joi, 25 iulie 2013

...



femeie
iubita mea
sau cum ţi-am mai spus în tot acest timp
mulţumesc pentru minune

...
dacă totuşi se întâmplă să ne îngropăm talantul
să nu ne îndepărtăm
ci să stăm în x
aici pe pământul cu îngeri
cum nu am mai fost vreodată
văzuţi
de când ne-am dezgropat sufletul
pentru a ne iubi

...
oricum
nu o să apuc să îţi arăt
cât te iubesc
dar
nu îmi mai este frică de dragoste sau de noi.
oricum
nici nu îţi poţi imagina
cât mai pot să-ţi dau din mine
şi cât de încurajator este
să-mi ştiu vindecarea spre tine

...
zicem noi că suntem la maxim
dar cum iubirea nu are margini
ai să vezi iubito câtă forţă ne mai trebuie
să trecem peste acest incendiu spiritual
în care parcă ni se încurcă identitatea şi
ne suprapunem temerile
să nu ne treacă niciodată
să putem renunţa la orice
şi să nu ne intereseze de nimic-ul
de dincolo de şansa noastră

...
ar trebui să folosesc prescurtări
atunci când îmi fac griji pentru tine
şi mă simt vinovat dacă
nu pot să te linistesc
atunci când mă uit la cer
şi îţi frământ în dinţi numele
numele tău plin de cât de mult te-am rostit
cu dragoste neconsumată
şi dacă nu pot să îţi sar în ajutor cu tot ce trebuie
să nu te îndoieşti vreodată
că pasul nostru împreună
poate să umple orice urmă de animal de prada
sau să o îmbrace până la capăt cu
mângâierea asta îngrijorată
pe care ne-o permitem cu generozitatea
omului care îşi duce singur
supărarea sau iubita
cu ochii ridicaţi în
li-ni-şte

...
de pe buzele tale
restul vieţii
dă semn de flacără neconsumată
şi nu cred în resturi ci în cresturi
de aceea încruntă-mi viaţa iubito
cu buzele tale
în aşa fel încât să nu-mi rămână restul vieţii
nici măcar în formă de expresie
pentru acest slalom printre trăiri cu rost
din care nu-mi trebuie rest
din te iubesc

...
la ora asta nu astept gânduri
ci un răspuns
îngrozitor de scurt
la dragostea din timpul nopţii
când ne trezim deodată
din curiozitate
pentru ceea ce avem
dincoace de vis

...
îmi petrec dragostea până la ieşirea din inimă
iar de la ieşirea din inimă
te petrec pe tine femeie
să închid cercul
să se deschidă cerul

nu pot dormi de grija ta
de parcă te-aş scăpa din ochi
şi tare îmi place ideea de îngrădire
dar între noi nu mai are loc nici pulsul
nici reflexul
de a ne cunoaşte îndeaproape
nu de alta dar
răbdarea ne apropie până
se împreunează simplul cu răsăritul
şi atracţia cu fatalul
şi crede-mă
mă copleşeşte când aştepţi
să termin să-ţi spun
te iubesc

 …
poţi face ce vrei cu marginile noastre
întoarce-le pe toate părţile
împătură-le cum îţi place
dar să te aşterni peste sufletul meu
goală sau fericită
de parcă mie mi-ar ajunge să
caut în noi şansa de a ne plia
plăcerea şi cumpătul
de a te avea lângă mine cu
indiscreţia pietrei care
apasă pământul pe dedesupt
şi oricum
dacă mâine nu o să îmi mai spui
aşa ne trebuie
atât ne trebuie
prea puţin parcă
o să ne dorim

îmi trebuie doar o firimitură din
frământările tale
să pot să fragmentez
faptele noastre făgăduite
pe frunzele fâlfâinde ale vindecării fără frisoane.
în fine
vreau să spun că fără tine
nu aş fi putut
sa mă văd aşa cum sunt acum
şi nici să simt câtă forţă am.
te ţin în braţe pentru toată poezia
pe care mi-ai adus-o
de când într-adevăr pot
să pun noi puncte pe faţa în lacrimi
a cererilor de taină.
şi mi-e ciudă pe mine
atunci când ajung să mă mir
ca se întâmplă ceea ce mi-am dorit
de aceea
îmi trebuie mai întâi de toate
iertare
o icoană cu îngerul meu
şi o poezie prin care să te văd frumoaso
cu alţi ochi
şi să te ştiu într-o nouă rugăciune

nu s-a schimbat nimic
între noi şi dragoste
raportul este în echilibru
tensiunea este în supratitlu
şi întrebările încep să se estompeze
s-a schimbat doar grupa de sânge
între noi şi categoria de înseninare
iar acum încerc să clipesc tot mai puţin
să nu-mi schimb noua ta imagine
iubito
care mi-a prins rădăcină de stejar
pe retina

...
mi-ai inter-venit în puterea de concentrare
mi-ai sărit între şansa de a mă identifica
şi de a mă încrede în dragoste
şi mă aştept
în special
la tine

