miercuri, 22 octombrie 2008

...


le-am ascuţit la vârf şi
îi aruncam declaraţii de dragoste
în pereţi
doar până când
mi-a spus că sunt totul pentru ea

...

puteam să smulg din ea
rădăcini
să mă văd cioturos în femeie

...

că o iubeam
era ne-linişte
apoi
m-am limpezit de cât îmi era de dragă
iar acum
pot îngenunchia

...

a întins mâna spre mine
cu degetele aproape
întinse spre cer
dacă făceam acelaşi lucru
aproape
am fi împlinit ritualul de rugăciune

de fapt
nu mai era rugăciune
ci gestul de adio

3 comentarii:

Magna Forum spunea...

frumoase poeme, as vrea sa vii si la noi pe forum

pe Magna Forum

Lia spunea...

super, super faina!
in gestul de adio dinpre lumea ...
iar te-ai intrecut pe tine !

Jamilla spunea...

era neliniste, era timpul care alerga nebun, nelasandu-te sa te bucuri, sa devorezi clipa...sa o ai pe ea acum si mereu.