vineri, 2 noiembrie 2012

...



un fel de plâns în hohote
e atunci când iubeşti
te prinzi de spasme şi de tot detaliul
să te tragă în sus
că-i prea de neînţeles
că dragostea nu-i instinct ci distincţie
nu-i risipă ci canon
nu-i obsesie ci plonjon
în iertare

şi uite-aşa trec zile când pot
într-una să sângerez de tine
şi doare cu zvârcoliri
că n-am siguranţa că sângerez
în cuşca ta toracică
dar stai
nu-i cuşcă ci biserică pentru că are
turle şi cruciuliţă
şi uite eu nu pot fi sânge că
tu poţi să mă uiţi
oricât mi-ai fi de dragă

...
o să adun ploaia în pumn
să ţi-o aduc dimineaţă la cafea
să vezi şi tu ce gust are
plânsul îngerului meu care
s-a chinuit toată noaptea
să-mi ducă păcatele la reeşapat

...
dacă am înainta de fiecare dată
când rostim o vocală
şi
ne-am da înapoi pe consoane
atunci când spunem „te iubesc”
rămânem pe loc.
nu-i ciudat?

...
de fapt
dragostea este rugăciune
nu are reguli
ci doar intensitatea de a te face să
îngenunchiezi

...
primul lucru pe care l-am învăţat când m-am născut
a fost să plâng
nu ştiam să iubesc dar ştiam să plâng
şi poate din sămânţa aceea de
durere sau nebunie
ai venit într-un târziu la mine

...
s-au inventat chei în ziua când
oamenii au rămas fără
clei să-i ţină aproape
de aceea mă grăbesc spre tine
să nu fac scoarţă
că eu nu mi-am făcut cheie
să n-o pierd
să nu te pierd

...
se crapă de ziuă
se crapă de vise
femeia
se continuă cu tot nefirescul ei
într-o nouă zi de iubire

...