miercuri, 28 iulie 2010

...

te rog

acoperă-mi ochii

te rog

nu vreau să te văd

acum

sunt fericit

că prea mult însemni pentru mine


să vorbesc despre distanţa

dintre noi

ar fi ca şi cum

aş vedea momentul în care

mi s-au născut părinţii

în realitate nu-i nimic

sinusoidal

de aceea

mai bine

las-o aşa


nici acum nu vreau

să înţeleg cum

plezneşte un bici

şi de ce scoate sunete

în contact cu aerul

pentru că

noi

în contact cu aerul

nu facem nicio buclă

să ne amintim

ce trebuie să ne

pornim unul spre altul

mare artist trebuie să fi fost

cel care a inventat plecarea

că uneori

am impresia că toată poezia

porneşte de acolo

...

adu-mi-te goală

ca o armă

şi lasă-mi poezie

să-ţi fie

rest

de strigăt de ajutor

pentru tine

mi-am redimensionat

înţelesul şi starea de plutire

şi încă nu ştiu

dacă trebuie să mă bucur

dar mă sperie

că m-am obişnuit

şi uneori

îţi simt lipsa

aşa cum m-am obişnuit

să-mi simt

brăţara ceasului la încheietură

cred că am putea trăi

dacă ne-am spune

totul în şoaptă

ca şi cum

cuvintele n-ar mai avea haine

doar că atunci

n-am mai putea să ne dăm seama

când spunem

te iubesc

dacă eşti tu sau eu

...

cred că eşti singura

care m-ar crede dacă-ţi spun

mă dori

nu o să scriu asta

pentru că unii o să spună

fie că nu se poate

fie nu există

fie o să devieze spre cuvintele

ce ar putea avea legătură

cu verbul nostru

dar

adevărul este că

eşti singura care

mă dori


...
femeia
ultima mea redută
transformă
liniştea în psalmi
să-i spun
re-du-te
de aceea, pentru cât îmi e de dragă
nu-i silabisesc niciodată
rugămintea de-a se
reduce la
tot ce-mi pot imagina despre ea


poate am făcut cuvântul

radar

să văd cum vii sau pleci

poate cuvântul

este radar

sau

poate în povestea noastră grăbită

radar este simplul meu

dar

...

iartă-mă că intervin
nu-i scuză
ci aparenţa rimelată
a jocului de-a icoana
pentru că
pentru mine
fiecare intervenţie
de-a ta
este ca
sângele