marți, 26 februarie 2013

...



...
nu m-am gândit vreodată să te iau
pentru zilele calde şi lungi
ci pentru zilele în care să te simt în mână
de dragul de a avea
profilul exact al universului
de aceea niciodată
nu te voi săruta din joacă
pentru
mai apoi sau
mai încet
nu de alta dar
tare îmi doresc să te ştiu iar şi iar a mea
până chiar nu mai poţi
de câte ne leagă

...
iată-mă al tău
îţi spun din nou de dragoste
de parcă tot mai am ceva de văzut
şi am prea multe detalii
care mi te re-dau cu reacţie
un fel de
absurd pentru toţi cei din jur
dar pentru mine un nesfârşit
prilej de împărţit sufletul
de exemplu
şi mie mi s-ar părea absurd să văd
cum cineva ronţăie din
unghia unei femei
dar când mi se întâmplă mie
şi ştiu că
îţi simt unghia iubito de parcă ar fi a mea
nu mă mai interesează
că doar noi
avem concluzia reacţiilor necamuflate

...
am impresia că a trecut
mai multă neexprimare decât confirmare
şi chiar dacă gândim la fel
dragostea noastră la scară largă
sper să o fac şi mai bine
pentru tot ce m-a marcat din tine
atât de realizabil

...
nu o să te schimbi chiar dacă
nu o să mă mai întrebi
ce am văzut când mi te-am imaginat
şi până unde am ajuns
dacă m-ai învăţat că
trebuie să mă rog mai mult
pentru o clipă în plus
în patul tău
de armă
necontrolată fără îmbrăţişări
...

duminică, 17 februarie 2013

...



...
am simţit numai cât a vrut Dumnezeu
din aceasta în-trecere la tine
şi nu mai vad nimic vag
nici măcar atunci când
merg paralel cu dragostea
de dorul umbrei tale
şi nu-i reţinere ci menţinere
în nerăbdarea instinctului meu
de a ne împrospăta mirarea carnală
fără control spiritual
dar cu autocontrol infernal

...
fără lămurire
m-ai ajutat să trec
la murire de greşeli
de disperare
să te iubesc
de tot

...
te iubesc de parcă m-ai băgat în forjă
acolo unde
am încălzit marginile tresăririlor noastre
să se lipească
să fie un cerc incandescent
fără sfârşit

...
dacă am putea iubi fără dar-uri
de prea multe ori ar radia în noi
taina sau bucuria
de a nu fi la pământ
ci în limita unei invitaţii ancestrale
prin care am radia
orice şansă de a mai avea nevoie de altceva
în afară de a fi împreună

...
să nu ne scoatem la capăt
nici în ziua în care ar trebui să improvizăm
un distanţier pentru buze
pentru adevărul nostru
sau pentru re-trage-te mai repede
în mine iubito
chiar dacă sunt neputincios
între tine şi căldura sărutului
nesăturat

...
stau pe o nevoie nebună
care mă propulsează spre
orice are legătura cu tine
de parcă toată puterea se adună acolo unde
ne aşteptăm
cu spirit de sacrificiu
oricât de neajutoraţi
ne reţintim unul spre celalălt
să primim deodată iertare
sau înţelepciune

...
te vreau
să nu mă mai cunoască nimeni
aşa cum mă cunoşti
când mă liniştesc pe umărul tău
să te acopăr cu prăbuşiri fortificate
şi să nu mă înţelegi greşit
dar
când îţi doreşti ceva atât de mult
până la urmă devine al tău
de parcă nu există ceva mai valoros decat
acest acoperământ de femeie
unde vin întotdeauna
cu exaltări de pelerinaj

