joi, 15 mai 2008

...

de fapt fug de tine
să văd cum e să fii gol şi pustiit
că doar aşa pot să mă cutremur
de cât de mult însemni pentru mine

nopţile mă ard
şi braţele îmi par miracol
cât ştiu că-mi aduni în tine
poezia

dacă sentimentele ar avea schelet
dragostea noastră
ar naşte monştri
şi nu ne-ar ajunge aripile
să ne cuprindem

mă uit cum pleci
şi încerc să învăţ
cum să te pierd
de aceea
îmi iau la sfâşiat metafora
o dezbrac
şi o frământ
să semene cu tine

...

parcă aud la radio canari.

pe unde scurte-ţi povesteam
păcatele zilelor ploioase
şi atunci
am realizat că trebuia să mă ierţi
aşa că
mi-am întins larg braţele
şi am plecat

chiar şi acum
când vine iarna
îmi întind mâinile spre Dumnezeu
să-i spun că te iubesc

...
m-am jucat
o vreme
în
poezia ta
merci.
mi-a plăcut

2 comentarii:

daniel spunea...

esti formidabil omule si poezia ta la fel

mircea spunea...

:)