...
era ziua în care credeam că merit
să îmi vorbeşti
despre
ce merită oamenii care iubesc
dar atâta timp cât nu ne evaporăm
indiferent cât ne consumăm
unul pentru celălalt
ar fi mai bine să luăm lângă noi
o rană în care să scurmăm
din când în când
pentru a nu uita
cum miroase
asemănarea dintre noi

...
ar trebui să mă relaxez
dar trecem prea repede
din îmbrăţişare-n invocare
de aceea hai să inversăm
polii acestei ploi neînrămate
să aflăm doar
cât de mult a trecut
din cât vreau să fiu al tău

...
dacă aş trece dincolo
de curiozitatea mea personală
aş putea găsi în tine
un fel de transfer de taină
un fel de traseu nespus
între noi
dar uite
din cauza mea
dincolo de curiozitatea mea personală
mă văd
cum sparg normele distanţei
prin distincţia dintre taină şi tine
nespusa mea
nesupusul meu subiect
la întâlnirea pe care o am
în fiecare zi cu dragostea

...
în spatele luminii femeia se transfigurează
şi ies din canonul mirării
în spatele luminii chiar dacă
ştiu că este vorba de tine
parcă respiră primejdia
de a nu ne mai aminti despre nori
nu de alta dar în spatele luminii
nu se stă cu iubirea descărcată ci
pe piciorul de plecare
al punctului pe i
singura legătură care asteaptă
în oricare te iubesc
la fel de şocant cum nu vedem
ce irespirabil punct pe i are şi un adio

...
nu o să-ţi ceară nimeni asta
dar dacă mă părăseşti cu prima ocazie
ai toate şansele să poţi să dezgropi
în tine
tot ce ţi se pare firesc să ai
din noi
cei care strigăm în munţi
să nu ne mute unul de lângă altul

...
eşti cu mult mai mult decât ceea ce am căutat
de aceea îmi doresc să mă înveţi să te merit
să pot să învârt lumea
prin forţa pe care mi-ai arătat că mi-o dă
toată iubirea ta
ce şterge întregul de extraordinar

...
încearcă şi tu iubito nişte cearcăne
măcar de curiozitate
să vezi câtă poezie se trezeşte în tine
încearcă şi tu iubito
măcar din curiozitate
să vezi câtă forţă îţi dă
să îmi spui explicit
doar cu gândul
cât mă iubeşti

...
de fapt îngerii ne cresc firele albe
să îşi facă la bătrâneţe mantie
de iubire nespusă

...
aş fi trăit degeaba dacă nu te întâlneam
minunea mea
scurtătura mea spre Dumnezeu
de aceea în fiecare clipă am
ropote şi hohote de gânduri
care îmi fac loc spre tine

...
am vrut doar să ştii
cum este să pot să fiu fericit
de aceea dacă vezi
unde împing eu dragostea
cu frumoşii de noi
coagulaţi pe ea
te rog să crezi
şi să te asiguri de mine
cu cele mai strânse chingi
nu de alta dar s-ar putea să fie
grabă la reconstituirea
stării noastre de bine
şi de atâta împreună
poate nu o să se întâmple
să auzi de ce te iubesc.
tu ce simţi?
când nu mai ştiu ce să mă fac
sau dacă mai trebuie să dau din mine coaste
să te faci în clipa asta
datoria mea de a te dori

...
parcă mă înspăimântă câte o zi
în care nu mai pot fără tine
şi atunci parcă te simt
doar cu o parte din cât mi-e dat să
pot trăi fără să ştiu dacă
meseria ta este să mă iubeşti.
şi de tot ce rămâne
strâng ruine să am ce să-ţi arăt
când nu va mai trebui să te aştepţi la mine.
dar în ziua în care o să-mi vezi
fericirea pe litere
să crezi în acest moment al nostrum
cu luciditatea poeziei
care prea de mult îţi dezgoleste numele
să te luminezi de cât suflet am găsit în tine

...
nici acum nu ştiu ce mi-ai făcut
şi la ce te-ai gândit până am venit
lângă tine
dar
de mult am depăşit
limita de suportabilitate a dragostei
şi parcă nu mă mai descurc
doar să ne dăm de tot unul altuia
după care să îmi spui cu încruntare
totuşi
nu am mai fost vreodată
atât de trimisă
să iubesc îndârjit şi îngrijit
dar şi să ador şi să condamn în acelaşi timp
o iubire cu prea multe
tranşe şi tranşee

...
hai să ne alegem câte o piatră
nu mai mare decât pumnul stâng
nu mai mare decât o inimă
apoi să ne luăm avânt
şi să aruncăm unul în celălalt
cu sufletul acesta

...
ce rost mai are
să mă liniştesc dacă oricum
am înţeles şi conştientizat
că vântul în rafale
porneşte doar atunci când
trebuie să stăm neajutoraţi
unul de celălalt
iar acum
mai mult ca niciodată
îmi vine să sucesc tălpile raiului meu din femeie
să strig ce rost mai ai
şi ce trimitere importantă îmi eşti
spre tot ce poate fi mai de preţ în lume

...