marți, 10 iunie 2008

...

te-am ţinut toamna despletită
între cuvinte
să fii sângele, umbra şi păcatul meu
te-am învăţat
să-mi umblii goală prin suflet
şi să-mi trânteşti vocalele
în aşternut

poate o să ţi se pară ciudat
dar nu te mai caut
să-mi dai sens poeziei
pentru că eşti deja catarama versului

....

rebel
trăiesc mai mult pentru tine
să separ noaptea de femeie
şi tropotul zilei
îm-păcat

...

încearcă să descoperi cearcănele
poveştii noastre
să vezi că vor suspina cristalele

dă-mi apă
şi într-o zi o să-ţi dau lacrimi
să-ţi arăt distanţa dintre noi

dacă simţi că-mi tresare versul
mângâie-mă să-mi amintesc de tine
iar eu
o să-mi încleştez sărutul
spre iubirea ta
ne-vegheată
sau poate chiar
spre
iubirea noastră
aberantă
sumă a tuturor cicatricilor lirice

...

la un moment dat
eram în stare să-mi fac
din cuvinte burghiu
să-mi fixez iubita
pe creier


repetă-te draga mea
că de mult eşti pentru mine axiomă absurdă


visul şi nunta sunt noţiuni abstracte
pentru că tu
draga mea
s-ar putea să fii deja lângă mine


de aceea
dezbrac şi întorc
măruntaiele poveştii
să înveţi să te mulţumeşti
cu greşelile dintre noi
pentru că
la un moment dat
tu chiar o să vrei să-mi răspunzi

nu sta să-ţi explic de ce te iubesc
pentru că tupeul meu merge până acolo
încât am curajul să mă uit în ochii zeilor
dar totuşi
să ştii că
de rămâi lângă mine
o să am poezie cu inimă de femeie