...

...

am simţit numai cât a vrut Dumnezeu

din aceasta în-trecere la tine

şi nu mai vad nimic vag

nici măcar atunci când

merg paralel cu dragostea

de dorul umbrei tale

şi nu-i reţinere ci menţinere

în nerăbdarea instinctului meu

de a ne împrospăta mirarea carnală

fără control spiritual

dar cu autocontrol infernal

...

fără lămurire

m-ai ajutat să trec

la murire de greşeli

de disperare

să te iubesc

de tot

...

te iubesc de parcă m-ai băgat în forjă

acolo unde

am încălzit marginile tresăririlor noastre

să se lipească

să fie un cerc incandescent

fără sfârşit

...

dacă am putea iubi fără dar-uri

de prea multe ori ar radia în noi

taina sau bucuria

de a nu fi la pământ

ci în limita unei invitaţii ancestrale

prin care am radia

orice şansă de a mai avea nevoie de altceva

în afară de a fi împreună

...

să nu ne scoatem la capăt

nici în ziua în care ar trebui să improvizăm

un distanţier pentru buze

pentru adevărul nostru

sau pentru re-trage-te mai repede

în mine iubito

chiar dacă sunt neputincios

între tine şi căldura sărutului

nesăturat

...

stau pe o nevoie nebună

care mă propulsează spre

orice are legătura cu tine

de parcă toată puterea se adună acolo unde

ne aşteptăm

cu spirit de sacrificiu

oricât de neajutoraţi

ne reţintim unul spre celalălt

să primim deodată iertare

sau înţelepciune

...

te vreau

să nu mă mai cunoască nimeni

aşa cum mă cunoşti

când mă liniştesc pe umărul tău

să te acopăr cu prăbuşiri fortificate

şi să nu mă înţelegi greşit

dar

când îţi doreşti ceva atât de mult

până la urmă devine al tău

de parcă nu există ceva mai valoros decat

acest acoperământ de femeie

unde vin întotdeauna

cu exaltări de pelerinaj

...

mi-ai dat cea mai importantă lecţie

despre dragoste

mi-ai arătat statornicia ei

şi în felul acesta m-am lămurit

de ce te-am întâlnit

însă îmi era prea la îndemână

să-ţi răspund din prima

şi

sincer nici acum nu-mi vine să cred

cum poţi

să faci constant acelaşi lucru dar să şi evoluezi

iar de acum

şi mai mult

mă voi gândi la Dumnezeu când simt cât te iubesc

la El

cel mai statornic în dragoste

la El

cel care constant ne iartă şi ne iubeşte

fără toane şi fiţe de moment

şi strig după tine să vezi ce bine

m-ai învăţat iubito să pot să mă uit

cât de interesant mergem în aceeaşi direcţie

dacă amândoi vedem dragostea

pe linia orizontului

...

mi se şterg gândurile

şi parcă sunt într-o stare de contemplaţie

absorbit total când te văd

poezia mea întrupată

minunea mea

în faţa căreia sunt una cu mirarea

creierului care parcă

nu cuplează realitatea

din moment ce ştie că logic e imposibil

să fii tu

chiar aici

dincoace de rugăciune

...