marți, 15 aprilie 2008

...

mai bine pleacă
da, ai auzit bine
draga mea
te rog pleacă
avem atâtea clipe fericite împreună
încât
orice hău ar fi între noi
voi putea într-o zi
să fac pod de cuvinte
să te ajung

dacă ar fi să ne batem
sigur ai plânge
de cât te iubesc

te-ai stratificat ani la rând
peste mine ca ninsoarea
iar când mi-a venit şi mie rândul
să te visez
s-a făcut primăvară între noi

ce-ai zice să-ţi spun că
iubesc din răzbunare
(să mă răzbun pe mine)
că prea demult n-am mai avut răbdare
să mă apropii de jugulara credinţei
cu toate astea
în acest moment de sinceritate
îţi spun că
sunt prea egoist
să te
re-cunosc
in-finit
de iubită

nu ştiu unde o să mă ducă poezia
dar ştiu că pentru tine
femeie
aici pot să vreau, să iubesc şi să-mi fie ruşine

linişteşte-te că am învăţat
să port cuvântul
cum mă purtam cu tine
amin

parcă din copilărie
am vrut să mă specializez să iubesc femeia
aşa că într-o zi am ajuns la concluzia
că o ştiu pe dinafară
dar
îmi vine şi acum să
mă plâng
că înăuntrul ei n-am găsit
n-am găsit drumul spre biserică

hai iubito
în mansardă
că poate aşa o să ne audă cineva paşii
şi peste ani
o să vorbească lumea
că ne-am iubit

am încercat să-ţi scriu numele
pe aripi
de viespe
ţi-am visat sărutul
până când mi-am dat seama
că de fapt
te strâng în pumn
ca pe-o lamă de cuţit

tocmai pentru că erai la fel
ca mine
m-am dus pentru câteva ore.
şi am încremenit să văd
că pe cât mă îndepărtam
tu
draga mea te strângeai ca un sâmbure
şi ca o piatră
a rămas la jumătatea drumului dintre noi
tot ce aveam cândva

azi mi-ai părut
palidă şi departe
de aceea m-am grăbit
să-mi imaginez că mă iubeşti
brusc
m-am simţit deasupra copacilor
ca ploaia
şi mi-a venit să mă scutur
peste tine
minune

m-am îndrăgostit automat
ce m-ai mitraliat
cu atitudinea ta indiferentă
de aceea
mi-am pus clopote pe litere
şi le-am scuturat spre tine
că ştiam din bătrâni că
aşa se alungă spiritele rele
şi
cred
că te-am inspirat
că într-o zi
ai început să tragi clopotele
pentru tot ce-a fost între noi

iubito
lasă-te spre mine
uită-te în vocale
iar eu
să-ţi arăt cât îmi eşti de dragă
o să te uit
în braţele cuvintelor.
crede-mă
asta-i singura variantă
să ne ridicăm într-o zi
povestea
rugăciune
spre cer

tot ce-am scris despre tine
am spart sau am scos din context.
n-a trecut mult
până m-am îmbogăţit
că de fapt
tot ce-am scris despre tine
am amanetat.
poate o să ţi se pară ciudat
dar cineva mi-a cumpărat
şi finalul

3 comentarii:

dănuţ spunea...

ma asez in fata calculatorului si folosesc versurile tale pentru a ma deconecta de incordarea cotidiana. si iar si iar si iar, imi place mult sa caut talcul cuvintelor dincolo de aparenta infatisare, si tu sti foarte bine sa ornezi intelesuri. Multumesc pentru ocazia pe care mi-o oferi de a te citi.

mircea crisan spunea...

mă bucur, multumesc de aprecieri

chinezu spunea...

offtopic:
Intalnirea bloggerilor maramureseni cu bloggeri satmareni
http://maramureseni.ablog.ro/2008-04-21/blognord-meets-nordblog-nt-lnire-de-bloggeri-cu-bloggeri.html