miercuri, 9 aprilie 2008

distanţa dintre umbră şi apă

am întâlnit femeia ce n-a spus niciodată te iubesc
şi nici n-a recunoscut
că i-a fost dor
pentru că Tu, Doamne
i-ai arătat distanţa dintre umbră şi apă

acum jur:
într-o seară un poet orb
mi-a spus
următorul semn care te va marca
va fi distanţa dintre umbră şi apă
n-am înţeles şi nu l-am luat în serios

dar după doi ani
am întâlnit femeia ce n-a spus niciodată te iubesc
*

nu m-am îmbătat niciodată
dar te iubesc.
tu nu mă crezi
eu nu mă enervez
şi uite dragă cititorule
am şanse
să îmbătrânesc
lângă femeia ce n-a spus niciodată te iubesc

*

nu plânge
că nu eu te-am trezit.
nostalgia ta feciorelnică
nu mai are nici o scuză
pentru că
am stins luminile
după ce ne-am despărţit

serios
iubito nu plânge
este normal
să ne crească pe faţă
nopţi albe
când ne cautăm în palme
începutul
de fapt,
deja ningea când ne-am întâlnit
aşa că
te rog iubito
nu mai încerca să-ţi explici nopţile albe
*

se zbate ochiul
şi nu te mai cred
că vom trece unul de altul
odată
mi-ai spus că va ninge cu îngeri
te-ai scuturat de plâns peste mine
şi n-ai mai plecat
*

femeie
chin de pământ
alchimie răvăşită
în sărutul zeilor
care ne-au pierdut
uitându-se la reluarea
pasului tău
*

blestem şi plâng
pentru că mi-ai spus păcătoaso
că inclusiv zeii
îşi dilată păcatele
de aceea
mai bine ne-am strânge isteric
să nu mai creştem
unul în ochii celuilalt

poate
o să te aştept în intersecţie
să fiu sigur
că vom pleca în direcţii opuse
*

să ne jucăm pe nervul optic
al indiferenţei
să ne amintim de coapsa ta nemângâiată

lasă-mă prizonier
pe spasmele tale
pentru că într-o zi
nu voi mai avea nevoie de tine
*

gene letale mă îmbracă
şi nu înteleg de ce ne-am întâlnit iarna

sublim şi imaterial
am crezut despre tine
că te voi lua ca pe o mănuşă
să-ţi dau versul de amant
crengile îşi bat copacii
ca gene letale
să nu-mi mai spui nimic de tine
*

înzigurat
ţi-am sufocat suspinul
să pot să
te caut în continuare
în tendoanele aşternutului
iubita mea de ceară
odată
câteodată
niciodată
*

mai bine ai rămâne
pentru mine
cartuş cu nume de zeu
biciuită pe fruntea
vocalei
eprubetă prăfuită
în cârciumă
te-am pus deja
la păstrare
înlănţuito
în parantezele plânsului
*

ce bine că-i noapte
să-ţi înteleg tristeţea trupului
revendicat cu generozitate
în sistem medieval

ţi-am aprins numele
să am în cameră
miros de femeie
*

vin amantele
la vechiul lor duşman
se întorc
pe dos
cuvintele
splendidele
nerăbdătoarele
mele cuceriri

poate o să te doară
dar trebuie să-ţi spun
a nins iubito
şi nucii nu-s ai noştri
*

te voi lepada
să-ţi poţi aminti
când eram copil
ţi-am sărutat picioarele
*

găsesc fragmente din tine în tot ce am
şi crede-mă
nu fac nimic să te ţin lângă mine
îţi spun doar că te-am aşteptat prea mult
să mă laşi acum singur

uneori mă-ngrozesc
pentru că te-am transformat într-o fântână
din care scot poezie cu găleata
şi cred că te iubesc de când
m-ai înţeles că am nevoie de tine
pentru că sunt un poet înţărcat prematur
*

mi-a spus că nu crede-n fericire
iar eu
i-am trecut mâna peste ochi
şi am sărutat-o
până când
i-au ţâşnit lacrimile
*

femeia cetate

mi-a trebuit atât de mult s-o cuceresc
iar când
mi-ar fi fost dat să mă bucur de ea
era deja o ruină

