
unde crucile sunt mai uşor de dus sau

apropie-mă de gura ta
labirintic să mă pierd şi carnal

culcă-mă pe sfârcul tău atomic
uită-mă şi într-o zi o să-ţi devin sigiliu
i-am spus lui Dumnezeu despre noi şi
va avea grijă să naşti poezie şi decisiv
ano-timp o să ne fim unul altuia