joi, 20 septembrie 2012

...



mi-e frică uneori
să încasez atâtea minuni
că parcă nu te merit
dar m-am obişnuit să stau
cu atenţie şi cu braţele deschise
pentru că
aşa mi s-a spus că stă şi
Dumnezeu în faţa noastră
şi m-a fascinat să aud că
unui om i-a putut trece prin cap
într-o seară când nu mai avea
putere nici să se roage
să spună
„Doamne, în seara asta ai să te culci şi Tu flămând”  

miercuri, 19 septembrie 2012

...



dacă ar fi să aleg
între sute de tăieturi cu hârtie
şi o străpungere de baionetă
aş alerga întâi la tine
să mă ierţi şi să-mi asum
că te iubesc până dincolo
de răbdarea
miilor de cresturi cu hârtie
pe care le îndură cuvântul
sub povara
milelor pentru cei care
îmbrăţişaţi sărută veşnicia

...
întotdeauna în povestea de dragoste
se intră încălţat
şi dacă ai bocanci de război
e şi mai bine
iar după ce ai ajuns
mai e doar un pas
şi-ţi dai seama că în doi
îţi creşte-n inimă
cititorul de
coduri de bariere pe care
le depăşeşti chiar şi cu
viteza gândului
că s-a împlinit
cu îndurare suprema noastră
predispoziţie
şi solemnul nostru suspin
şi vaiet

...

joi, 13 septembrie 2012

...



când stă lumina între noi
parcă ne dezechilibrăm
da
asta sună a minune
dar şi a dovadă că
lumina are greutate
şi legi divine

...
poate aici nu-i vorba de exerciţiu
poate-i atacul subconştientului
aruncat pe deasupra noastră
nu de alta dar dimensiunea lirică
din tine sau din mine
se amestecă uneori cu
dimensiunea cosmică a
rugăciunii
de aceea
să nu te mai mire nimic
sau chiar să te doară
iubirea mea

...
dacă nu înţelegem că
iubirea nu are regie
n-avem cum să-i fim regi

...
simţi?
ne zbatem să
nu ne sălbăticim
frântura dumnezeiască ce ne-a rămas
şi simţi?
că se frământă un înger
că a văzut că numai dacă iubeşti
ne reuşeşte
nefirescul
„precum iertăm şi noi...”
 

miercuri, 5 septembrie 2012

...

chiar fac eforturi să înţeleg că greşesc
şi multe nu le văd
şi mult prea mult parcă nu te văd
şi e ca şi atunci când
nu-ţi mai zăreşti umbra din obişnuinţă
şi tare aş fi absurd şi îndrăgostit
şi grăbit ca întoarcerea
doar că întoarcerea nu seamănă a răsucire
însă din fericire
omul seamănă a sfinţenie
la fel de discret ca
lacrima semănată-n zăpadă