luni, 7 ianuarie 2013

...



...
din maruntaiele pietrei noi doi
de-am fi iesit ostentativ
nu ar fi durat mult
să vrem înapoi
că şi aşa ne iese perfect
fiecare tentativă
să te trezim că ne percepem unul pe altul
inclusiv după
mirosul şoptit

...
aşa plouă draga mea
aşa-i normal
să nu ne oprim nici atunci
când ni se pare perfect
pentru că senzaţia asta că nu ne atingem
este mai înfocată decât tălpile care
duc spaima plecării

...
tu cum ai descrie plastic
să alunec la tine sau
ce formă ai asocia când e vorba de caldură
sau ce culoare ai da ochilor închişi
sau de ce te-ai ţine între mine şi vocale
?
aşa-i
mai bine să nu-mi răspunzi

...
din toate adâncurile tale
de unde nu m-am întors
înseamnă iubito pentru mine
şi ce nu apuc să îţi spun
apoi
încruntă-mă spre tine să te asimilez mai atent

...
din moment ce
îmi tresare carnea la cuvântul tău
ar fi o inconştienţă să nu admitem că
saltă cerul la iubirea noastră

...
de atunci dragostea este în noi
ca febra musculară
adică îţi permite să faci orice
dar nu te lasă
să uiţi că este aici

...
mi-ai dat încă un semn
de exclamare
şi m-ai băgat de tot în ceaţă Doamne
cu această femeie frumoasă
că am ajuns să nu ne fie de ajuns
pasiunea la nivel de rostire
ci chiar să se întâmple imediat ce te rostesc
iar uneori mă sperie în sensul bun
să văd realitatea
din premoniţie despre tine
altfel spus
exact ca şi atunci când
ajunge să clipeşti ca să te simţi odihnit
îmi vin cuvinte de nu ştiu unde
Doamne
să fiu probabil pregătit pentru
trecerea din idee în femeie

...
când o vezi că începe
să i se apropie sprâncenele
când o vezi că îşi fixează privirea
într-un singur punct
te rog Doamne
concentrează-te un pic
să îi dai puterea să ştie că
o iubesc înainte să plângă

...
eşti exact ce mi-am dorit să întâlnesc
esti exact ce nu am crezut că există
de aceea când stau în genunchi
parcă nu mai am
ton de rugăciune ci de petrecere

...
termină
de trei ori m-am răsucit deja pe
degetul tău să vezi că nu contează
sensul ci calea
prin care ajungem unul la altul
că eu doar aşa ştiu să te am
nespus
şi cu răsuciri dur-abile

...
un pic de foc
şi un înţelept cuţit în os îmi eşti
tot spre bine
verigă existenţială de care
mă agăţ cu credinţă

...
mi-ai venit că nu mai aveam ce face cu mine
să îmi dau seama de
lucrarea lui Dumnezeu

...