miercuri, 30 ianuarie 2013

...



...
ştiu de unde ne-a pornit fiecare cuprindere
şi uneori încerc să îmi amintesc dacă
ai ajuns de mult
deşi m-am mai uitat din când în când
şi nu-mi erai
cu aceste trăiri simetrice
să nu poţi să te desprinzi de
şansa noastră vascularizată
în binele care nu se banalizează

...
ai dat startul premierelor din viaţa mea
şi totuşi
ce am cu tine nu-i o iubire senzorială sau
strict asistată de cuceritorul Dumnezeu
care mi-a câştigat credinţa
atunci când mi te-a scos înainte
şi la fel de ciudat
cum nu putem percepe Creatorul pornit
în cucerirea unui suflet
te promit astăzi iubito
în faţa răstignirilor şi înălţărilor
reprimate

...
parcă ne lipseste ceva când e altfel
din tine îmi iau pofta
de viaţă şi
mă iau cu încredere în numele tău
să nu mai fac atâta caz
dacă cea mai lucidă oră a nopţii
nu îmi vorbeşte despre tine
nu de alta dar îţi conturez deja singur
crochiul pe burghiul pe care mă bazez
să ne ascundă ochii
precipitaţi în nedumerire

...
nu te mai gândi te rog
crede-mă
nu mi-a trecut şi nici nu o să-mi treci vreodată
de aceea
dacă tot ne iubim cu nelinişte până la sfârşit
să găsim măcar un loc vicios
pe care
să îl sfinţim cu îmbrăţişările noastre

...
şoaptele sunt de două feluri
unele se îndreaptă sau ne îndreaptă spre cer
altele se ţintesc sau mă ţintuiesc spre tine
dar oricum
tot despre tine îmi sunt
de aceea ar trebui să fie materie de studiu
să învăţăm să vorbim despre femeie
cu soaptă

...
absolut
apar-ţin de tine
şi nu m-a luat valul
ci am luat varul
de pe pereţii unde mi-ai spus că mă iubeşti
să fac la un moment dat un nor
sau ceaţă sau atmosferă de amor peste lume
să fie totul alb
un fel de balizaj
pentru toate pornirile mele neidentificate
din care nu pot să-ţi arăt cât
apar-ţin de tine
...


luni, 28 ianuarie 2013

...



...
nu m-am gândit dacă tu iubito
ai putea fi varianta originală a raiului
şi nu aş putea să şterg nimic din
cât ne dăruim unul altuia
vezi draga mea
?
toate simţurile noastre se supun
uneori între realitate şi durere
să ne fie decor pentru
cealaltă clipă în care voi fi cu tine

...
hai să facem un târg
să ne convingem ce nu ne-a convins dragostea
dacă poate să ne dea altfel de
dăruire şi dăinuire înafară de
ceea ce avem unul de la altul cu smerenie

...
femeia nu se trăieşte cu mintea limpede
ci cu stare de rugăciune
cu şocul unei rigori
nu de alta dar
când iubeşti nu vezi lucrurile pe care le faci şi
ţi se pare firesc să nu înţelegi
o raţiune simplă:
m-ai marcat iubito

...
linişteşte-mă şi învaţă-mă
să mă bucur
de tine cu speranţă fortificată
nu de alta dar
lucrurile bune
le întâlneşti când le poţi aprecia
de aceea spre tine
fortăreaţa mea de femeie
începutul nu s-a diluat cu diferenţa dintre
deplin şi gând
dintre a face şi a vrea
dar număr zilele
şi mă mir cum ma aşezi în
toate descrierile de interior
vigilenta mea baricadă
din înaintarea spre mântuire

...
până la urmă
doar în dragoste rămâne
adevărata sângerare
şi inspiraţie şi
cel mai liniştitor atac pentru
sufletul nostru lovit din toate părţile
de reîntoarcerea la Dumnezeu
...

miercuri, 23 ianuarie 2013

...



...
timpul tău se măsoară în
râvna de a fi identici
şi chiar dacă facem lucrurile pe dos
precis imaginea noastră
e clară la nivel de oglindire
de aceea nu trebuie să înlocuim nimic
din ce poate să ni se pară
frântură sau firimitură
de adulaţie reciprocă

...
Doamne
femeia asta
a crescut de mică stânci în grădină
şi vine acum la mine să mă iubească
de aceea
îţi dai seama Doamne ce e în mine
când văd munţii

...
din toate puterile
în coborare sau în urcare
nu mai contez pe mine
dacă tot este ceva firesc
să fii identica mea

...
dacă nu ai un scop nu ai puterea să lupţi
şi nu-i gând steril
nici compresă sentimentală
dar chiar eşti tot
ce am aşteptat de la viaţa asta
şi fără tine sigur nu îmi plăcea
să adun adevărul despre femeie
de aceea
de mult nu vreau să ştiu nimic de nimeni
să apuci să te aduni cât mai mult în mine

