joi, 11 decembrie 2008

...

...

o să se-ntâmple

acum pot să mi te asum
cadenţă sau virtuală

...
nu-i da omului cât poate duce

dă-mi simplu
femeia la piept
şi mă duc
singur

...

nu-mi mai caut refugiu spre ea
pentru că e pentru mine
munte
umilinţă
şi basm
totuşi mă văd în versul
omului-rob
roib spre glezna ei
în re-tragere

joi, 4 decembrie 2008

...


...
dacă mi-ar fi cuvântul teacă
aş căuta femeia
în tot ce rămâne din mine
...
iartă-mă Doamne
că m-am gândit să-i spun
femeia-scumieră
nu-mi place să mă explic
dar în ea mi-am stins multe răutăţi gratuite
iartă-mă
că o iubesc
...
poate într-o zi
ea l-a trimis după conservant
şi el s-a întors cu un inel
poate
pentru ea era o metaforă
că pe atunci nu se inventase
conservantul pentru
dor

...
se duc variabilele din noi
cât nu-i întorc algoritmul
şi realizez că
seduc
resturi din ideea ce mi-a fost cândva
...
nu mi-am dat seama dacă

femeia are greutate
că uneori o simţeam povară

joi, 27 noiembrie 2008

...

m-am bucurat de ea
mai ceva ca de trifoiul cu patru foi
când l-am făcut să semene cu ceilalţi
ne-am strigat din mers
să mă iubeşti
şi s-a des-compus în poezie
...
femeia şi poezia se completează sub anestezie
că altfel ţi se-ncheagă
şi nici cu pământ nu le mai tai
...
părea grindină cu tot cu auz
peste mine lanţ
am lăsat-o o clipă
să mă
uite
...
cu femeia asta nu ajung la mal
dar mă las s-o visez
că poate din greşeală
o să-şi plângă pe sân
...
parcă-mi era ruptă-n două mângâierea

că nu o mai simţeam a mea
şi uite-aşa
am început să cred că s-a prefăcut că semănăm
şi uite-aşa
o vreau
durerea mea

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

...

mă rezemam de ea
să prindem curaj să ne suportăm
nu mai credeam că visul şi femeia
trebuie tratate cu spatele
să mă tratez
de posibilul nostru sfârşit

miercuri, 22 octombrie 2008

...


le-am ascuţit la vârf şi
îi aruncam declaraţii de dragoste
în pereţi
doar până când
mi-a spus că sunt totul pentru ea

...

puteam să smulg din ea
rădăcini
să mă văd cioturos în femeie

...

că o iubeam
era ne-linişte
apoi
m-am limpezit de cât îmi era de dragă
iar acum
pot îngenunchia

...

a întins mâna spre mine
cu degetele aproape
întinse spre cer
dacă făceam acelaşi lucru
aproape
am fi împlinit ritualul de rugăciune

de fapt
nu mai era rugăciune
ci gestul de adio

joi, 2 octombrie 2008

...

manifest

în femeie
de mai bine de un an
riduri vocalice
şi rânduri ana-cronice
despre cât aş fi fost în stare
să n-o iubesc

...

port femeia cu subînţeles

agrafă
dimensiune
sau crustă
îmi poate fi
când o reneg în surdină

la încheietura mâinii ei
parcă nu mă ploua
pentru că
încheitura sânilor ei
se închise spre mine
să-mi pot
imagina despre noi
că Dumnezeu
ne poartă mătanie

marți, 30 septembrie 2008

...


îngenunchiez
în faţa femeii
ca într-o
interdicţie

...

frământ femeia
de pe o zi pe alta

nu-ncerca să-nţelegi
că dragostea şi grija
strivesc logica

luni, 22 septembrie 2008

...

ne număram paşii unul altuia
când ne iubeam
în cădere

...

mă re-semez
spre ea

târziu

în
-pătură cuvintele
erau haine

...

ea
legitim racord îndurerat
ea hieroglifă
ea nemaipomenită

i-am lăsat pe genunchi
urme de rugăciune

...

rod în urcare
delirul tău de fecioară
papirus târăsc după mine
să ne rămână
la indigo
vremea

...

ne alăptăm unul pe altul
cu minereu
să pară
greutate
ordinea de zi
a fructului oprit

luni, 15 septembrie 2008

...

des-cifrez femeia
de parcă uneori chiar aş vrea să-mi rămână
manifest e(xi)s(t)enţial
şi
oricât încerc să-i ţintesc plânsul
îmi ţâşnesc mâinile
în decolteul

poeziei

...

îmi des-compun definiţia despre tine
să-mi fii implozie
de dimineaţă
pre-simt
că-mi lipseşti
ca buzunarul de la piept

...

mi-ai ieşit din mână
îmbrăţişato
mi-ai plecat

joi, 28 august 2008

...

uneori las cuvântul din lanţ
să muşte din femeie
că ştiu
într-un târziu
se-ntoarce la mine

...
ab-sorb femeia

promisă
să-mi rămână aproape
nepermisă
banchiză
pe care să-mi liniştesc
din când în când
strigătul

vineri, 15 august 2008

...

incandescento
lasă-mă să te las
să fii pentru mine
iubire multisensuală
sau
declin multisenzual

...
când alerg praful de pe femeie
să nu-ţi imaginezi
că-i gest de tandreţe

aşa fac eu
vreau câteodată
să rămână a mea

miercuri, 13 august 2008

...

stai dincolo de noi
să ne vedem
ca-n versul la
reflux

...

am vrut femeia
pată albă

nu pot
să-mi cer mie

iertare

...

cred că
m-am odihnit destul
cât am stat cu tine

joi, 7 august 2008

...


femeia să-mi fie
oracol
şi aruncare-n cerc

...
umblă-mi goală
prin pagini
să nu mai am nevoie de poezie

...
eu să-mi ţin

mâinile
în formă de cruce în dreptul frunţii
şi să mă aplec peste ea
nu de alta
dar
femeia poate fi
rugăciune sau legendă

marți, 5 august 2008

...


“din când în când
mai mor prin munţi”
căutând sfârcul
neplâns
al carantinei dintre noi

...
păcat că te-ai născut pentru mine
toamna
îmi adun cuvintele spre tine
să dau impresia
că am lipsit

mi-ai lipsit

...
abia acum am realizat

că de fapt tot locul gol
din litere
este pentru noi

de câteva ori am crezut
că pot să mă uit în ele
să te văd ca-ntr-o fântână
sau chiar să ating verbul
să mă conving că
îmi modelez degetul
cu tine.

ciudat exerciţiu
să-ţi dai seama că
într-un banal contur liniar
poţi avea
tot ceea ce visează Dumnezeu
şi n-are curaj să facă din noi


marți, 29 iulie 2008

...

vino să ne-nchinăm
între stânci
să ne rămână loc în palmă
că altfel
n-o să ştim niciodată
unde

se separă dragostea de religie


...
aş fi vrut să ştiu
dacă doar în sculptură se patinează femeia
eram curios dacă trebuie aşteptată
sau dacă se dez-lănţuie
singură
să-ţi fie pansament
peste ochiul ce se zbate spre alta

acum ştiu
femeia şi Dumnezeu
au darul să-ţi rupă cu dinţii
di-sperarea
...
nici măcar n-am apucat

să depind de umilinţă sau noapte
că mi-ai spus că "omul anulează timpul"
de aceea
sunt liniştit să ştiu
că te voi lua din nou
de la început

joi, 24 iulie 2008

...

