joi, 4 decembrie 2008

...


...
dacă mi-ar fi cuvântul teacă
aş căuta femeia
în tot ce rămâne din mine
...
iartă-mă Doamne
că m-am gândit să-i spun
femeia-scumieră
nu-mi place să mă explic
dar în ea mi-am stins multe răutăţi gratuite
iartă-mă
că o iubesc
...
poate într-o zi
ea l-a trimis după conservant
şi el s-a întors cu un inel
poate
pentru ea era o metaforă
că pe atunci nu se inventase
conservantul pentru
dor

...
se duc variabilele din noi
cât nu-i întorc algoritmul
şi realizez că
seduc
resturi din ideea ce mi-a fost cândva
...
nu mi-am dat seama dacă

femeia are greutate
că uneori o simţeam povară

2 comentarii:

Anonim spunea...

ATÂT DE FRUMOS ŞTII SĂ TE JOCI CU SLOVELE ÎNCÂT MĂ FACI SĂ MĂ TRANSPUN ÎN UNIVERSUL TĂU....

mircea spunea...

sunt onorat. mulţumesc