duminică, 25 mai 2008

...

femeie cu cer şi pământ
cer-şetor arunc verbul spre tine
să-ţi fie cer-cel
că doar aşa pot să îmi cer-n
pe cer-neală
clipele în care le cer
zeilor
să mi te dea
...
indiferent de cât
de nici o dată mi-ai brăzdat
poezia
în tine
o să pot vedea întotdeauna
cum pot trece de pe o vocală pe alta
...
mi-am stivuit dorinţele pe categorii
dar m-am oprit încă o dată
la tine femeie

crede-mă
nu mi se pare nimic mai emoţionant
ca ideea să te ştiu
pe goliciunea obraznică
a cuvântului
gesticugând disperat
că ţi-am uscat prea mult
numele
...
linişte
în seara asta sărut
femeia
să rup în două finalul rugăciunilor
să mă conving dacă
le-am învăţat corect
să-şi ia deodată zborul

linişte
în seara asta
după ce pleci
o să te ador
ca niciodată
...
pe tine
umbră de femeie
îmi articulez secundele
să hurui ca un gerunziu
în clipa în care
mă vei înveli
...
parcă m-am născut

în secunda în care
ai plecat
şi abia atunci
mi-am dat seama
că-mi pot închide ochii
şi
chiar te pot visa

...
de prea puţine ori am sanctificat cuvântul
de prea multe ori am sacrificat femeia
ca idee pierdută
re-trasă în

cara-pacea plăcerii

poate
într-o primăvară
îmi voi curăţa iubita
ca via
de toate literele pe care le-am lăsat
să crească pe ea
ca vâscul
...

spune-mi în silabe că mă iubeşti
şi mi-e destul să mă ancorez de tine.
o să te convingi că eu pot
să te-mpăiez cu poezie
şi pot să te îmbrac pe cuvinte.

la ceas de seară mi-aş usca cerneala
pe clopotul bisericii
să se adune toţi în jurul numelui tău
să-nţelegi de ce te-am pierdut

totuşi

dacă ajungi într-o zi să te trezeşti
pe nicovala literei
să ştii că nu te-am ajuns
că n-am îngenunchiat
că nu te-am răbdat
că m-am dus
să nu-ţi spun
cât te iubesc

...
iubita mea eternă

mi-am rotunjit cuvintele să străluceşti
şi uneori
mi te-am imaginat goală
ca un revolver pentru artă
de aceea te-am atins
până ţi-am lustruit nuanţele purităţii
să nu mă zgârie clipa
în care voi realiza
că te-ai încarnat
în obsesiile mele

joi, 22 mai 2008

...

n-ai decât să ţipi
femeie
este ceva normal ca poezia
să se întindă
tencuială peste tine


încă îmi spăl mâinile
între litere
şi ce rămâne arunc spre tine
(exact ca-n metodologia
deochiului)
să duci
când vei pleca
tot binele şi răul
zilelor mele

...

acum e rândul tău
întinde-ţi pe masă hainele
iar dacă n-o să ai destul spaţiu
întinde-te
chiar şi pe podea
hai
nu-ţi fie ruşine
fă liniştită
din haine
litere de tipar
şi scrie-mi că mă iubeşti

...

ai ruginit iubito
dar totuşi miroşi a poezie
şi uite
draga mea
a venit acea clipă
când schiopătăm amândoi
să nu călcăm prea apăsat pe cuvinte


ne întâlnim uneori
pe buza hârtiei
ca într-un ultim efort
să ştergem cu o cârpă udă
coastele vocalei
apoi
ne aruncăm unul în braţele celuilalt
să crape clopotul tras pentru noi
şi noroiul
de pe oasele jurămintelor

...
m-a derutat rău femeia
care-mi trădează cuvintele
şi chiar m-a speriat când mi-a arătat
că ştie să le scoată din mine ca din joben
parcă-i simt şi acum braţele cu gust de
sânge
liric
îi muşcam noptiera când îi lăsam
dimineaţa versuri


toate astea au fost însă
până în ziua în care
i-am închiriat pilda
înţelesurilor groteşti din
poveştile cu final fericit
atunci
şi-a dezgolit umerii
şi m-a rugat manierat
să pun cratimă între
dragoste şi absenţă

joi, 15 mai 2008

...

de fapt fug de tine
să văd cum e să fii gol şi pustiit
că doar aşa pot să mă cutremur
de cât de mult însemni pentru mine

nopţile mă ard
şi braţele îmi par miracol
cât ştiu că-mi aduni în tine
poezia

dacă sentimentele ar avea schelet
dragostea noastră
ar naşte monştri
şi nu ne-ar ajunge aripile
să ne cuprindem

mă uit cum pleci
şi încerc să învăţ
cum să te pierd
de aceea
îmi iau la sfâşiat metafora
o dezbrac
şi o frământ
să semene cu tine

...

parcă aud la radio canari.

pe unde scurte-ţi povesteam
păcatele zilelor ploioase
şi atunci
am realizat că trebuia să mă ierţi
aşa că
mi-am întins larg braţele
şi am plecat

chiar şi acum
când vine iarna
îmi întind mâinile spre Dumnezeu
să-i spun că te iubesc

...
m-am jucat
o vreme
în
poezia ta
merci.
mi-a plăcut

vineri, 9 mai 2008

...

dacă tac îţi spun de fapt
că n-am destul timp să
să te caut
dacă te împinge ceva spre mine
îmi sugerezi de fapt des-părţirea
aşa că mai bine am fi
un singur punct
care turnat în paharul unor îndrăgostiţi
i-ar sătura de sărutul poemului
conDENSat

punct
PS: PUN fericirea Către fereasTră

...

îmi trebuie un concediu
să plec
să-ţi dai sema cât te iubesc
mi-e dor parcă
să mă desprind de tine
ca o foaie din calendar
şi fie vorba-ntre noi
dacă-mi laşi o poezie
pe cearşaf
poate într-o zi o să trec
să te iau
să mă-nţelegi

...

mă zbat să te caut
şi totuşi mi-e teamă
să nu vină clipa
să-mi înnegresc literele

te-am dorit atât de mult
încât chiar nu ştiu dacă
ai putea să mă faci mai fericit
aşa că
te rog nu te supăra că-mi las
verbul în linişte
peste tine
m-am născut deja şi am murit
de mii de ori


...
poezia ştie cum trebuie

sărutată şi luată în braţe
o femeie
cu dezamăgiri zvelte
şi bucurii înjunghiate