în fiecare zi mi-am făcut
gândul gard în jurul nostru
de atunci
rând pe rând
poezie pe poezie
s-a înălţat catedrală
în jurul tău
şi uneori am avut impresia
că numai eu ştiu să
cresc zăpada ca pe-o întrebare
hai mai bine
să nu îngheţăm de tot
unul de dragul celuilalt
...
îţi vorbesc despre tine
când îţi spun totul despre mine
până nu mai ştim
care dintre noi
e adevărata carte închisă
reconfortant
...
tot ce am de la tine
e în hârtie
că aici stă cel mai bine
ca miezul de nucă
...
şi
eşti cea mai sfântă metaforă
e declaraţia
ce se face cârcel
de nu mi-o amintesc
niciodată când trebuie
...
ideea
tic
răs-turnat spre noi
îngenunchează
uneori
şi pe lângă
poezie
...
nu este concluzie
totul este poveste
după
ai grijă de tine
P.S. (zoom): Doamne
ce greu mi-ar fi fără
negare
inclusiv să-ţi spun
ai grijă de tine
pentru că de fapt
nu-i concluzie
ci poveste asumată
în şi după
ne-linişte
...
acum
pot să te iubesc
şi fără confirmare de primire
...
dacă încercuieşti
cu sârmă ghimpată
doi oameni care se iubesc
nu rezolvi nimic
....
doar când
ni se pun la presat urmele
iubito
ne amintim că trebuie
să ningă iar
pentru prima oară
...
poezia
n-are oglinzi retrovizoare
pentru că
poezia
este oglinda retrovizoare
prin care îţi spun
ca într-un Tatăl Nostru
cât te iubesc
...
nu mă întreba
dacă s-a sălbăticit litera
de când o culc
lângă femeia fără corp
nici dacă
în clipa asta
mi-am lăsat
oasele la intrare
totuşi
ce bine că eşti
şi-n poezie
şi-n prăpăstiile mele