ca într-o consolare
te iubesc pe nuanţe
şi mi-am asumat asta
la fel de indignat
că nu numai aici
pot să te am
tern şi etern
...
treci zilnic prin tot ce-i epavă în mine
pentru că doar tu ai darul
să-mi arăţi că lucrurile nu se iau de la capăt
ci se continuă
şi se visează dincolo de somn
şi de înjumătăţire
apropo
dacă ne mirăm deodată
de cât lemn este în copac
sau cât nefiresc e în noi
nu înseamnă că înjumătăţim minunea
...
este femeia care-şi schimbă
culoarea ochilor
în funcţie de cum mă priveşte
iar uneori
mă sperie ideea că
avem puterea de a ne oglindi
şi de-a ne linişti pe celălalt
braţele ca trecerea
...
astăzi
când parcă ne-am despărţit
mi-a venit să trag o linie de etanşare
a mâinilor
şi a ochilor la ceasul rugăciunii
pentru ca mâine
când ne vom revendica iar
unul pe celălalt
să nu ne mai ştim dreptul la regret
...
eşti doar
desăvârşita mea
ripostă dezgolită
din singura noastră obligaţie
de a sesiza
jumătatea ca pe o agrafă
cu punctul comun neliniştit