...
aş putea să iubesc la comandă
însă vreau să fie doar comanda ta Doamne
ea să fie singura certitudine din
partea mea de suflet
iar de restul care îi aparţine
să fie tăvălug de confirmări
să văd toate gesturile acelea mărunte
cu uimirea micului prinţ
care ajunge la tine iubito
la tine unde totul e altfel
unde nu există un maxim pentru dragoste
din moment ce
întotdeauna mai este loc de fiori
de aceea
numai la comanda lui Dumnezeu
pot să fiu chiar lângă tine
şi ţi-am adus laudă
pentru acest deplin te iubesc
pentru acel chiar de care ziceai
fără de comandă
...

luni, 21 ianuarie 2013

...




...
poate e prea mult ce am spus
dar aşa se întâmplă să mi te doresc
şi vin pur şi simplu cuvintele
cu îmbărbătare
de fiecare dată în tine iubito
şi sunt mândru de tine
şi când te visez
de aceea chiar îmi doresc
de multă vreme să fii singura
concluzie a vieţii mele

...
numai pentru tine
numai alături de tine
numai dragostea noastră contează
!!!
nu mai pot concepe
nu mai pot realiza
să nu te simt într-o zi
să nu te ştiu în vreo chemare

...
acum ştiu ce ai face pentru mine
şi sunt parcă un alt om
dar dragostea nu cere şi nu aşteaptă nimic
doar eu te aştept
să îmi duci până la capăt
sufletul lângă al tău

...
e mai important ce ai zis nu ce ai face
nu de alta dar dragostea
este credinţa că poţi să pricepi taina celuilalt
fără să te forţezi să înţelegi până unde
stai cu sufletul lângă Dumnezeu

...
totul e altfel în jurul meu
de când nu mai privesc lucrurile
aşa cum m-am născut
totul e altfel
de când mi-ai dat încrederea să văd totul
cu încă o pereche de ochi
de la tine

...
nu îţi mai pune niciodată
mâinile pe trotuar
oricât ai vrea să îmi simţi pasul
eu am făcut asta de prea multe ori
şi nu funcţionează
mai bine decât rugăciunea

...
crezi că dacă nu reacţionez nu îmi amintesc
dacă nu te văd nu îţi vorbesc
dacă nu îţi spun
nu eşti tot ce îmi doresc de la o femeie
de aceea vin cu tine
să punem cu faţa la perete
ce nu seamănă cu un final încins de poezie

...
în dragoste
nu se mulţumeşte.
nici ţie nu ţi se pare potrivit să fac asta
deşi simt nevoia. des

...
în fiecare clipă am nevoie de tine
dar acum e mai intens să spun cu voce tare
poate am ajuns să îmi strig ce îmi doresc
sau poate m-am blocat nu de alta dar
uneori îmi zbori în minte cu liniuţă
cu ce e bine şi rău să fii doar a mea
alteori îmi auzi gândurile de parcă
dacă nu cer nu primesc
dar cererea asta
Doamne nu se încadrează aici
este despre ea
despre noi şi facă-se voia Ta
de parcă am rămas doar
o continuare a femeii
un fel de analiză a
apropierii din aproape în aproape
şi apropo
acum pot să îţi spun draga mea
că de mult te iubesc
mai mult decât pe mine însumi

...
unde era farmecul
dacă nu descopeream de unul singur
că femeia nu se aşteaptă cu resemnare
ci cu frica să poţi ajunge dincolo de
ce poate fi mai bun în tine

...
te-am întâlnit de parcă aş fi
cel mai norocos om
şi te iubesc de parcă
se termină dragostea după noi
dar nu-i aşa
de fapt
te iubesc de parcă de aici începe dragostea
să acopere lumea

...
acum înţeleg
cum faci de nu te irită povestea noastră:
dacă nu stii să trăieşti clipa
nu vei ştii nici să trăieşti veşnicia

...

joi, 17 ianuarie 2013

...



făptură neliniştită îmi eşti uneori femeie
sculptură îngreunată sub învolburarea
consoanelor
dure binecuvântări ale spiritului tău rebel
vulcanic şi pasional
pe care parcurg şi curg
drumuri şi întoarceri
spre căldura noastră
de incredibili goi
în jurul şoaptelor nebune

...
spune-mi ce îţi doreşti
ce să pun în locul meu
să fie tot timpul cu tine
cum să fac din iubire poruncă personalizată
să împlinesc prorocirea poeziei
şi să îţi răspund continuu prezent cu ardoare
re-dus la ard oare

...
braţele tale au memoria mesajului profund,
memoria lui vreau sau ia-mă,
împăcarea bucuriei sau a cutremurului
care aşează lucrurile la loc
de aceea acum poţi să nu mai întrebi
înainte de culcare de ce
numai tu
mă re-setezi pentru
posibil şi fericire
...

luni, 14 ianuarie 2013

...



