vineri, 20 noiembrie 2009

...

în fiecare zi mi-am făcut

gândul gard în jurul nostru

de atunci

rând pe rând

poezie pe poezie

s-a înălţat catedrală

în jurul tău

şi uneori am avut impresia

că numai eu ştiu să

cresc zăpada ca pe-o întrebare

hai mai bine

să nu îngheţăm de tot

unul de dragul celuilalt


...
îţi vorbesc despre tine
când îţi spun totul despre mine
până nu mai ştim
care dintre noi
e adevărata carte închisă
reconfortant

...
tot ce am de la tine
e în hârtie
că aici stă cel mai bine
ca miezul de nucă

...
şi
eşti cea mai sfântă metaforă
e declaraţia
ce se face cârcel
de nu mi-o amintesc
niciodată când trebuie

...
ideea
tic
răs-turnat spre noi
îngenunchează
uneori
şi pe lângă
poezie


...

nu este concluzie

totul este poveste

după


ai grijă de tine


P.S. (zoom): Doamne

ce greu mi-ar fi fără

negare

inclusiv să-ţi spun

ai grijă de tine

pentru că de fapt

nu-i concluzie

ci poveste asumată

în şi după

ne-linişte

...

acum

pot să te iubesc

şi fără confirmare de primire

...

dacă încercuieşti

cu sârmă ghimpată

doi oameni care se iubesc

nu rezolvi nimic


....

doar când

ni se pun la presat urmele

iubito

ne amintim că trebuie

să ningă iar

pentru prima oară


...

poezia

n-are oglinzi retrovizoare

pentru că

poezia

este oglinda retrovizoare

prin care îţi spun

ca într-un Tatăl Nostru

cât te iubesc

...

nu mă întreba

dacă s-a sălbăticit litera

de când o culc

lângă femeia fără corp

nici dacă

în clipa asta

mi-am lăsat

oasele la intrare

totuşi

ce bine că eşti

şi-n poezie

şi-n prăpăstiile mele