învaţă să mă iubeşti im-posibil
fără regie
să te ştiu fragment de lumină
sau
de exemplu

te con-duc
ca-n rosto-golire
să nu mă mai oglindesc
în copita calculelor

duminică, 20 iulie 2008

...

ea a intuit
că după ce-mi frământă şi-mi mototoleşte
poezia
o voi visa
dar săraca de ea
n-a ştiut că în felul acesta
îşi îndoieşte rugăciunile
pe care le-am zis pentru ea

luni, 14 iulie 2008

joi, 10 iulie 2008

...

între timp
o să ne iubim
şi
după aceea o să vezi
că prin mână de om
curg apucături dumnezeieşti
...
răs-foieşte-te draga mea
să ştiu cum ai fost
goală şi plânsă
în poezie
că doar aşa
o să pot să te modelez
să te deschizi pentru mine
ca o biblie cu riduri
...
am crezut că pot da
cu pumnu-n planetă
când am spart primul cuvânt
şi am văzut că femeia
curge din el

apoi

mi-a venit să muşc pământul
când am realizat
că femeia
s-a spart în mine în mii de bucăţi
...
nu-i aşa
simplu
să vezi hipnoza pe inelar de femeie
pentru că versul
îşi upgradează intimităţi
în dreptul vocalelor.
de prea multe ori
am încercat
să-mi
tra-duc
concretul

...
aşa dor mi-a fost de tine

de parcă fiecare clipă
mă tăia
ca o lovitură de daltă

dar să ştii
să am rămas întreg
de poezie
şi-n lipsa ta

marți, 8 iulie 2008

...

ciudato
infernal mă-ncălzeşti
în povestea absurdă a tot
ceea ce-mi pare că nu înţeleg
ideal ar fi să mă oglindesc
în tine
să mă descopăr cioturos sau etern
dar în loc de asta
pot să văd doar că
te iubesc
simplu
dacă într-o zi o să mă
încovoi de dragul tău
apleacă-te peste toate
absurdităţile mele şi spune-mi
că mă ierţi
că nu mi-am găsit
niciodată cuvintele
să-ţi spun ce eşti
cu adevărat pentru mine

...
ştiu că poţi ţine un secret

cică
şi lui Dumnezeu îi vine uneori
să scrie
iar pentru că-i place mai mult
să ne intuiască reacţiile
ne acoperă uneori
cu zăpadă sau ploaie
să nu ştie exact
dacă plângem din dragoste

joi, 26 iunie 2008

...

cică nu poţi să iubeşti dacă
n-ai o fundaţie
de aceea am început să mă simt
săpat de femeie
încet
am iertat
răşina
chelneriţele şi tavanul
că pe podul palmei
poezia-i făcătoare de minuni

...

am văzut că aproape toţi porumbeii
au degerături dar au curaj să zboare
şi abia apoi
am văzut că femeia iubeşte
dar are curaj să plece

uneori îmi pasă de tine
şi te amestec parşiv între cuvinte
să-mi crească în cameră
parfum de femeie
uneori vroiam chiar
să fac dragoste
cu verbul să-ţi intuiesc slăbiciunile
şi de restul să te dispreţuiesc
dar am realizat că
a dispreţui poate avea la origine
dimineaţă plus verbul a preţui
aşa că
într-o zi de o să auzi că te dispreţuiesc
să ştii că de fapt
te preţuiesc

dimineaţa

...

dacă aş putea dresa cuvintele
ţi-aş spune
incandescento

ştiu că o să-mi răspunzi că-i
ceva pompos ce nu mă caracterizează
dar mie-mi sună
incandescent ca ceva
în scădere
cu final uman
care ne consumă
încet
înce
înc
în
î


dacă viaţa mea ar depinde
de viteza în care
mă apropii sau mă îndepărtez de tine
atunci
ţi-aş spune că
iubeşti
pentru că
aşa-ţi trebuie

ascunde-te mai bine
că nu mai are rost

să te vreau mai mult

...

şi dacă erai meteorit
ar fi trebuit să ne întâlnim
să mă mir
să mă minunez de tine
sau poate doar
să-mi miruieşti poezia

cu toate astea nu-mi încap cuvintele
să te iubesc
sau
să nu te iubesc
pentru că tu
imposibila mea
m-ai învăţat să crap
dragostea şi zeii
de dragul măruntaielor
consonantice

PS: consoana obligă vocala să nu fie simplu strigăt


femeia
ca orice punct cardinal
se comprimă uneori peste mine

abordarea verticalităţii
pare uneori riscantă
cu atât mai mult cu cât
practica ne omoară
cuvintele

dacă ar fi să pun
degetul pe rană
crede-mă
că nu pot metaforiza
paralelismul între
femeie şi
sfârşit

mi-am înmuiat apucăturile
de când te ştiu pansament peste
păcat
că sângeram până nu demult
când ne strigam

de fapt era nevoie de
un strigăt întors
care să aibă rezonanţă
în măduva verbului
după care
salivează
povestea noastră


dacă
din greşală nu mă gândesc la tine
pe unde calc nu mai creşte iarbă
iartă-mă
dacă nu te mai găsesc
femeie cu mâinile întinse
şi cărări nesemnate

marți, 10 iunie 2008

...

te-am ţinut toamna despletită
între cuvinte
să fii sângele, umbra şi păcatul meu
te-am învăţat
să-mi umblii goală prin suflet
şi să-mi trânteşti vocalele
în aşternut

poate o să ţi se pară ciudat
dar nu te mai caut
să-mi dai sens poeziei
pentru că eşti deja catarama versului

....

rebel
trăiesc mai mult pentru tine
să separ noaptea de femeie
şi tropotul zilei
îm-păcat

...