*

destinul ne-a fost scris cu creionul
să poată fi şters de cel ce intră-n
rondul de noapte

uneori aprind o lumânare
fără să le explic de ce i-am iertat
atâta timp s-au tăvălit printre oameni
iar mie mi s-a-ncovoiat măduva
când am învăţat să iubesc

acum
nu mai am nevoie de nimic
pentru că pot să îndur inclusiv ideea că
părinţii m-au crescut în munte
iar într-o zi m-am îndrăgostit din curiozitate

mă apropii din instinct de tine femeie
iar verbul îl iau
ca simplă rafinare de tandreţe
nu-mi ridic mâinile – nu-mi folosesc
este destul să-mi încrunt gândul
iar tu ştii cât trebuie să mă iubeşti
*

pot să nasc şi să omor tot ce ating
iar tu îmi ceri să te iubesc

n-o să ştii niciodată că
te-am întâlnit pentru că te-am strigat
simţeam nevoia
să mă strâng în braţe
iar când îmi spun numele să răspunzi tu

odată
m-am speriat că dragostea-i un act egoist
dar m-am convins că
fiecare se iubeşte prin celălalt
*

mi-au putrezit cuvintele
literele mi-au intrat sub unghii
şi mi s-au închegat ca oasele
pretind că te iubesc
dar de fapt mi-e dor
de carnaţia ta de posibil poem

acum
ai putea fi oriunde
chiar printre femeile pe care păşesc
pentru că încerc să te văd tot mai rar
în toate acele zile în care te-am strigat
de fapt
bravam că sunt şi eu al cuiva
*

n-am nevoie să reînvăţ gustul sânilor tăi
pentru că
totul mi-e fixat la nivelul subconştientului
adorm unde vreau
şi pot să-mi imaginez că mă iubeşti

te-am aşteptat prea mult
iar acum amândoi suntem murdari
să ne recunoaştem

mi-e dor să-mi fie din nou
ruşine de tine
iar tu să pleci plângând
după ce m-ai lăsat să-ţi sărut sânii
am încercat să mă depărtez
nu ştiu cu ce-am greşit
să te întâlnesc

poate
aşa a trebuit să mă conving că
înăuntrul cărnii este întuneric.
şi Doamne, eu speram de atâta timp
să găsesc acolo
răspunsul tuturor întrebărilor mele
*

când nu mai ştiu să iert
îţi spun de fapt numele
şi urlă-n mine fiecare centimetru de carne
prin care te-am asimilat
m-am învăţat să fiu lângă tine
te prefăceai că înţelegi ce-mi doresc
totuşi
pot să te dau deoparte
pentru că mă sperie ce ne-a dat Dumnezeu

nu ameninţ, ci promit
dacă ajung să fiu curios de propriile-mi măruntaie
să nu-mi stea nimeni în faţă
pentru că literele mele au talpă

iubito
mi-e groază de câte am simţit pentru tine
am atâtea să-ţi spun că de multe ori
chiar te-aş vrea lângă mine
dar mă tem că ai putea să-mi dizolvi obsesiile
şi să naştem monştri.
acum suntem jumătăţi deformate
*

scurm cu unghiile de dorul iubitei
pentru că
ne-am îngropat unul pe altul
de cât de dragi ne-am fost
îmi era aproape minune în braţe
nebună carnaţie sau osândă
până când
a început să crească pe mine
ca vâscul
*

cât muşcă din cuvinte
fiecăruia
îi rămâne pe limbă
gustul ce-l neagă cel mai mult
*

dragostea
extensie de singurătate
succesiune aberantă de iluzii
cu resturi de neîmplinire
propaganda eului de-a fi băgat în seamă
până când în naivitatea lui devine rege
*

m-am minţit ani de zile
pentru că eram obsedat de ideea de femeie
vroiam doar o poveste
cheag peste litere
iar ea
m-a făcut s-o cred
când mi-a arătat cum curge sângele
de fapt
era un truc ieftin
la fel cum albinele
îmbracă în ceară tot ce n-au nevoie
*

aseară ploua şi-mi era frică să n-adorm
înainte să-ţi spun despre canari
de aceea
m-am sprijinit de sânii tăi
ca de-un catarg din lemn de nuc
poem carnal
din care curg secreţii de verb
nu-i nevoie să-mi spui
dar aminteşte-ţi că
înăuntrul nostru găsim extremele
experimentelor lui Dumnezeu

sinteză: n-o să-ţi promit niciodată
că mâine
nu mă voi sprijini
de sânii tăi
ca de un catarg

