marți, 5 august 2008

...


“din când în când
mai mor prin munţi”
căutând sfârcul
neplâns
al carantinei dintre noi

...
păcat că te-ai născut pentru mine
toamna
îmi adun cuvintele spre tine
să dau impresia
că am lipsit

mi-ai lipsit

...
abia acum am realizat

că de fapt tot locul gol
din litere
este pentru noi

de câteva ori am crezut
că pot să mă uit în ele
să te văd ca-ntr-o fântână
sau chiar să ating verbul
să mă conving că
îmi modelez degetul
cu tine.

ciudat exerciţiu
să-ţi dai seama că
într-un banal contur liniar
poţi avea
tot ceea ce visează Dumnezeu
şi n-are curaj să facă din noi


3 comentarii:

rose4you spunea...

Va face din noi
tot ce ne-a lipsit
in toamne literele
isi aduna vinul

Valentina spunea...

Interesant! Frumoasa poezie. Este de apreciat ca undeva mai sunt si oameni care scriu versuri fara sa faca "misto" de numele lui Dumnezeu.

mircea spunea...

dragă valentina,
mulţumesc pentru vizită şi aprecieri. in poezia mea doar Dumnezeu este scris cu literă mare, iar de asta poţi să te convingi singură. nu cred ca e nevoie să explic de ce. mulţumesc