marți, 1 decembrie 2009

...

mai dă-mi

o pereche de încheieturi la degete

că de data asta

parcă-mi eşti

cuminecătură în pumn

....

hai să strângem rândurile

să fie eclipsă

de noi

şi apoi iar

să ne strângem rândurile

ca ridurile

pe scoarţa copacului

cu mă-du-va

ce mă-du-ce

dincolo de

femeia

ce poate fi

cea mai grea temă

de casă

până când
nu iubeşti să fii iubit
ci iubeşti pur şi simplu
dragostea
e o chestiune personală

...
îmi tresari în mână
când apuc să mă gândesc la altceva
şi degetele mi se duc
instinctiv
după tine în cerneală
atunci
rămân cu adevărat singur
să nu mă grăbesc
să-ţi acopăr goliciunea

...
e umilitor că
n-am văzut
când
te dizol-vai în mine
şi încă mă condamn
că nu ştiu
cum de te-am împietrit
pe tot ce-i al meu