*

nu-mi caut de mult părinţii
pentru că-i fac să plângă
îmi trebuie prea puţin să pricep
apendicele mângâierilor tale
apoi
să adorm cu sânul tău în pumn
ca o condamnare
tatăl meu nu m-a crezut niciodată că
pot trăi din scris
iar tu n-ai vrut să recunoşti
că în mine îţi fermentează păcatele

odată
te-am simţit singură
şi ţi-am dus antibiotice
dar apoi ai venit şi mi-ai spus
că nu mai ai nevoie de mine
*

era femeia în care au dat cu pietre
pentru că asta merita
apoi
am iubit-o puţin
pentru că asta meritam
*

nu trag concluzii
dar în seara asta ai ochii trişti
am încă pe buze gustul tău
şi ştiu că Dumnezeu nu ne dă
cât putem duce
poate n-o să fie nimic de noi
dar în seara asta
îţi las o poezie
să te ardă în talpă
dacă vrei să pleci
*

îţi vei sfâşia pieptul
ca un tic erotic dus la extreme
pentru că
nu mă mai poţi suporta în tine.
iubesc în litere
şi tot ce-i al meu se purifică
atunci când te ating
o să te fac să nu te recunoşti.
între noi e un transfer continuu
până când o să fii convinsă
că bunicul şi copilăria mea îţi aparţin

o să mă retrag în mansardă
să nu te văd
cum o să-mi tai cu cioburi urma
pentru că atunci vei fi cristal

iubita mea – poemul meu încarnat
*

mai lasă-mă o dată
în fălcile braţelor tale
ştiu că pentru tine carnea şi scrisul
sunt ultima dovadă palpabilă
dintr-o declaraţie de dragoste în declin
dar înţelege-mă
Dumnezeu mi-a dat voie
să-mi aleg vânătăile pentru litere
iar pentru că n-am putut să mă decid
mi-a spus că diferenţa dintre noi şi îngeri
este că ei nu transpiră când stau împreună
apoi mi te-a scos înainte
mi se pare normal că te-am primit mai târziu

în cavnic cireşele de mai se coc în august
iar de acolo iubeşti abia când eşti la pământ
*

dragostea mea
acolo unde plângi se adună furnici
să-şi ducă în muşuroi poezie
iar acolo unde mă iubeşti
pot să mor

cuvintele tale sunt ca tencuiala de pe biserică
le cad în cap
celor care se apropie prea mult
eu sunt groparul ce le adun
ca într-o zi
să merg la muşuroiul de furnici
să ridic din tot ce am găsit lângă tine
un alt lăcaş de-nchinăciune
*

o am pe ea şi mi-e destul
am ajuns să-mi completez inclusiv moartea
bătrânii mei s-au dus plângând
şi-au repetat de prea multe ori
că dacă ceva este perfect
nu se mai reproduce
*

poate m-a făcut scrum
la început
s-a încarnat în umărul meu
până am ajuns să respir din palmele ei

fii nebun o clipă Doamne
întinde-Te peste sânii ei să vezi
că cea mai mare pedeapsă ar fi
să mă iei de lângă ea
şi să mă obligi s-o iubesc
pentru poezie
ştiu că într-o zi
o s-o înneci în mine
iar Tu n-o să crezi că este
doar femeia ce ţine întunericul pe sâni
*

canarii au murit
dar mă disperă încă mirosul în care
au ştiut să iubească
pereţii au rămas cu urme de palme
şi stau deocamdată cuminţi
pentru că i-am obişnuit
cu discuţii trunchiate
am dat tribut zeilor când te-am găsit
şi mă sperie că aş putea fi în ochii tăi

dacă aş muri mâine
ai regreta acel acord între
respiraţie şi pârâitul frunzelor de nuc
sub calcinata noastră nebunie

stau cu spatele la tine
să te iubesc destul
canarii au murit
dar spasmele noastre miros încă
de câte au ştiut să-şi spună
*

