joi, 9 iunie 2011

...

ca într-o consolare

te iubesc pe nuanţe

şi mi-am asumat asta

la fel de indignat

că nu numai aici

pot să te am

tern şi etern

...

treci zilnic prin tot ce-i epavă în mine

pentru că doar tu ai darul

să-mi arăţi că lucrurile nu se iau de la capăt

ci se continuă

şi se visează dincolo de somn

şi de înjumătăţire

apropo

dacă ne mirăm deodată

de cât lemn este în copac

sau cât nefiresc e în noi

nu înseamnă că înjumătăţim minunea

...

este femeia care-şi schimbă

culoarea ochilor

în funcţie de cum mă priveşte

iar uneori

mă sperie ideea că

avem puterea de a ne oglindi

şi de-a ne linişti pe celălalt

braţele ca trecerea

...

astăzi

când parcă ne-am despărţit

mi-a venit să trag o linie de etanşare

a mâinilor

şi a ochilor la ceasul rugăciunii

pentru ca mâine

când ne vom revendica iar

unul pe celălalt

să nu ne mai ştim dreptul la regret

...

eşti doar

desăvârşita mea

ripostă dezgolită

din singura noastră obligaţie

de a sesiza

jumătatea ca pe o agrafă

cu punctul comun neliniştit