încearcă să descoperi cearcănele
poveştii noastre
să vezi că vor suspina cristalele

dă-mi apă
şi într-o zi o să-ţi dau lacrimi
să-ţi arăt distanţa dintre noi

dacă simţi că-mi tresare versul
mângâie-mă să-mi amintesc de tine
iar eu
o să-mi încleştez sărutul
spre iubirea ta
ne-vegheată
sau poate chiar
spre
iubirea noastră
aberantă
sumă a tuturor cicatricilor lirice

...

la un moment dat
eram în stare să-mi fac
din cuvinte burghiu
să-mi fixez iubita
pe creier


repetă-te draga mea
că de mult eşti pentru mine axiomă absurdă


visul şi nunta sunt noţiuni abstracte
pentru că tu
draga mea
s-ar putea să fii deja lângă mine


de aceea
dezbrac şi întorc
măruntaiele poveştii
să înveţi să te mulţumeşti
cu greşelile dintre noi
pentru că
la un moment dat
tu chiar o să vrei să-mi răspunzi

nu sta să-ţi explic de ce te iubesc
pentru că tupeul meu merge până acolo
încât am curajul să mă uit în ochii zeilor
dar totuşi
să ştii că
de rămâi lângă mine
o să am poezie cu inimă de femeie

duminică, 25 mai 2008

...

femeie cu cer şi pământ
cer-şetor arunc verbul spre tine
să-ţi fie cer-cel
că doar aşa pot să îmi cer-n
pe cer-neală
clipele în care le cer
zeilor
să mi te dea
...
indiferent de cât
de nici o dată mi-ai brăzdat
poezia
în tine
o să pot vedea întotdeauna
cum pot trece de pe o vocală pe alta
...
mi-am stivuit dorinţele pe categorii
dar m-am oprit încă o dată
la tine femeie

crede-mă
nu mi se pare nimic mai emoţionant
ca ideea să te ştiu
pe goliciunea obraznică
a cuvântului
gesticugând disperat
că ţi-am uscat prea mult
numele
...
linişte
în seara asta sărut
femeia
să rup în două finalul rugăciunilor
să mă conving dacă
le-am învăţat corect
să-şi ia deodată zborul

linişte
în seara asta
după ce pleci
o să te ador
ca niciodată
...
pe tine
umbră de femeie
îmi articulez secundele
să hurui ca un gerunziu
în clipa în care
mă vei înveli
...
parcă m-am născut

în secunda în care
ai plecat
şi abia atunci
mi-am dat seama
că-mi pot închide ochii
şi
chiar te pot visa

...
de prea puţine ori am sanctificat cuvântul
de prea multe ori am sacrificat femeia
ca idee pierdută
re-trasă în

cara-pacea plăcerii

poate
într-o primăvară
îmi voi curăţa iubita
ca via
de toate literele pe care le-am lăsat
să crească pe ea
ca vâscul
...

spune-mi în silabe că mă iubeşti
şi mi-e destul să mă ancorez de tine.
o să te convingi că eu pot
să te-mpăiez cu poezie
şi pot să te îmbrac pe cuvinte.

la ceas de seară mi-aş usca cerneala
pe clopotul bisericii
să se adune toţi în jurul numelui tău
să-nţelegi de ce te-am pierdut

totuşi

dacă ajungi într-o zi să te trezeşti
pe nicovala literei
să ştii că nu te-am ajuns
că n-am îngenunchiat
că nu te-am răbdat
că m-am dus
să nu-ţi spun
cât te iubesc

...
iubita mea eternă

mi-am rotunjit cuvintele să străluceşti
şi uneori
mi te-am imaginat goală
ca un revolver pentru artă
de aceea te-am atins
până ţi-am lustruit nuanţele purităţii
să nu mă zgârie clipa
în care voi realiza
că te-ai încarnat
în obsesiile mele

joi, 22 mai 2008

...

n-ai decât să ţipi
femeie
este ceva normal ca poezia
să se întindă
tencuială peste tine


încă îmi spăl mâinile
între litere
şi ce rămâne arunc spre tine
(exact ca-n metodologia
deochiului)
să duci
când vei pleca
tot binele şi răul
zilelor mele

...

acum e rândul tău
întinde-ţi pe masă hainele
iar dacă n-o să ai destul spaţiu
întinde-te
chiar şi pe podea
hai
nu-ţi fie ruşine
fă liniştită
din haine
litere de tipar
şi scrie-mi că mă iubeşti

...

ai ruginit iubito
dar totuşi miroşi a poezie
şi uite
draga mea
a venit acea clipă
când schiopătăm amândoi
să nu călcăm prea apăsat pe cuvinte


ne întâlnim uneori
pe buza hârtiei
ca într-un ultim efort
să ştergem cu o cârpă udă
coastele vocalei
apoi
ne aruncăm unul în braţele celuilalt
să crape clopotul tras pentru noi
şi noroiul
de pe oasele jurămintelor

...
m-a derutat rău femeia
care-mi trădează cuvintele
şi chiar m-a speriat când mi-a arătat
că ştie să le scoată din mine ca din joben
parcă-i simt şi acum braţele cu gust de
sânge
liric
îi muşcam noptiera când îi lăsam
dimineaţa versuri


toate astea au fost însă
până în ziua în care
i-am închiriat pilda
înţelesurilor groteşti din
poveştile cu final fericit
atunci
şi-a dezgolit umerii
şi m-a rugat manierat
să pun cratimă între
dragoste şi absenţă

joi, 15 mai 2008

...

de fapt fug de tine
să văd cum e să fii gol şi pustiit
că doar aşa pot să mă cutremur
de cât de mult însemni pentru mine

nopţile mă ard
şi braţele îmi par miracol
cât ştiu că-mi aduni în tine
poezia

dacă sentimentele ar avea schelet
dragostea noastră
ar naşte monştri
şi nu ne-ar ajunge aripile
să ne cuprindem

mă uit cum pleci
şi încerc să învăţ
cum să te pierd
de aceea
îmi iau la sfâşiat metafora
o dezbrac
şi o frământ
să semene cu tine

...

parcă aud la radio canari.

pe unde scurte-ţi povesteam
păcatele zilelor ploioase
şi atunci
am realizat că trebuia să mă ierţi
aşa că
mi-am întins larg braţele
şi am plecat

chiar şi acum
când vine iarna
îmi întind mâinile spre Dumnezeu
să-i spun că te iubesc

...
m-am jucat
o vreme
în
poezia ta
merci.
mi-a plăcut

vineri, 9 mai 2008

...

dacă tac îţi spun de fapt
că n-am destul timp să
să te caut
dacă te împinge ceva spre mine
îmi sugerezi de fapt des-părţirea
aşa că mai bine am fi
un singur punct
care turnat în paharul unor îndrăgostiţi
i-ar sătura de sărutul poemului
conDENSat

punct
PS: PUN fericirea Către fereasTră

...

îmi trebuie un concediu
să plec
să-ţi dai sema cât te iubesc
mi-e dor parcă
să mă desprind de tine
ca o foaie din calendar
şi fie vorba-ntre noi
dacă-mi laşi o poezie
pe cearşaf
poate într-o zi o să trec
să te iau
să mă-nţelegi

...

mă zbat să te caut
şi totuşi mi-e teamă
să nu vină clipa
să-mi înnegresc literele

te-am dorit atât de mult
încât chiar nu ştiu dacă
ai putea să mă faci mai fericit
aşa că
te rog nu te supăra că-mi las
verbul în linişte
peste tine
m-am născut deja şi am murit
de mii de ori


...
poezia ştie cum trebuie

sărutată şi luată în braţe
o femeie
cu dezamăgiri zvelte
şi bucurii înjunghiate

miercuri, 30 aprilie 2008

...

