vineri, 23 noiembrie 2012

...


să iubim simplu dar nu simplist
dar să ştii dragostea mea că
ar trebui să facem ceva să
ne sărutam mai des cu sufletul

...
uită-te în oglindă să vezi că
eşti dimineaţa tuturor temerilor mele
şi înainte să ieşi din casă
aminteşte-ţi că tare îmi place cum
îţi stă cu gândul la mine

...
dacă la ceas de rugăciune şi de sărut
stăm cu ochii închişi
poate nu ar mai trebui să visăm
că arma noastră nu este
ce ni se poate întâmpla
ci să ştim ce ni se întâmplă
la ceas de sărut şi rugăciune

...
nu întârzia să ne iubim
de fapt
şi dacă întârzii în dragoste
oricum timpul nu arată cât ne-a ramas,
ne arată cât ne-am rămas de îndrăgostiţi până acum