într-o zi o să mă uiţi
dar stai liniştită
pentru că din sângele tău
am umflat genunchii literelor
pe care i le întind lui Dumnezeu
şi o să-l las pe El să hotărască
dacă te vreau sau nu înapoi

*

mai bine
rămâi iubito
cu tot
ce nu pot să fiu pentru tine
*

mi s-a oprit secundarul
şi nu mai pot grada în pereţi
cât mă iubeşti
mi-e aşa dor de tine de parcă ai murit
lasă-mă să stau nedormit
de pază pântecelui tău
să mă obişnuiesc
să-ţi pipăi sânii sufletului
iar de n-o să ne mai suporte pământul
hai să ne-ntâlnim în gară
să ne sărutăm între cei ce plâng
apoi să ne rugăm lui Dumnezeu
să ne închidă într-o sticlă
pe care s-o arunce
unde n-o vedea cu ochii
*

o să mă răresc peste tine
iar tu o să mă zgârii
să mă faci să mă cred blestemat.
te-am blamat de prea multe ori
*

nu mi-ai dat nici măcar o palmă
să văd cine eşti
totuşi
dacă ar fi să te caracterizez
ţi-aş spune cumul de resorturi intime

de aceea
lasă-mă să te iau împrumut
*

amândoi pe fundul unui mojar
bătaie de joc pentru îngeri
nu mai putem ieşi
avem picioarele strivite
şi sângele aproape închegat.
mai bine
să stăm unul lângă altul
până facem scoarţă
*

te-am iubit de parcă nu te-aş fi meritat
drumuri.
pentru mine totul se leagă.
blestemele ţin şapte generaţii.
din numele tău vor creşte litere.
rămâne după noi doar ce-i arcuit şi încruntat.
tuşesc tabagic.
odată am plâns la tine-n braţe.
târziu.
punct.
ai fost capătul ce m-a durut cel mai mult
*

vremea noastră-i gata
m-am obişnuit să aştept
ţi-ai decupat aripile scumpa mea
şi-s sincer
aşa chiar îţi stă mai bine
nimic din ce-i al meu
nu funcţionează pe bază de frână
(vezi figurile singurătate şi iubită)

dacă ai ceva-ntrebări
pregăteşte-le pentru ora viitoare
*

nu ştiu ce-am vrut de la tine
poate era doar un gest sadic
să-mi fac scrisul să explodeze
sau
să văd exact momentul
în care mor în cei pe care-i iubesc
însă un lucru-i sigur

nu deschid niciodată
biblia sau femeia
dacă nu vreau să aflu ceva
*

mai bine lasă-mă
să mă vaiet
până o să reuşesc
să te mulez peste poezie
ca o mască mortuară
*

mă-ntreb cu ce-ai păcătuit
eu n-am decât litere
iar ţie
parcă ţi-a crescut lumea din picioare
apropo
când eram mic aveam tălpile murdare

spune-mi ce să fac
să fii maica mea
poate aşa o să-mi arate cineva
cum nu trebuie să înjur.

vreau să te aud dimineaţa
din cearşaf: bă! este doar o frunză de nuc
hai înapoi să te linişteşti
pentru că nu mai e mult
şi o să fie bine
*

bunicul a albit complet
în noaptea
când i-au spus că a murit femeia
pe care a iubit-o

de fapt, salahorii aceia de îngeri
rămân din când în când singuri
şi-şi face de cap în lipsa Ta
Doamne
i-am haşurat formele pe aşternut
apoi am încercuit tot ce am ştiut
că a atins vreodată
până am ajuns
să-mi sanctific bucăţi din mâini
dar
vai
de câteva zile
ceva din mine
îi descuamează amprentele gest-ante
*

tare te-ai dus
tare mă duc
îmi eşti încă fâşâit pe retină
aplecată spre acelaşi poem ratat
n-o să mă crezi
dar câteodată
abia te mai suportam
aşa-mi erai de dragă

tare te-ai dus
prea am rămas
când o să pleznească florile de nuc
să ştii că trebuie să te întorci
să-mi pui mâna pe sânul tău
că tare mă duc
hai, nu mă supăr
fă-ţi curaj şi smulge-ţi degetul din mână
şi scuipă-l şi dispreţuieşte-l
pentru că el m-a atins primul
sau poate-ai făcut-o deja