îmi vine şi acum să mă apropii
de tine
femeie vitrină
să-ţi sărut umerii şi să mă crezi
că nicăieri nu-i ca la tine
să mă laşi 5 minute
să cad secerat peste sânul tău
ca o roată dinţată
să macin poveşti vechi de dragoste
...

parcă te-ai repezit peste mine
superb
te adoram cândva
ca răspuns ce mă dădea peste cap
de mii de ori

...

ţi-am aprins umbra
i-am dat foc
respectând doar cele mai elementare
reguli de incinerare lirică
da,
i-am dat foc
departe de mine
să pot vedea din casă
locul în care trebuie să mă întorc
la tine

marți, 29 aprilie 2008

...

nu-mi răpunde să nu am
re-muşcări
dar poezia poate fi pentru tine
ca plânsul unui prunc nou născut.

comparaţia nu-i deloc deplasată
că se spune
că-l arde viaţa
sau mai exact
prima gură de aer
îl ustură într-un mod greu de imaginat
aşa că
atunci când te vei apropia de vers
poate o să te doară
dar crede-mă
o să te obişnuieşti
la fel cum eu m-am obişnuit
cu ideea că Dumnezeu
m-a învăţat să scriu doar despre femeie

...


i-am spus să descrie ce însemn pentru ea
şi în funcţie de asta mi-am acordat poezia
mi-a spus să descriu ce înseamnă pentru mine
şi a început să plângă

în situaţii de urgenţă
scriu femeie
şi-mi imaginez că
terifiant vine de la terestru
aşa că automat
am spectrul complet al euforiei ludice

îmi trebuie un program
să decodific respiraţia de îndrăgostit

odată
te-am luat în braţe şi am inspirat deodată
dar parcă ne-am depărtat.
n-a fost bine nici să expirăm deodată
că nu ne mai puteam spune nimic.
am încercat şi varianta să
inspir în timp ce tu expiri
dar parcă nu eram pe aceeaşi lungime de undă
aşa că
îţi promit iubito
că o să mă mai gândesc la
cum ne putem decodifica experienţele comune

miercuri, 23 aprilie 2008

...

mâine o să lopătez peste tine poezie
şi atât de mult o să creşti
iubita mea
încât
într-o zi dacă n-o să am unde să mă duc
o să-mi fac loc lângă tine

şi atunci
o să mâncăm vocale şi
vom inventa sunete
că vom fi singuri
în cara-pacea noastră lirică

te îmbrăcau pletele-ţi negre
şi chiar apusul lua formă de femeie.
iniţial voiam să-ţi descriu sărutul
dar alăturarea "bocanci" şi "sâni"
îmi în-sângerează versul

am crezut până nu demult
că gândul şi carnea mă cotropesc
dar să ştii iubito
că în cazul tău sunt noţiuni gemene
parcă aş vrea să te mai iau în braţe
să verific dacă poezia mea unguent
se coagulează înainte să-ţi intre-n piele
sau
mai bine zis
parcă te vreau
să-mi întorci poezia pe dos

...

draga mea
azi o să-ţi dau un diagnostic liric
dar trebuie să mă ajuţi
să-mi dau seama dacă eşti recuperabilă
în versuri

să fii atentă că-ncep
spune a
a-bis
buuun, acum spune-mi că mă iubeşti.
nu te gândi la nimic
ai văzut doar că ultima dată aproape ţi-a reuşit.
buuun, acum poţi să pleci.
nu te gândi la nimic
ai văzut doar cum se scrie o poezie


marți, 22 aprilie 2008

cererea în căsătorie (acrostih)

voiam să-mi spăl mâinile cu lacrimi pentru că succesiv

renunţasem la idea că pot să te am vreodată la rever

erai senzaţie în formă de femeie

ispită, mister, tăcută, aproape neplânsă – deci cheag de poezii


scuipasem către îngeri şi dragii de ei mi te-au adus

aşteptam de fapt seara să-i implor să-mi ia gestul în glumă


fericirea îţi era noţiune relativă, impertinenţă de dactilograf,

iscălitură sinonim cu amăgirea. dar mi-am jurat c-o să crezi

iubirea mea, că pentru ce ne dă Dumnezeu nu răspundem singuri


să mă ierţi de acum de n-o să-ţi fiu etern răspuns

omenesc şi chiar mai mult te vreau adorato

ţintă şi ecou al rugilor mele. îţi strig ca-n rana de cuarţ

instinctul poate fi

abstractă şi obsesivă zvâcnire de-a ne revedea


mai am atâtea să-ţi spun… dar mă opresc o clipă să am

energie să-ngenunchez cu tot cu litere:

am o viaţă şi-o-ntrebare: vrei să fii soţia mea? Ioana!?


...

te am peste tot cu mine
femeie
pentru că tu, doar tu
ştii să-mi dezlegi visul şi păcatul
şi ştii mai bine ca oricine
să-mi muşti literele
să ţâşnească din mine
impresia ideală
a celui mai fericit om de pe pământ

poate
de dragul poeziei
ai fi rămas
în timpul şi consoanele mele
dar ţi-ai dat seama
că mi-am pus verbul
să-ţi ronţăie,
în joacă
în locul meu,
nurii.
şi
totuşi pentru că vrei să-ţi spun ceva
crede-mă
te iubesc

uneori
să vii primăvara
să mă întâmpini
să vezi dacă
mai păstrez pe tâmple
povestea noastră
pulbere
sau compresă

poate mi-ai otrăvit versul
sau poate m-ai vindecat
de când scriu despre tine.
un singur lucru-i însă sigur
am reuşit
să între-pătrund
noţiunea ancestrală
de
femeie-labirint

ieri
m-am visat
praf necălcat
de picior de femeie
azi
îmi las versul
la intrarea-n casă

mi-e capul plin de amenzi
de câte parcări interzise
am făcut în dreptul numelui tău
te-am vrut
te-am urât
şi te-am visat negare
peste
pământ şi poezie

marți, 15 aprilie 2008

...

