cînd te-am strigat bravam că sunt şi eu al cuiva (dublu acrostih)

când simt că-mi trebuie spre tine un zvâc
întorc spre iarbă verbul a coborî
nu de alta dar lângă tine nu pot să-mi cern
drama de bucurie. între noi nu-i nimic rotund

te îndur – parcă - de când m-am născut
eşti binele şi răul din dragoste
- stai jos că vreau să-ţi spun ceva –
aşa şchiop cum stă între noi muntele ăsta
mă sprijin cu obrazul încă de urma ta, antonim

să-ţi răsar, că poate n-o să-ţi spun prea des
târăşte-te, altarul meu, din grafit
rupe-te din contrastul vocalelor şi fii iar
iubita mea de povară. acum nu-mi mai
găsesc ciung
atlasul cu drumul spre tine că a
trecut prea puţin de când ne-am iubit prea mult

biciuiesc încă de buze restul acela de ciob
rămas peste poza ta şi chiar l-aş da tuturor
abstract să mi te-adore dacă aş şti că aşa
vei simţi că de fapt toţi te venerează coroziv
am încă tot ce-i al tău încarnat pe metania
mototolită de cât am numărat să-mi vii balsam.

cartilaj am pus rugăciunii să se-ntidă cosmic
atâta doar cât să văd dacă te află

să ştii - cuvântu-i ancoră şi dacă-i şters
umple-ţi acum ochii de plâns, nu te strigau
nopţile mele ci greşeala ta spre care mă-nchin
terifiat de cât te-am iubit

şerpuieşte-mi prin măruntaie ca un cartuş
iartă-mă apoi şi dă-mi

elan să-ţi urc în spinare
unde crucile sunt mai uşor de dus sau

apropie-mă de gura ta
labirintic să mă pierd şi carnal

culcă-mă pe sfârcul tău atomic
uită-mă şi într-o zi o să-ţi devin sigiliu
i-am spus lui Dumnezeu despre noi şi
va avea grijă să naşti poezie şi decisiv
ano-timp o să ne fim unul altuia

Nu deschid biblia sau femeia dacă nu vreau să aflu ceva - (dublu acrostih)

nu rămân

unde ne-a iubit Dumnezeu

de când pot să-ţi comand

eprubeta cu iertare

schimb rana pe cicatrice adus

cu forţa să fim pe plac

hârtiei. ai grijă c-o să găseşti în stroh

ideea eroticului

dar. nu pânge că oricum ne amintim când

bate toaca despre iamb

ireala mea întâmplare din plutiri

bine că mi-ai făcut genunchii plumb

la tine să mă-ntorc infernal

iarna când nucii

ard să ne intre în pereţi mirosul şi povestea

să ai grijă, magnetica mea, că te-am des-compus

altfel. nu-ţi puteam lua

urma şi poate mi-ar fi părut rău

fără tine să văd în despărţirea noastră un bluf

eşti de fapt în mine şi chiar dincolo de poezie

miruieşte-mă că atunci când ne iubeam

eram numai pentru tine

inhibare, întrebare şi

argument. hai nu mă lăsa

dacă mă apropii dă-mi să sorb până la fund

acuarele să pot să scriu direct cu unghia

când o să scurm de dorul nostru. chiar nu mă prefac

am ajuns să mă întreb despre tine dacă

nu cumva ai uitat să-ţi iei fularul că-n

ultima vreme clipele dintre noi păreau

vărsate pe masă. chiar nu-s bolnav

rămâi să-mi fii măcar

efigie pe degete

acum când îmi duc la ochi mâna

umilit că la noi înăuntru

se pun nucii pe foc. supus

atârn încă de pământ să învăţ cerul pe dinafară

asta ştiu sigur. că din toată viaţa mea

fără să te consider un triumf

las de parcă ar fi normal

un banal: şi totuşi te vreau

concluzia e-n biblie sau femeie de asta calc

evlavios spre tine că te

vreau de fapt să-mi cazi concav

acolo unde-mi sângerează poezia

“Te iubesc atât de mult încât acum te pot părăsi”