că tare te-ai dus
*

iubito
de ce nu-mi faci loc lângă tine
că-mi salivează versul de respiraţia ta.
eu pot să-ţi dau din pumn
să mănânci miez de nucă
iar înainte să te culci
pe faţa de masă
o să scriem tatăl nostru
ar fi trebuit de mult să pleci
femeie, tu ce porţi în buzunar noroi
dar abia acum
am urlat după tine că
în capătul podului te aşteaptă altul
ţi s-au umezit ochii
şi parcă ai fi vrut să-mi spui ceva
iar eu
parcă aş fi vrut să strig din nou
să vii repede acasă

că am cumpărat apă minerală
*

ai născut mamă un nemernic
am vrut să-mblânzesc
poezia şi femeia
să le intru în pleoape
chiar dacă nu se uită la mine
m-am aruncat isteric în cuvânt
să-i apropii jugulara de-a mea
dar am sâsâit de usturime
de aceea
m-a făcut şarpe şi animal
şi că mă iubeşte
şi i-am spus să tacă mamă
*

nu-mi cer iertare decât în vers
şi tot aici
împachetez ce mai am de la tine
pentru că
n-am făcut nimic să te păstrez
*

nu ştiu ce s-ar întâmpla
dacă mi-ai da peste gură
de câte ori mă gândesc la tine
oare ce-i cu tine
de ai rămas
aşa groaznic de tăcută
*

ne-am iubit feroce
până când
ne-am transformat mâinile
în altare de lut ars
în sfârşit suntem la fel
*

Dumnezeu a pus cratimă între noi
să nu te mai ajung
împietreşte-ţi pumnul
dar să ştii
că n-am vrut să mă duc
*

mai bine
să fumăm şi să facem pace
nu-mi cere încă să plec.
nu-i momentul să mă arunci.
nu vreau să te trimit.
suntem deocamdată
dezacord împreunat

*

singurul loc în care
nu m-aş băga pentru tine
ar fi o gaură de şarpe
că acolo
te-aş putea găsi cu altul
*

ai ştiut cât îmi doream
să-mi scriu poeziile pe pereţi
dar pentru că
n-am avut curaj să-i încep
mi-ai lăsat un
noapte bună,
oricum eu trebuia să plec
*

povestea ta încordată ca un arc
mi se aruncă neglijent pe pereţi
dintotdeauna mi-am dorit
să mă lase mama
să scriu pe zidurile casei
dar ştiu
o să se supere
dacă voi pomeni acolo
ceva carnal despre tine
mai bine să ne luăm de mână
să ne punem vocile la insectar
că oricum
nu o să ne înţelegem
*

tu n-o să mori niciodată
îţi faci casă
dintr-o poezie în alta
dar eşti de fapt
o căpuşă pentru poeţi
tu, lorelai
sau cum ţi-o zice fiecare
de ce nu m-ai lăsat în pace

(între noi fie vorba
Doamne îţi mulţumesc
de când m-ai lăsat
să mă bucur de ea)

*

vă las dacă vreţi
să daţi acum în mine
pentru că o ţin doar în canini
iar dacă strig
o pierd
*

am crezut că-i declaraţie de dragoste
să spun cuiva te am doar pe tine
la toamnă
oricum o să te scuturi de mine
*

m-ai pişcat să-mi revin
când am vrut să mă-ngrop
în tinereţea ta
şi nici după ce m-ai împroşcat
nu m-am lepădat de tine
o să-ţi rămân cerşetor
spre pântece
iar
de-o să zbârceşti vreodată
de singurătate
să ştii că ţi-am lăsat
în prosopul de bucătărie
cererea-n căsătorie