mai bine pleacă
da, ai auzit bine
draga mea
te rog pleacă
avem atâtea clipe fericite împreună
încât
orice hău ar fi între noi
voi putea într-o zi
să fac pod de cuvinte
să te ajung

dacă ar fi să ne batem
sigur ai plânge
de cât te iubesc

te-ai stratificat ani la rând
peste mine ca ninsoarea
iar când mi-a venit şi mie rândul
să te visez
s-a făcut primăvară între noi

ce-ai zice să-ţi spun că
iubesc din răzbunare
(să mă răzbun pe mine)
că prea demult n-am mai avut răbdare
să mă apropii de jugulara credinţei
cu toate astea
în acest moment de sinceritate
îţi spun că
sunt prea egoist
să te
re-cunosc
in-finit
de iubită

nu ştiu unde o să mă ducă poezia
dar ştiu că pentru tine
femeie
aici pot să vreau, să iubesc şi să-mi fie ruşine

linişteşte-te că am învăţat
să port cuvântul
cum mă purtam cu tine
amin

parcă din copilărie
am vrut să mă specializez să iubesc femeia
aşa că într-o zi am ajuns la concluzia
că o ştiu pe dinafară
dar
îmi vine şi acum să
mă plâng
că înăuntrul ei n-am găsit
n-am găsit drumul spre biserică

hai iubito
în mansardă
că poate aşa o să ne audă cineva paşii
şi peste ani
o să vorbească lumea
că ne-am iubit

am încercat să-ţi scriu numele
pe aripi
de viespe
ţi-am visat sărutul
până când mi-am dat seama
că de fapt
te strâng în pumn
ca pe-o lamă de cuţit

tocmai pentru că erai la fel
ca mine
m-am dus pentru câteva ore.
şi am încremenit să văd
că pe cât mă îndepărtam
tu
draga mea te strângeai ca un sâmbure
şi ca o piatră
a rămas la jumătatea drumului dintre noi
tot ce aveam cândva

azi mi-ai părut
palidă şi departe
de aceea m-am grăbit
să-mi imaginez că mă iubeşti
brusc
m-am simţit deasupra copacilor
ca ploaia
şi mi-a venit să mă scutur
peste tine
minune

m-am îndrăgostit automat
ce m-ai mitraliat
cu atitudinea ta indiferentă
de aceea
mi-am pus clopote pe litere
şi le-am scuturat spre tine
că ştiam din bătrâni că
aşa se alungă spiritele rele
şi
cred
că te-am inspirat
că într-o zi
ai început să tragi clopotele
pentru tot ce-a fost între noi

iubito
lasă-te spre mine
uită-te în vocale
iar eu
să-ţi arăt cât îmi eşti de dragă
o să te uit
în braţele cuvintelor.
crede-mă
asta-i singura variantă
să ne ridicăm într-o zi
povestea
rugăciune
spre cer

tot ce-am scris despre tine
am spart sau am scos din context.
n-a trecut mult
până m-am îmbogăţit
că de fapt
tot ce-am scris despre tine
am amanetat.
poate o să ţi se pară ciudat
dar cineva mi-a cumpărat
şi finalul

miercuri, 9 aprilie 2008

distanţa dintre umbră şi apă

am întâlnit femeia ce n-a spus niciodată te iubesc
şi nici n-a recunoscut
că i-a fost dor
pentru că Tu, Doamne
i-ai arătat distanţa dintre umbră şi apă

acum jur:
într-o seară un poet orb
mi-a spus
următorul semn care te va marca
va fi distanţa dintre umbră şi apă
n-am înţeles şi nu l-am luat în serios

dar după doi ani
am întâlnit femeia ce n-a spus niciodată te iubesc
*

nu m-am îmbătat niciodată
dar te iubesc.
tu nu mă crezi
eu nu mă enervez
şi uite dragă cititorule
am şanse
să îmbătrânesc
lângă femeia ce n-a spus niciodată te iubesc

*

nu plânge
că nu eu te-am trezit.
nostalgia ta feciorelnică
nu mai are nici o scuză
pentru că
am stins luminile
după ce ne-am despărţit

serios
iubito nu plânge
este normal
să ne crească pe faţă
nopţi albe
când ne cautăm în palme
începutul
de fapt,
deja ningea când ne-am întâlnit
aşa că
te rog iubito
nu mai încerca să-ţi explici nopţile albe
*

se zbate ochiul
şi nu te mai cred
că vom trece unul de altul
odată
mi-ai spus că va ninge cu îngeri
te-ai scuturat de plâns peste mine
şi n-ai mai plecat
*

femeie
chin de pământ
alchimie răvăşită
în sărutul zeilor
care ne-au pierdut
uitându-se la reluarea
pasului tău
*

blestem şi plâng
pentru că mi-ai spus păcătoaso
că inclusiv zeii
îşi dilată păcatele
de aceea
mai bine ne-am strânge isteric
să nu mai creştem
unul în ochii celuilalt

poate
o să te aştept în intersecţie
să fiu sigur
că vom pleca în direcţii opuse
*

să ne jucăm pe nervul optic
al indiferenţei
să ne amintim de coapsa ta nemângâiată

lasă-mă prizonier
pe spasmele tale
pentru că într-o zi
nu voi mai avea nevoie de tine
*

gene letale mă îmbracă
şi nu înteleg de ce ne-am întâlnit iarna

sublim şi imaterial
am crezut despre tine
că te voi lua ca pe o mănuşă
să-ţi dau versul de amant
crengile îşi bat copacii
ca gene letale
să nu-mi mai spui nimic de tine
*

înzigurat
ţi-am sufocat suspinul
să pot să
te caut în continuare
în tendoanele aşternutului
iubita mea de ceară
odată
câteodată
niciodată
*

mai bine ai rămâne
pentru mine
cartuş cu nume de zeu
biciuită pe fruntea
vocalei
eprubetă prăfuită
în cârciumă
te-am pus deja
la păstrare
înlănţuito
în parantezele plânsului
*

ce bine că-i noapte
să-ţi înteleg tristeţea trupului
revendicat cu generozitate
în sistem medieval

ţi-am aprins numele
să am în cameră
miros de femeie
*

vin amantele
la vechiul lor duşman
se întorc
pe dos
cuvintele
splendidele
nerăbdătoarele
mele cuceriri

poate o să te doară
dar trebuie să-ţi spun
a nins iubito
şi nucii nu-s ai noştri
*

te voi lepada
să-ţi poţi aminti
când eram copil
ţi-am sărutat picioarele
*

găsesc fragmente din tine în tot ce am
şi crede-mă
nu fac nimic să te ţin lângă mine
îţi spun doar că te-am aşteptat prea mult
să mă laşi acum singur

uneori mă-ngrozesc
pentru că te-am transformat într-o fântână
din care scot poezie cu găleata
şi cred că te iubesc de când
m-ai înţeles că am nevoie de tine
pentru că sunt un poet înţărcat prematur
*

mi-a spus că nu crede-n fericire
iar eu
i-am trecut mâna peste ochi
şi am sărutat-o
până când
i-au ţâşnit lacrimile
*

femeia cetate

mi-a trebuit atât de mult s-o cuceresc
iar când
mi-ar fi fost dat să mă bucur de ea
era deja o ruină

