duminică, 4 noiembrie 2012

...



femeie frumoasă
orice gând te adoră ţi se aşează întâi pe piele
şi poate de aici ai
femeie frumoasă pielea cu textură adorabilă
însă mai mult decât atât
pentru mine textura aceasta a ta
este în primul rând
text şi sări-tură cu miros de adevăr liric

...
exact atunci când
ţi-am sărutat încheietura mâinii
mi-am amintit că acolo se pun
doar esenţele
şi pentru câteva momente
au înebunit cerurile că nu înţelegeau
când am tras eu cu ochiul
spre gesturile de tandreţe
ale celor care ne veghează

...
tu poţi să mă ajuti
să nu-mi găsesc cuvintele
şi totuşi
să nu fie linistea apăsătoare
pentru că uneori
aşa trebuie să asistăm la
taina rănilor noastre vindecate

...
mi-ai văzut în întreaga splendoare
suma tuturor slăbiciunilor
dar chiar mă tem de ziua în care
nu ai mai putea să vezi cerul de mine
şi totuşi promite-mi
te implor promite-mi
că o să păstrezi din mine
măcar o literă care nu te-a dezămagit
şi nu-ţi spun asta din îndoială
ci din nevoia de-a primi puterea
să ne rugăm unul pentru celalalt

...
aşa te-ai uitat de fix la mine
încât mi-ai detonat toate temerile
că faci efort să mă lipeşti de retină
să nu mă uiţi
şi parcă
nici acum nu mă pot culege din tine

...
sincer nici eu n-am răbdare
m-am aruncat spre tine de parcă
am o mie de suflete
şi cum stăteam în faţa ta
cu aripile deschise
parcă toate sufletele mele au suflat deodată
tot ce n-au avut ocazia să iubească până acum
şi nici dacă eram din stâncă
nu mai aveam rabdare să mai rabd

...
dacă mai ai vreo îndoială că
eşti lucrare divină
uită-te în palmele mele cât de gravată eşti
şi aminteşte-ţi că
de fapt
atâta poezie nu aş fi putut înmagazina
nici măcar dacă aş fi fost de faţă când
s-au inventat poetii.
eu chiar n-am niciun merit
dar să ştii că
este copleşitoare
atâta îndurare de-a te putea iubi

...
mă întind spre tine
cu sfiala pe care am simţit-o când
m-am apropiat să miros peretele catedralei
şi atunci
din rezonanţa aceea
în loc să te strig
am riscat să înţeleg că
şi marginile tale trec
până dincolo de contemplaţie

...
scumpa mea
spune-mi că şi tu ai înţeles că
povestea noastră este
sublimă precipitare de bine de rău.
şi dacă tot ne-am lămurit
că cineva ne-a dăltuit unul celuilalt
atunci
să ne dăruim măcar cu dependenţă

...
scapă-mă şi de ceea ce
nu aş vrea vreodată să vindec în mine
dar scapă-mă cu grija aceea
în care îţi cade cercelul
că până şi pentru imposibil
s-a făcut cuvânt pereche

...