te rog scrie-mi numele pe clopot
e ultima noastră poveste

iar când te uiţi în urmă să-ţi aminteşti
umbră ce mi-ai fost că-ţi plâng şi-ţi urlu
blestemul. iar. de pe clopot de-o să te strig în alb
enervată parcă întoarce-te
să creadă lumea că-i pentru încă un vers
cu noi şi cu s-tridentul nostru te iubesc

apoi fă-ţi cruce ca şi cu mâna mea
târăşte-ţi arătătorul unde-mi plăcea să te sărut
arbaletă imaginează-ţi poezia şi îngenunchează în ea
tăcut

dorul are pentru tine valenţe intraductibile când
eram singuri mi-ai repetat asta. de aceea mai bine

mulţumim cerului că ne-am întâlnit şi ne închinăm
ultima poveste păcatului meu
la masa căruia te-am cinstit abisal
tânguita mea doamnă spre care îmi ascut

încă tot ce iubesc şi urăsc. dacă vrei
nu mă ierta că din senin
clipa noastră ţi-am adus-o la vrac
a-sortată cu bezna
trăirilor în care din drag ne-am suportat

atât. Pentru că tu eşti carnaţia
cuvântului meu în care-ţi duc
urma tocmai pentru că te vreau
mai aproape ca niciodată să rămânem

tentaţie şi gând creponat
excentricitate pentru îngeri. poate

pentru mine clopotul va bate cu glas de lup
osândă sau cum ţi-oi mai fi spus părăsito
taină a nordului meu damnat

postura noastră sângerie o crap
acum când mă fac covrig la tine în aripă
rămâi te rog iubita mea de insectar
acrostih şi bornă
să te simt din când în când condens
icoana mea, chiar dacă acum ştiu că te pot părăsi

tot ce nu iubeşti la timp pierzi

trec din curiozitate prin tine să cert

orbeşte eroticul. vorbeşte-mi sau pe jumătate vino

tu(-rcoaz), povara mea, când clopotele bat

că doar nu ne-am sudat rădăcinile. de asta mă atac

eşti încă pentru mine

nuanţă de dragoste sau infern

undeva prin literă şi parcă te vreau

iubită prin vergeturile apocalipsei

unde m-am aruncat de dragul cuvântului de când tu

biciuiai plecarea cu tocul pe asfalt. superb

element pentru poezia de despărţire

şi suficient motiv să te vreau înapoi arcuş

târât prin praf de anticariat.

ia-mă de data asta mai bine Doamne şi

lasă-mă lângă sfârcul

amorţit al numelui ei să pot anagrama

tot ce nu ştiu despre mine de când asfaltul biciuit

i s-a-nchinat sub tocuri. poate nici nu mă doare şi

mă stoarce gândul că o să-i spun într-o zi legitim

povara mea dragă, acum pot în fericire să mă-ngrop

plec totuşi spre tine cu friguri în cap

i mperialul meu poem de despărţire să te dezbraci

enervant de boem peste

rădăcinile noastre împreunate. să vezi cât de bizar

zbiară tot ce am mai sfânt să-ţi rămână pe obraz

impresia că mai mult de atât nu puteam fi

simt că te pot părăsi - dublu acrostih

strâmt te vreau lângă mine la apus
ispită dezbrăcată de poveşti
m-am lăsat de tine de parcă eram
târât prin spasme de grafit

cumplit. dacă ne-am răbdat într-un instinct de nimic
ăsta nu putea fi decât blestem să-mi fii dragă

te-am sărbătorit când te-am găsit iar când ai plecat
eram plâns de cât te-am căutat în mine

pot de acum să-mi opresc din galop
orice cuvânt mi te-ar aduce înapoi. pentru că îndepărtato
te-ai transformat în singurul meu nerv de pământ

păcat că toamna e un castel de nisip
aruncat în ochii îngerului de povară
rămas să ne amintească să ne-ntâlnim legendar.
a venit clipa să ne lăsăm în poartă
semn că ne-am pus
iubirea printre zei