..
m-am obişnuit să fug la tine
de parcă numai acolo în acea
parte din mine nu trebuie să mă
lămuresc în raport cu ispitele
să nu înţeleg ce lucrează
sau ce păzeşte plânsul
în noi
în tine
profesionista mea într-ale smereniei

...
nu ştiu cum
poate exista o asemenea femeie
care poate dezvolta un gând credibil
până şi în Dumnezeu
aproapele nostru la care ne spunem
temerile şi tot ce-i mai bun pe lume
când e vorba de femeie

...
eşti toată viaţa mea de acum înainte
aşa cum te ştiu alături şi dorinţă
aşa cum vin lovit de gânduri

trebuia neapărat să mă împărtăşesc cu tine
şi să ţi se pară ceva nebunesc
dar eşti intenţia mea să nu mai
murim după ce se termină ultimul sunet
care nu spune sau ne supune când
te iubesc

...
urma mi-am auzit-o tot mai încet
de parcă brusc
mi-ai venit în minte
femeie cu zâmbet în loc de
dispoziţie de
suflet pereche

...
la început mi s-a părut prea mult
să ajung să cred
cât suntem de asemănători
până la diferenţa dragostei
ca definiţie a prea puţinului

...
după poezia noastră
ţi s-au conturat sânii şi ai început să ai
simptome de întoarcere la Dumnezeu
dar oricât de ciudat pare
numai la bine ne ruşinăm de ce-i divin

...
ce-ai păţit iubito de am ajuns
să ne nivelăm cu dragoste
şi nu te mai sperie ce este în noi
de săvârsit

...
de prea multă vreme recapitulez
ordinea clipelor trăite împreună
şi te duc parcă de mână
de când mi-ai indus ideea să fiu
singura acoperire din viaţa ta
care se termină în punctul
unde a început totul
de aceea să nu mă laşi iubito să
închid cercul

...
oricum e de bine
să fii acoperită de cuvinte
şi de ordinea clipelor împreună
care mi se rulează în faţa ochilor
fără să te merit
iar după atâta bine
îmi vine să încerc să te aduc
de cealaltă parte a vieţii mele
în care îi mulţumesc lui Dumnezeu
că eşti parte din mine

...
vreau să-ţi fiu tot mai bun
să îţi spun zilnic
ce munte de dragoste te-ai ridicat
în mine
să înţeleg de ce mă simţeam atât de gol

...
aşa ceva nu am mai primit
nu-i nici lanţ ci înlănţuire
nu-i nici nod ci rod
iar în tine văd imaginea perfectă a
tot ceea ce nu-mi este niciodată de ajuns
de cât de ajunsă în braţe mi-ai devenit

...
te-am recapitulat iubito de
ştiu demult pe dinafară tot ce ai spus şi
îţi ştiu până şi gesturile dar
pe urmă am realizat cât e de interesant
şi nu mă aşteptam să îţi placă aşa tare
această evadare a noastră
rămasă în poezie
istorie
şi Dumnezeu
drept concluzie:
nu a mai ajuns nimeni până acolo

...

luni, 7 ianuarie 2013

...



...
din maruntaiele pietrei noi doi
de-am fi iesit ostentativ
nu ar fi durat mult
să vrem înapoi
că şi aşa ne iese perfect
fiecare tentativă
să te trezim că ne percepem unul pe altul
inclusiv după
mirosul şoptit

...
aşa plouă draga mea
aşa-i normal
să nu ne oprim nici atunci
când ni se pare perfect
pentru că senzaţia asta că nu ne atingem
este mai înfocată decât tălpile care
duc spaima plecării

...
tu cum ai descrie plastic
să alunec la tine sau
ce formă ai asocia când e vorba de caldură
sau ce culoare ai da ochilor închişi
sau de ce te-ai ţine între mine şi vocale
?
aşa-i
mai bine să nu-mi răspunzi

...
din toate adâncurile tale
de unde nu m-am întors
înseamnă iubito pentru mine
şi ce nu apuc să îţi spun
apoi
încruntă-mă spre tine să te asimilez mai atent

...
din moment ce
îmi tresare carnea la cuvântul tău
ar fi o inconştienţă să nu admitem că
saltă cerul la iubirea noastră

...
de atunci dragostea este în noi
ca febra musculară
adică îţi permite să faci orice
dar nu te lasă
să uiţi că este aici