...
mi-ai dat cea mai importantă lecţie
despre dragoste
mi-ai arătat statornicia ei
şi în felul acesta m-am lămurit
de ce te-am întâlnit
însă îmi era prea la îndemână
să-ţi răspund din prima
şi
sincer nici acum nu-mi vine să cred
cum poţi
să faci constant acelaşi lucru dar să şi evoluezi
iar de acum
şi mai mult
mă voi gândi la Dumnezeu când simt cât te iubesc
la El
cel mai statornic în dragoste
la El
cel care constant ne iartă şi ne iubeşte
fără toane şi fiţe de moment
şi strig după tine să vezi ce bine
m-ai învăţat iubito să pot să mă uit
cât de interesant mergem în aceeaşi direcţie
dacă amândoi vedem dragostea
pe linia orizontului

...
mi se şterg gândurile
şi parcă sunt într-o stare de contemplaţie
absorbit total când te văd
poezia mea întrupată
minunea mea
în faţa căreia sunt una cu mirarea
creierului care parcă
nu cuplează realitatea
din moment ce ştie că logic e imposibil
să fii tu
chiar aici
dincoace de rugăciune

...

miercuri, 13 februarie 2013

...



...
un fel de zâmbet mi-am dorit să fie
ziua în care te-am logodit cu
încrederea mea în dragoste
şi intenţionat te-am înclinat puţin
spre ideea de a ne aminti într-o zi
cât de goi suntem când trebuie să iertăm
cât de goi trebuie să iubim
şi cât de goi suntem să ne fie uşor
iar acum doar tu îmi eşti
atitudinea corectă şi dependentă
să-ţi fiu ultimul raid de
ne-răbdare
să îmi arăţi cât de goi
trebuie să ne trimitem minuni
neterminate
pentru zile nedeteminate

...
nu ne iubim pentru impresia artistică
ci mai degrabă
să ne descreţim de imperfecţiune
de aceea
mă scutur de gând când intru la tine
de parcă am trecut prin ninsoare
să te găsesc drept
cea mai argumentată dovadă pe care
mi-am luat-o din aceasta deschidere sau ocazie
să nu apăs ce-i curat în tine
ci să apar curtat
de cât îmi vine
să ne iubim

...
m-ai ajutat foarte mult
să nu fiu liniştit în mine
dar
nu judeca sufletul omului după zbateri sau dorinţe
lasă-mă să mă zdruncin şi să mă împart cu tine
pe lumea asta
unde mi se rupe gândul după tine
iar în clipele când nu sunt aşa tare cum văd alţii
chiar dacă nici eu nu ştiu
motivul adevărat pentru care ne-am întâlnit
iartă-mă şi încearcă-mă
dacă mă întind spre tine cu nelinişte

...
este o adevarată provocare să
existe un suflet de femeie care să fie al tău
să poţi să probezi pământul cu fruntea
şi cerul cu unghiile
iar azi când mă stăpâneşte laolaltă
sângele şi dorul
las mărturie cum
mă frige fiecare atingere de-a ta
ce-i adevarată pildă despre dragoste
şi
dacă tot te ridici de mii de ori în mine într-o zi
păzeşte-mă iubito să mă răstorn înfrânt
spre tine
chiar dacă nu o să pot să îţi arăt cât
m-ai împodobit prin fiecare cuvânt

...
m-am străduit să mă lansez într-un legământ
să am mai mult loc
lângă tine
dar mi se pare cel mai incomplet gest pentru noi
atâta timp cât
fiecare pas firesc de-al meu
este de fapt o promisiune spre nefirescul
pe care mizez să te iubesc fără constrângere
de legământ

...



joi, 7 februarie 2013

...



când nu-mi eşti în braţe
am acea senzaţie de sete
de parcă de fiecare dată mă pierd
în sensul tău
în sensul lui mâine
sau în această creştere
spre tine iubito
unde gravitez cu doar două păcate
eu şi tu
neîmpărtăşiţi

...
nu schimba finalul Doamne
chiar dacă avem idei preconcepute
despre dor
doar ştii
aşa închid eu ochii dacă cer prea mult
sau dacă găsesc
metoda de ancorare
să mă predau femeii

...
sărutul în somn
nu-i o garanţie
să te opreşti la mine din vis
dar acum mă simt dator să-ţi dau ceva în schimb
de aceea îţi las umărul
dar îţi iau sânul
să am şi eu un
încărcător de armă cu de-prinderi
de apropiere
...

miercuri, 6 februarie 2013

...