*

destinul ne-a fost scris cu creionul
să poată fi şters de cel ce intră-n
rondul de noapte

uneori aprind o lumânare
fără să le explic de ce i-am iertat
atâta timp s-au tăvălit printre oameni
iar mie mi s-a-ncovoiat măduva
când am învăţat să iubesc

acum
nu mai am nevoie de nimic
pentru că pot să îndur inclusiv ideea că
părinţii m-au crescut în munte
iar într-o zi m-am îndrăgostit din curiozitate

mă apropii din instinct de tine femeie
iar verbul îl iau
ca simplă rafinare de tandreţe
nu-mi ridic mâinile – nu-mi folosesc
este destul să-mi încrunt gândul
iar tu ştii cât trebuie să mă iubeşti
*

pot să nasc şi să omor tot ce ating
iar tu îmi ceri să te iubesc

n-o să ştii niciodată că
te-am întâlnit pentru că te-am strigat
simţeam nevoia
să mă strâng în braţe
iar când îmi spun numele să răspunzi tu

odată
m-am speriat că dragostea-i un act egoist
dar m-am convins că
fiecare se iubeşte prin celălalt
*

mi-au putrezit cuvintele
literele mi-au intrat sub unghii
şi mi s-au închegat ca oasele
pretind că te iubesc
dar de fapt mi-e dor
de carnaţia ta de posibil poem

acum
ai putea fi oriunde
chiar printre femeile pe care păşesc
pentru că încerc să te văd tot mai rar
în toate acele zile în care te-am strigat
de fapt
bravam că sunt şi eu al cuiva
*

n-am nevoie să reînvăţ gustul sânilor tăi
pentru că
totul mi-e fixat la nivelul subconştientului
adorm unde vreau
şi pot să-mi imaginez că mă iubeşti

te-am aşteptat prea mult
iar acum amândoi suntem murdari
să ne recunoaştem

mi-e dor să-mi fie din nou
ruşine de tine
iar tu să pleci plângând
după ce m-ai lăsat să-ţi sărut sânii
am încercat să mă depărtez
nu ştiu cu ce-am greşit
să te întâlnesc

poate
aşa a trebuit să mă conving că
înăuntrul cărnii este întuneric.
şi Doamne, eu speram de atâta timp
să găsesc acolo
răspunsul tuturor întrebărilor mele
*

când nu mai ştiu să iert
îţi spun de fapt numele
şi urlă-n mine fiecare centimetru de carne
prin care te-am asimilat
m-am învăţat să fiu lângă tine
te prefăceai că înţelegi ce-mi doresc
totuşi
pot să te dau deoparte
pentru că mă sperie ce ne-a dat Dumnezeu

nu ameninţ, ci promit
dacă ajung să fiu curios de propriile-mi măruntaie
să nu-mi stea nimeni în faţă
pentru că literele mele au talpă

iubito
mi-e groază de câte am simţit pentru tine
am atâtea să-ţi spun că de multe ori
chiar te-aş vrea lângă mine
dar mă tem că ai putea să-mi dizolvi obsesiile
şi să naştem monştri.
acum suntem jumătăţi deformate
*

scurm cu unghiile de dorul iubitei
pentru că
ne-am îngropat unul pe altul
de cât de dragi ne-am fost
îmi era aproape minune în braţe
nebună carnaţie sau osândă
până când
a început să crească pe mine
ca vâscul
*

cât muşcă din cuvinte
fiecăruia
îi rămâne pe limbă
gustul ce-l neagă cel mai mult
*

dragostea
extensie de singurătate
succesiune aberantă de iluzii
cu resturi de neîmplinire
propaganda eului de-a fi băgat în seamă
până când în naivitatea lui devine rege
*

m-am minţit ani de zile
pentru că eram obsedat de ideea de femeie
vroiam doar o poveste
cheag peste litere
iar ea
m-a făcut s-o cred
când mi-a arătat cum curge sângele
de fapt
era un truc ieftin
la fel cum albinele
îmbracă în ceară tot ce n-au nevoie
*

aseară ploua şi-mi era frică să n-adorm
înainte să-ţi spun despre canari
de aceea
m-am sprijinit de sânii tăi
ca de-un catarg din lemn de nuc
poem carnal
din care curg secreţii de verb
nu-i nevoie să-mi spui
dar aminteşte-ţi că
înăuntrul nostru găsim extremele
experimentelor lui Dumnezeu

sinteză: n-o să-ţi promit niciodată
că mâine
nu mă voi sprijini
de sânii tăi
ca de un catarg

*

nu-mi caut de mult părinţii
pentru că-i fac să plângă
îmi trebuie prea puţin să pricep
apendicele mângâierilor tale
apoi
să adorm cu sânul tău în pumn
ca o condamnare
tatăl meu nu m-a crezut niciodată că
pot trăi din scris
iar tu n-ai vrut să recunoşti
că în mine îţi fermentează păcatele

odată
te-am simţit singură
şi ţi-am dus antibiotice
dar apoi ai venit şi mi-ai spus
că nu mai ai nevoie de mine
*

era femeia în care au dat cu pietre
pentru că asta merita
apoi
am iubit-o puţin
pentru că asta meritam
*

nu trag concluzii
dar în seara asta ai ochii trişti
am încă pe buze gustul tău
şi ştiu că Dumnezeu nu ne dă
cât putem duce
poate n-o să fie nimic de noi
dar în seara asta
îţi las o poezie
să te ardă în talpă
dacă vrei să pleci
*

îţi vei sfâşia pieptul
ca un tic erotic dus la extreme
pentru că
nu mă mai poţi suporta în tine.
iubesc în litere
şi tot ce-i al meu se purifică
atunci când te ating
o să te fac să nu te recunoşti.
între noi e un transfer continuu
până când o să fii convinsă
că bunicul şi copilăria mea îţi aparţin

o să mă retrag în mansardă
să nu te văd
cum o să-mi tai cu cioburi urma
pentru că atunci vei fi cristal

iubita mea – poemul meu încarnat
*

mai lasă-mă o dată
în fălcile braţelor tale
ştiu că pentru tine carnea şi scrisul
sunt ultima dovadă palpabilă
dintr-o declaraţie de dragoste în declin
dar înţelege-mă
Dumnezeu mi-a dat voie
să-mi aleg vânătăile pentru litere
iar pentru că n-am putut să mă decid
mi-a spus că diferenţa dintre noi şi îngeri
este că ei nu transpiră când stau împreună
apoi mi te-a scos înainte
mi se pare normal că te-am primit mai târziu

