luni, 15 octombrie 2012

...




...
tu nu te-ai născut pentru mine
tu pură şi simplă
te-ai născut pentru gândurile mele
de neîndurat prin vijelia vitejiei cuvântului
care întâi te-a visat
povaţă pe-o viaţă
iar eu n-am niciun merit
să te iubesc sau să te pierd

tare cred
aparent simplu şi îndrăgostit
dar fără diacritice între spaime con-damnate
şi chiar atunci când dormim pe burta îngerilor
încor-setaţi între anotimpuri şi no(r)i
pierduţi după povara ierbii
cordial şi etern
sunt în stare să musc spre tine
evanghelia spre asimilare

...
auzi că între gândurile mele sunt şi
momente în care sufletul trebuie să respire realitatea
că pietrele se ţin inconştient una pe alta în braţe
şi că noi trecem
în fiecare clipă pe lângă Dumnezeu
de aceea ţi-am spus uneori
despre oamenii lumânare care pot să
se topească de dragul luminii celuilalt
dar uite că de mâine
vin spre tine cu
tărie, împăcare şi re-sentimente

...
nu amâna nimic din ce nu simţi pentru mine
şi nu te judeca pentru că
şi sfinţii ştiu de glumă iar suspinul tău
sau al meu nu-i
trăznire ci troznire
până dincolo de trăire şi tresărire

...
dragostea
ne dă unul celuilalt cu precizie chirurgicală
şi din prea multă incandescenţă
ne imaginăm totul practic

...
nu poate fi mai mare spaimă pentru cineva
decât să-şi dorească să poată mânui cuvântul
pentru că ajungi să vezi
că-i cu adevărat de nestăpânit
când îţi aminteşti că
la început a fost…