luni, 14 ianuarie 2013

...



..
m-am obişnuit să fug la tine
de parcă numai acolo în acea
parte din mine nu trebuie să mă
lămuresc în raport cu ispitele
să nu înţeleg ce lucrează
sau ce păzeşte plânsul
în noi
în tine
profesionista mea într-ale smereniei

...
nu ştiu cum
poate exista o asemenea femeie
care poate dezvolta un gând credibil
până şi în Dumnezeu
aproapele nostru la care ne spunem
temerile şi tot ce-i mai bun pe lume
când e vorba de femeie

...
eşti toată viaţa mea de acum înainte
aşa cum te ştiu alături şi dorinţă
aşa cum vin lovit de gânduri

trebuia neapărat să mă împărtăşesc cu tine
şi să ţi se pară ceva nebunesc
dar eşti intenţia mea să nu mai
murim după ce se termină ultimul sunet
care nu spune sau ne supune când
te iubesc

...
urma mi-am auzit-o tot mai încet
de parcă brusc
mi-ai venit în minte
femeie cu zâmbet în loc de
dispoziţie de
suflet pereche

...
la început mi s-a părut prea mult
să ajung să cred
cât suntem de asemănători
până la diferenţa dragostei
ca definiţie a prea puţinului

...
după poezia noastră
ţi s-au conturat sânii şi ai început să ai
simptome de întoarcere la Dumnezeu
dar oricât de ciudat pare
numai la bine ne ruşinăm de ce-i divin

...
ce-ai păţit iubito de am ajuns
să ne nivelăm cu dragoste
şi nu te mai sperie ce este în noi
de săvârsit

...
de prea multă vreme recapitulez
ordinea clipelor trăite împreună
şi te duc parcă de mână
de când mi-ai indus ideea să fiu
singura acoperire din viaţa ta
care se termină în punctul
unde a început totul
de aceea să nu mă laşi iubito să
închid cercul

...
oricum e de bine
să fii acoperită de cuvinte
şi de ordinea clipelor împreună
care mi se rulează în faţa ochilor
fără să te merit
iar după atâta bine
îmi vine să încerc să te aduc
de cealaltă parte a vieţii mele
în care îi mulţumesc lui Dumnezeu
că eşti parte din mine

...
vreau să-ţi fiu tot mai bun
să îţi spun zilnic
ce munte de dragoste te-ai ridicat
în mine
să înţeleg de ce mă simţeam atât de gol

...
aşa ceva nu am mai primit
nu-i nici lanţ ci înlănţuire
nu-i nici nod ci rod
iar în tine văd imaginea perfectă a
tot ceea ce nu-mi este niciodată de ajuns
de cât de ajunsă în braţe mi-ai devenit

...
te-am recapitulat iubito de
ştiu demult pe dinafară tot ce ai spus şi
îţi ştiu până şi gesturile dar
pe urmă am realizat cât e de interesant
şi nu mă aşteptam să îţi placă aşa tare
această evadare a noastră
rămasă în poezie
istorie
şi Dumnezeu
drept concluzie:
nu a mai ajuns nimeni până acolo

...