în cavnic cireşele de mai se coc în august
iar de acolo iubeşti abia când eşti la pământ
*

dragostea mea
acolo unde plângi se adună furnici
să-şi ducă în muşuroi poezie
iar acolo unde mă iubeşti
pot să mor

cuvintele tale sunt ca tencuiala de pe biserică
le cad în cap
celor care se apropie prea mult
eu sunt groparul ce le adun
ca într-o zi
să merg la muşuroiul de furnici
să ridic din tot ce am găsit lângă tine
un alt lăcaş de-nchinăciune
*

o am pe ea şi mi-e destul
am ajuns să-mi completez inclusiv moartea
bătrânii mei s-au dus plângând
şi-au repetat de prea multe ori
că dacă ceva este perfect
nu se mai reproduce
*

poate m-a făcut scrum
la început
s-a încarnat în umărul meu
până am ajuns să respir din palmele ei

fii nebun o clipă Doamne
întinde-Te peste sânii ei să vezi
că cea mai mare pedeapsă ar fi
să mă iei de lângă ea
şi să mă obligi s-o iubesc
pentru poezie
ştiu că într-o zi
o s-o înneci în mine
iar Tu n-o să crezi că este
doar femeia ce ţine întunericul pe sâni
*

canarii au murit
dar mă disperă încă mirosul în care
au ştiut să iubească
pereţii au rămas cu urme de palme
şi stau deocamdată cuminţi
pentru că i-am obişnuit
cu discuţii trunchiate
am dat tribut zeilor când te-am găsit
şi mă sperie că aş putea fi în ochii tăi

dacă aş muri mâine
ai regreta acel acord între
respiraţie şi pârâitul frunzelor de nuc
sub calcinata noastră nebunie

stau cu spatele la tine
să te iubesc destul
canarii au murit
dar spasmele noastre miros încă
de câte au ştiut să-şi spună
*

într-o zi o să mă uiţi
dar stai liniştită
pentru că din sângele tău
am umflat genunchii literelor
pe care i le întind lui Dumnezeu
şi o să-l las pe El să hotărască
dacă te vreau sau nu înapoi

*

mai bine
rămâi iubito
cu tot
ce nu pot să fiu pentru tine
*

mi s-a oprit secundarul
şi nu mai pot grada în pereţi
cât mă iubeşti
mi-e aşa dor de tine de parcă ai murit
lasă-mă să stau nedormit
de pază pântecelui tău
să mă obişnuiesc
să-ţi pipăi sânii sufletului
iar de n-o să ne mai suporte pământul
hai să ne-ntâlnim în gară
să ne sărutăm între cei ce plâng
apoi să ne rugăm lui Dumnezeu
să ne închidă într-o sticlă
pe care s-o arunce
unde n-o vedea cu ochii
*

o să mă răresc peste tine
iar tu o să mă zgârii
să mă faci să mă cred blestemat.
te-am blamat de prea multe ori
*

nu mi-ai dat nici măcar o palmă
să văd cine eşti
totuşi
dacă ar fi să te caracterizez
ţi-aş spune cumul de resorturi intime

de aceea
lasă-mă să te iau împrumut
*

amândoi pe fundul unui mojar
bătaie de joc pentru îngeri
nu mai putem ieşi
avem picioarele strivite
şi sângele aproape închegat.
mai bine
să stăm unul lângă altul
până facem scoarţă
*

te-am iubit de parcă nu te-aş fi meritat
drumuri.
pentru mine totul se leagă.
blestemele ţin şapte generaţii.
din numele tău vor creşte litere.
rămâne după noi doar ce-i arcuit şi încruntat.
tuşesc tabagic.
odată am plâns la tine-n braţe.
târziu.
punct.
ai fost capătul ce m-a durut cel mai mult
*

vremea noastră-i gata
m-am obişnuit să aştept
ţi-ai decupat aripile scumpa mea
şi-s sincer
aşa chiar îţi stă mai bine
nimic din ce-i al meu
nu funcţionează pe bază de frână
(vezi figurile singurătate şi iubită)

dacă ai ceva-ntrebări
pregăteşte-le pentru ora viitoare
*

nu ştiu ce-am vrut de la tine
poate era doar un gest sadic
să-mi fac scrisul să explodeze
sau
să văd exact momentul
în care mor în cei pe care-i iubesc
însă un lucru-i sigur

nu deschid niciodată
biblia sau femeia
dacă nu vreau să aflu ceva
*

mai bine lasă-mă
să mă vaiet
până o să reuşesc
să te mulez peste poezie
ca o mască mortuară
*

mă-ntreb cu ce-ai păcătuit
eu n-am decât litere
iar ţie
parcă ţi-a crescut lumea din picioare
apropo
când eram mic aveam tălpile murdare

spune-mi ce să fac
să fii maica mea
poate aşa o să-mi arate cineva
cum nu trebuie să înjur.

vreau să te aud dimineaţa
din cearşaf: bă! este doar o frunză de nuc
hai înapoi să te linişteşti
pentru că nu mai e mult
şi o să fie bine
*

bunicul a albit complet
în noaptea
când i-au spus că a murit femeia
pe care a iubit-o

de fapt, salahorii aceia de îngeri
rămân din când în când singuri
şi-şi face de cap în lipsa Ta
Doamne
i-am haşurat formele pe aşternut
apoi am încercuit tot ce am ştiut
că a atins vreodată
până am ajuns
să-mi sanctific bucăţi din mâini
dar
vai
de câteva zile
ceva din mine
îi descuamează amprentele gest-ante
*

tare te-ai dus
tare mă duc
îmi eşti încă fâşâit pe retină
aplecată spre acelaşi poem ratat
n-o să mă crezi
dar câteodată
abia te mai suportam
aşa-mi erai de dragă

tare te-ai dus
prea am rămas
când o să pleznească florile de nuc
să ştii că trebuie să te întorci
să-mi pui mâna pe sânul tău
că tare mă duc
hai, nu mă supăr
fă-ţi curaj şi smulge-ţi degetul din mână
şi scuipă-l şi dispreţuieşte-l
pentru că el m-a atins primul
sau poate-ai făcut-o deja

că tare te-ai dus
*

iubito
de ce nu-mi faci loc lângă tine
că-mi salivează versul de respiraţia ta.
eu pot să-ţi dau din pumn
să mănânci miez de nucă
iar înainte să te culci
pe faţa de masă
o să scriem tatăl nostru
ar fi trebuit de mult să pleci
femeie, tu ce porţi în buzunar noroi
dar abia acum
am urlat după tine că
în capătul podului te aşteaptă altul
ţi s-au umezit ochii
şi parcă ai fi vrut să-mi spui ceva
iar eu
parcă aş fi vrut să strig din nou
să vii repede acasă

că am cumpărat apă minerală
*

ai născut mamă un nemernic
am vrut să-mblânzesc
poezia şi femeia
să le intru în pleoape
chiar dacă nu se uită la mine
m-am aruncat isteric în cuvânt
să-i apropii jugulara de-a mea
dar am sâsâit de usturime
de aceea
m-a făcut şarpe şi animal
şi că mă iubeşte
şi i-am spus să tacă mamă
*

nu-mi cer iertare decât în vers
şi tot aici
împachetez ce mai am de la tine
pentru că
n-am făcut nimic să te păstrez
*

nu ştiu ce s-ar întâmpla
dacă mi-ai da peste gură
de câte ori mă gândesc la tine
oare ce-i cu tine
de ai rămas
aşa groaznic de tăcută
*

ne-am iubit feroce
până când
ne-am transformat mâinile
în altare de lut ars
în sfârşit suntem la fel
*