...
într-o zi o să-ţi spun
dacă nu pot să fiu tare când e vorba de noi
dar nu se anulează entuziasmul
sau idealul deşi
nu te-am descoperit prin revelaţie
ci mi-ai ajuns în suflet prin ochii aceştia
ancoraţi de varianta ta carnală
iubita mea în care dospeşte
tot ce pot avea vreodată mai de preţ
iubita mea despre însuşi Dumnezeu

...
femeia nu se reduce la gesturi
şi nu anuleză nimic în ea dacă plânge
la fel cum o cutie de valori este
tot o cutie de valori şi când e goală
de aceea
când reuşesc să îmi văd neputinţa
mă smeresc în faţa ta iubito
şi dacă îmi stai goală
cu îngăduinţa de a-mi arăta ce-i cu adevarat
valoros în noi

...
aş vrea să văd în timp real
cum porneşte arderea în tine
şi cum te mângâie traducerea fidelă
a întrecerii noastre terestre
spre blândeţea verbului neinventat încă
de a mă regăsi în tine

...
era numai a mea
era parcă
prima scufundare în mine de până atunci
era o eră întreagă despre ceva ce
nu ştiu nici acum
dar continuarea îmi rămâne tot la tine
eterna mea numai a mea
să îmi fii cel puţin consolată
pentru tot ce nu am trăit degeaba
să mai putem să ne spunem
te iubesc
şi cu faţa spre noi înşine
...

duminică, 3 februarie 2013

...




ce bine este să nu pot să mă sparg
chiar dacă uneori trăiesc
de parcă mă pierd
iar alteori iubesc de parcă
se pulverizează totul din mine
şi chiar dacă sunt atâtea care
se sparg de noi iubito
suntem prea
compartimentaţi cu gesturi sublime
să nu fim zăvorâţi
în zvonul despre oamenii care
îşi pot aminti pentru ce au venit pe pământ

...
orice gest adevărat porneşte
dintr-o nebunie
dintr-un impact necontrolat
între realitate şi mă întorc repede
cu sângele în muşcare despre noi
şi despre rostul nostru
de a începe linistea

...
eu nu mă opresc între femeie şi taină
şi nici nu îţi imagina dacă încap
să spun despre greşeala
de a ne explica senzorial dragostea
deşi
este evident ceva oarecum paranormal

...
nu îndrăznesc să mă închipui
cum aş fi fost fără tine
la fel cum nu am îndrăznit să te cer
şi
nu îndrăznesc să mi te imaginez
la ceas de rugăciune
cât de natural stăpâneşti instinctul de a iubi
şi frământarea depărtării
de aceea abia acum îndrăznesc
să atac în tine
noua variantă de dragoste

...
poate mi-ai plâns în braţe din premoniţie
poate m-am îndrăgostit pentru
pre-muniţie

...
pe unde am trecut împreună
mi-ai lăsat mesaje de dragoste
să îmi traduc din
spaţialitate în spiritualitate
intenţia de a te cerceta cu generozitate
şi cu îngrijorare drept
neconsumata mea stare de bine

...
gesturile fiecăruia stau în dragoste
de parcă ar fi nişte creaturi
menite să ne arate ce puţin trebuie
să insistăm pentru a ne decripta
unul altuia

...
de la tine am înţeles
cum putem să ne sărutăm cu ochii
să pliez spre respiraţie
tot ce am trăit împreună până acum
şi să încerc să mă îndrept
dar să ştii că în acele zile în care
parcă îţi lipseşte ceva deplin
mi-au rămas ochii pentru tine

...
când nu o să mai pot să îţi spun nimic
te voi purta cu mine
să mă aduni din linişte
să pot să te simt cât trebuie
şi
să reacţionez
când la greu
când la tine

...
iartă-mă
am nevoie de foarte multă dragoste
şi încă nu ştiu ce rezolv cu asta
dacă mă ierţi

...