joi, 8 iulie 2010

...

acum că ştiu ce nu-ţi place

percep altfel gravitaţia

exact

mă refer la definiţia atracţiei

reciproce a corpurilor

noastre

de aceea

acum pot să mi te asum

indiferent de

starea noastră de agregare


...

parcă mi te-a adus

parcă mi te-a dus

litera mea fără botniţă

întrebările scoase din insectar

parcă mi te-au dus

fără cuvânt

fără vocale cu tronsoane

şi totuşi

dacă într-o zi

parcă o să mi te duci

lasă-mi-te peste

răbdare

ca privirea


...

moşul din cuhea

era convins că

femeia e

piatră scumpă pe capul bărbatului

şi abia în ziua

când am intrat în mină

mi-am spus cu adevărat

că pot să mă arunc

spre tine scumpa mea

ca spre

constelaţia regretului

şi dacă nu sunt întotdeauna

atent că

ne biciuim unul de altul

ca doi bolovani

ce se încăpăţânează

să ia forma tuturor

rugăciunilor noastre

ne-înţelese

...

în povestea cu striviri

şi sfârşit tactil

am crezut că te iau

cu fiori de-a lungul

şiroirii noastre lirice

de aceea

acum

când nu eşti lângă mine

strigă-mă

măcar

întâmplător

...

când eram mic

nu-mi ceream iertare

pentru că o asociam cu

tocirea genunchilor

dar de o vreme

parcă îmi vine să-mi rod

încheieturile

când te văd

că-mi pleci

forfonită

...

numai tu poţi rupe

coasta sfârşitului

de cuvânt dintre noi

şi să-mi laşi culoar

spre mâine

printr-un simplu

eu te iubesc mai mult


...
numai tu ştii
să te laşi peste mine
ca mama tuturor durerilor
pe care nu le-aş putea înţelege
vreodată
şi numai eu ştiu
ce face iubirea incasabilă:
un calcul greşit

poate
de atâta drag
am învăţat să văd
distorsionat ce-i despre tine
să pot să-ţi intuiesc
şi cealaltă poveste
hai mai bine
să ne izolăm
să nu fim nevoiţi să
ne mai aşteptăm
hai să ne izolăm
ca sârma