Dumnezeu a pus cratimă între noi
să nu te mai ajung
împietreşte-ţi pumnul
dar să ştii
că n-am vrut să mă duc
*

mai bine
să fumăm şi să facem pace
nu-mi cere încă să plec.
nu-i momentul să mă arunci.
nu vreau să te trimit.
suntem deocamdată
dezacord împreunat

*

singurul loc în care
nu m-aş băga pentru tine
ar fi o gaură de şarpe
că acolo
te-aş putea găsi cu altul
*

ai ştiut cât îmi doream
să-mi scriu poeziile pe pereţi
dar pentru că
n-am avut curaj să-i încep
mi-ai lăsat un
noapte bună,
oricum eu trebuia să plec
*

povestea ta încordată ca un arc
mi se aruncă neglijent pe pereţi
dintotdeauna mi-am dorit
să mă lase mama
să scriu pe zidurile casei
dar ştiu
o să se supere
dacă voi pomeni acolo
ceva carnal despre tine
mai bine să ne luăm de mână
să ne punem vocile la insectar
că oricum
nu o să ne înţelegem
*

tu n-o să mori niciodată
îţi faci casă
dintr-o poezie în alta
dar eşti de fapt
o căpuşă pentru poeţi
tu, lorelai
sau cum ţi-o zice fiecare
de ce nu m-ai lăsat în pace

(între noi fie vorba
Doamne îţi mulţumesc
de când m-ai lăsat
să mă bucur de ea)

*

vă las dacă vreţi
să daţi acum în mine
pentru că o ţin doar în canini
iar dacă strig
o pierd
*

am crezut că-i declaraţie de dragoste
să spun cuiva te am doar pe tine
la toamnă
oricum o să te scuturi de mine
*

m-ai pişcat să-mi revin
când am vrut să mă-ngrop
în tinereţea ta
şi nici după ce m-ai împroşcat
nu m-am lepădat de tine
o să-ţi rămân cerşetor
spre pântece
iar
de-o să zbârceşti vreodată
de singurătate
să ştii că ţi-am lăsat
în prosopul de bucătărie
cererea-n căsătorie

*

de când te respir
am ajuns
să-ţi poţi potrivi sânul peste mine
să stăm în cruce
ca o excepţie
*

hai să fugim
să luăm cu noi carnetul de student
şi ţestoasa ce se uită
când ne luăm în braţe
mâncăm pentru ultima dată
din macaroanele din frigider
bem o cafea la boema
şi ne ducem.
am discutat de prea multe ori
că-i suficient să fim împreună
iar acum a venit momentul
dacă plecăm deodată
n-o să ne mai trebuiască nimic
*

m-am legat de tine de două ori.
când te-am cunoscut
şi acum
când stau cu ochii închişi
să nu-ţi dai seama de realitate
te rog nu-i spune mamei despre mine
*

m-am dus înaintea ta să-ţi dau haina
iar când m-ai văzut
mi-ai spus: uite, mă, mi-e frig

am crezut că o să trebuiască
să mă apuc iar de fumat
pentru că am înţeles: uită-mă
mi-e frig
*

am crescut cu o găleată de pământ
pe balcon
să mă obişnuiesc
în miros de femeie
am vrut de câteva ori
să pun acolo o buruiană
dar nu i-am văzut rostul
până când
a crescut singură
şi chiar a înflorit
şi chiar s-a scuturat
ca femeia
draga de ea
*

n-am înţeles ce vrea să fie
treacă astăzi, vină mâine
dar cred că-i despre tine

pare o rugăciune spusă în grabă
corect ar fi fost
să treacă astăzi, să vină şi mâine
sau
să treci astăzi dar să vii şi mâine

însă aşa suntem
nu putem spune totul
se întunecă şi nu te întrebi
dacă am murit

ţi se pare normal să fiu al tău
ce bine
ce trist
ce simplu
ce doare
*

ce aştepţi lângă torţă
bătrânii n-au curaj
să-ţi spună
să te dezbraci şi să pleci
că nu mai sunt poeţi
*

tăcerea de ură
o jucăm pe degete
am luat pantofi de mire
ai luat flori uscate
şi să ştii
că bluza ta de trening
n-o mai am
i-am dat-o cerşetorului
dar fără şireturi
să nu-şi facă rău
*

iubito
hai să batem câmpii
că suntem singuri
demersul nostru erotic
nu l-ar putea comenta
nici criticii de artă
totul e simplu
şi pe asta mă bazez
că nimeni nu înţelege
a trecut vremea
când credeam că o femeie
te stoarce de poezie
frunzele încep să se usuce
de când fac umbră
*

am auzit că
rugăciunile rămân undeva sus
acolo
în arhiva cerului
şi după ce mori

am auzit că mă iubeşti
o să-mi revin
o să-ţi treacă
*

abia după ce ţi-am văzut sânii
ţi-am spus că ştiu
să gătesc
abia după ce
am început să-ţi fiu drag
ţi-ai dat seama
că eu gătesc în cuvinte
tot ce-ţi imaginezi
despre pământ
şi suprapun cu
tot ce-mi imaginez
despre zei şi despre tine
*

bine
aruncă-te pe limba mea
acolo unde-mi ascut
pământul şi furnicile
dar să nu te vaieţi
că te-ai simţit de parcă ai fi stat
pe zaţul dintr-o ceaşcă de cafea
de fapt, acolo am răzuit din tine
tot ce-am vrut

nu-mi imaginam că într-o zi
o să-mi ceri să-ţi arăt de ce
n-am răbdare nici măcar cu mine
la început mi-au plescăit degetele
şi îmi venea să-ţi crap povestea
m-am zbătut cu aerele mele de superioritate
până m-am întors pe dos
acum
aplec poemul nostru peste rug
ă
*

în jur

de mamă par cuvintele
lăsate
să se descuameze
pe obraz te-ai uitat
cu unghiile cariocă
şi parcă te aud

îmi juri
*

dă-mi idee
să pot să-ţi spun
ce nu eşti pentru mine

până acum te-am văzut
în genunchi, plânsă
întoarsă pe dos
şi uneori am crezut că eşti fericită.

chiar nu ştiu
ce a rămas din tine
să nu fie şi al meu
totuşi
mă sperie să-mi imaginez
că o să vrei
să-mi răspunzi sincer
într-o zi
*

te adânceai spre mine
iubito cu miros de ceai
dementă părea clipa sărutului
până când
ţi-am spus că mă voi rupe de timpul tău

cred că iubim din disperare
pentru că ne plâng părinţii
în câte părţi ne-am sfărâmat

deocamdată nu ştiu dacă
trebuie să-ţi mulţumesc
dar o să-ţi mai scriu