*

de când te respir
am ajuns
să-ţi poţi potrivi sânul peste mine
să stăm în cruce
ca o excepţie
*

hai să fugim
să luăm cu noi carnetul de student
şi ţestoasa ce se uită
când ne luăm în braţe
mâncăm pentru ultima dată
din macaroanele din frigider
bem o cafea la boema
şi ne ducem.
am discutat de prea multe ori
că-i suficient să fim împreună
iar acum a venit momentul
dacă plecăm deodată
n-o să ne mai trebuiască nimic
*

m-am legat de tine de două ori.
când te-am cunoscut
şi acum
când stau cu ochii închişi
să nu-ţi dai seama de realitate
te rog nu-i spune mamei despre mine
*

m-am dus înaintea ta să-ţi dau haina
iar când m-ai văzut
mi-ai spus: uite, mă, mi-e frig

am crezut că o să trebuiască
să mă apuc iar de fumat
pentru că am înţeles: uită-mă
mi-e frig
*

am crescut cu o găleată de pământ
pe balcon
să mă obişnuiesc
în miros de femeie
am vrut de câteva ori
să pun acolo o buruiană
dar nu i-am văzut rostul
până când
a crescut singură
şi chiar a înflorit
şi chiar s-a scuturat
ca femeia
draga de ea
*

n-am înţeles ce vrea să fie
treacă astăzi, vină mâine
dar cred că-i despre tine

pare o rugăciune spusă în grabă
corect ar fi fost
să treacă astăzi, să vină şi mâine
sau
să treci astăzi dar să vii şi mâine

însă aşa suntem
nu putem spune totul
se întunecă şi nu te întrebi
dacă am murit

ţi se pare normal să fiu al tău
ce bine
ce trist
ce simplu
ce doare
*

ce aştepţi lângă torţă
bătrânii n-au curaj
să-ţi spună
să te dezbraci şi să pleci
că nu mai sunt poeţi
*

tăcerea de ură
o jucăm pe degete
am luat pantofi de mire
ai luat flori uscate
şi să ştii
că bluza ta de trening
n-o mai am
i-am dat-o cerşetorului
dar fără şireturi
să nu-şi facă rău
*

iubito
hai să batem câmpii
că suntem singuri
demersul nostru erotic
nu l-ar putea comenta
nici criticii de artă
totul e simplu
şi pe asta mă bazez
că nimeni nu înţelege
a trecut vremea
când credeam că o femeie
te stoarce de poezie
frunzele încep să se usuce
de când fac umbră
*

am auzit că
rugăciunile rămân undeva sus
acolo
în arhiva cerului
şi după ce mori

am auzit că mă iubeşti
o să-mi revin
o să-ţi treacă
*

abia după ce ţi-am văzut sânii
ţi-am spus că ştiu
să gătesc
abia după ce
am început să-ţi fiu drag
ţi-ai dat seama
că eu gătesc în cuvinte
tot ce-ţi imaginezi
despre pământ
şi suprapun cu
tot ce-mi imaginez
despre zei şi despre tine
*

bine
aruncă-te pe limba mea
acolo unde-mi ascut
pământul şi furnicile
dar să nu te vaieţi
că te-ai simţit de parcă ai fi stat
pe zaţul dintr-o ceaşcă de cafea
de fapt, acolo am răzuit din tine
tot ce-am vrut

nu-mi imaginam că într-o zi
o să-mi ceri să-ţi arăt de ce
n-am răbdare nici măcar cu mine
la început mi-au plescăit degetele
şi îmi venea să-ţi crap povestea
m-am zbătut cu aerele mele de superioritate
până m-am întors pe dos
acum
aplec poemul nostru peste rug
ă
*

în jur

de mamă par cuvintele
lăsate
să se descuameze
pe obraz te-ai uitat
cu unghiile cariocă
şi parcă te aud

îmi juri
*

dă-mi idee
să pot să-ţi spun
ce nu eşti pentru mine

până acum te-am văzut
în genunchi, plânsă
întoarsă pe dos
şi uneori am crezut că eşti fericită.

chiar nu ştiu
ce a rămas din tine
să nu fie şi al meu
totuşi
mă sperie să-mi imaginez
că o să vrei
să-mi răspunzi sincer
într-o zi
*

te adânceai spre mine
iubito cu miros de ceai
dementă părea clipa sărutului
până când
ţi-am spus că mă voi rupe de timpul tău

cred că iubim din disperare
pentru că ne plâng părinţii
în câte părţi ne-am sfărâmat

deocamdată nu ştiu dacă
trebuie să-ţi mulţumesc
dar o să-ţi mai scriu