...
mi-ai dat încă un semn
de exclamare
şi m-ai băgat de tot în ceaţă Doamne
cu această femeie frumoasă
că am ajuns să nu ne fie de ajuns
pasiunea la nivel de rostire
ci chiar să se întâmple imediat ce te rostesc
iar uneori mă sperie în sensul bun
să văd realitatea
din premoniţie despre tine
altfel spus
exact ca şi atunci când
ajunge să clipeşti ca să te simţi odihnit
îmi vin cuvinte de nu ştiu unde
Doamne
să fiu probabil pregătit pentru
trecerea din idee în femeie

...
când o vezi că începe
să i se apropie sprâncenele
când o vezi că îşi fixează privirea
într-un singur punct
te rog Doamne
concentrează-te un pic
să îi dai puterea să ştie că
o iubesc înainte să plângă

...
eşti exact ce mi-am dorit să întâlnesc
esti exact ce nu am crezut că există
de aceea când stau în genunchi
parcă nu mai am
ton de rugăciune ci de petrecere

...
termină
de trei ori m-am răsucit deja pe
degetul tău să vezi că nu contează
sensul ci calea
prin care ajungem unul la altul
că eu doar aşa ştiu să te am
nespus
şi cu răsuciri dur-abile

...
un pic de foc
şi un înţelept cuţit în os îmi eşti
tot spre bine
verigă existenţială de care
mă agăţ cu credinţă

...
mi-ai venit că nu mai aveam ce face cu mine
să îmi dau seama de
lucrarea lui Dumnezeu

...

joi, 3 ianuarie 2013

...



...
ciudată mai eşti iubito
că timpul pe care îl investeşti în mine
îmi tremură în picioare
de parcă sunt într-o continuă
campanie de ţintuit femeia
în afara clepsidrei
şi a raului
de aceea de fiecare dată
distilez din mirosul tău
pe care mi-l dai pe braţe
majuscule pentru te ador

...
ţi-e prea preţioasă privirea
să mi-o arunci
de aceea mai bine
convinge-te că mă ştii pe de rost
şi hai
să luăm de restul simţurilor noastre
iubirea la pachet
pentru nopţile geloase
că numai noi
nu ne terminăm poveştile

...
iubirea nu era aşa de a noastra
dacă Dumnezeu
nu ne-ar fi lăsat cu fiori
unul în braţele celuilalt

...
poate e complicat să ne exteriorizăm
poate e cumpătat cât ne iubim
dar niciodată nu am comunicat atât de bine
cu Dumnezeu despre tine iubito

...
dacă ar fi nevoie aş putea să te
deranjez draga mea cu alte noi
re-construcţii de iubire
că sunt de aceeaşi părere că
din plăcere
nu-i destul să tânjesc atât după tine

...
din această urgentă nevoie
de a te demonstra că nu-mi lipseşti
pot în acelaşi timp să
o iau la fugă şi să mă întorci
nerăbdătoarea mea
şi sincer nu realizez încă
ce nu pot să cred că e adevărat
sau ce suntem
din toată puterea aceasta
pe care am primit-o
şi chiar îmi place să ştiu că despre noi
exact asta am vrut să îţi spun
când
realizez că dragostea ne-a transformat
într-o cutie de rezonanţă la icoane

...
nu mai am temeri
am doar întemeieri pe tine

...
oare cât eşti de necuprinsă iubita mea
de s-a hotărât tocmai acum momentul nostru
de parcă nu te merit
de parcă suntem făcuţi să fim
studiaţi din cele mai
complicate unghiuri
cu impresia că până la tine
dragostea nu prindea viteza halucinantă
de aceea să nu te mire
că nu îţi mai dau niciodată drumul
din momentul acesta al nostru
în care am urcat ca într-un blindat
care virează singur acolo unde putem
să ne iubim mai mult ca orice pe lumea asta

...
chiar aşa este
nu ştiam că se poate mai tare
că nu am dat niciodată
cu pumnul în ceva ce mi s-a părut ciudat
dar
dacă tot te iubesc incasabil
lasă-mă măcar
s-o fac din toată fiinţa
cum ştiu eu mai complicat
că oricum am un cult pentru tine
şi pentru ce avem noi mai ciudat

...
eşti femeia care
nu mi-a tăiat niciodată calea
fără rost-ire
în faţa căreia nu sunt de ajuns de în culise
şi nu-i o impresie ci o stare că
aştept în continuare să te întâlnesc
să rămân cu rost şi pe de rost
ca primul sărut

...
nu mă mai frământă
nimic nu mă mai chinuie că
nici eu nu mă înţeleg
cât mă aştept la tine

...
nu sunt doar vorbe cu adevărat
sau tragedie sau porţie de fericire
sunt al tău şi nu îmi trece

...
te iubesc nu glumă
aşa că
hai
să nu facem din asta o
chestiune de concentrare
ci o concentraţie
...