...

eram cu 5 minute mai fericit

dacă aş fi învăţat

să pipăi mai demult cuvântul

în zona

ta

eterogeno

...

am stat în genunchi

doar în faţa lui Dumnezeu şi a femeii

când n-am mai fost în stare

să mă des-păienjenesc de cuvânt

şi nici acum

nu-mi dau seama dacă

te-am găsit pe tine

sau cripta dumnezeirii

...

chiar dacă blestem ar fi

pe marginea

(ne-)înţelesului nostru

o să mă rog iubito

după ce mor

să-mi amintesc

refugiul sânilor tăi

unde

de atâtea ori

m-am simţit

ca-n disneyland

...

n-am multe certitudini
dar îţi spun
când scapi femeia din mână
scapi şi de complexul foii albe

...

într-un fel mă bucur
că
n-o să te mai vadă nimeni
dezbrăcată
am avut răbdare
să te înfăşor
tartru
în versuri

...

sunt pregătit acum
depind de tine
să ne luăm adio

...

cai verzi pe pereţi
te iubesc
şi
punct-ul ia forma sânului tău

...

m-am prins:

eşti catastrofă alchimică

bombă nucleară a iluziei

nu de alta dar

când zic

iubito

fiecare te ştie

şi-şi fixează parcă pe retină

o imagine de-a ta

pentru că tu iubito

ai atâtea forme

că nu ţi s-a inventat încă geometria

în timp ce mie

parcă

mi s-au infectat

gradele de căutare

spre tine

fericirea mea

...

o să încerc să te iubesc

în contrasens

dacă se spune că prin regresie

parcă nu eşti tu

sau

o să încerc să nu te iubesc

să văd

ce rămâne din tine după ce

scurm să-mi amintesc totul despre noi

...

...

în starea noastră
normală de criză
ar fi bine să ştiu
dacă trebuie să ies pe balcon
să te iubesc

...

pofta nu-mi mai e conceptualizată
când claxonează secunda
trebuie să-ţi păstrezi calmul
că oricum
o să ne privim într-o zi în ochi
prin genele tale
recesive

...

- te iubesc

- nu-i bai

...

detest gerunziile

că parcă aud că pleci

de aceea îmi place să cred

în verbele ce-şi scot cămaşa

înaintea mea

...

incubator de pofte

eşti încă în mine

că într-un moment de inspiraţie

ne ducem unul de la altul

dar pentru că Dumnezeu

ne-a lăsat poezia

ne întoarcem însutit

...

dacă porţi femeia
pe umăr ca pe o cruce
opreşte-te din când în când
şi o sărută
că n-o să-şi dea seama că ai obosit
ci o să creadă
că i te închini

...

ţi-am dezvelit crăpătura

prin care mi-ai plecat
să te convingi că
acum
văd şi eu soarele

...

între timp
nici cu citaţie
nu ar fi urlat îngerii la noi

...

să nu-mi spui
că nu te-ai gândit
măcar o clipă
că vrei femeia ca pe o vânătaie
să-ţi fie
jenă că nu poţi scăpa de ea
şi în acelaşi timp
să fii mândru că numai tu o ai
pradă de război

...

...

mi-ar trebui
o ultimă declaraţie de dragoste
aşa că nu pot să-ţi spun decât
imită-te

...

ori de câte ori gândesc asfalt
înseamnă că nu-i lângă mine
de aceea
mi-am încremenit-o-n apendice
să mă obişnuiesc
să cred
că într-o zi
m-aş putea lipsi
de mine

...

...

despre povestea
noastră carnală
să ştii că în tot acel timp
mi-ai fost
pecete subcutanată

...

mi-a întins
mâna şi o lumânare
mi-a zis că o să-nţeleg şi s-a dus
dulce
abia după ce i-am descompus gestul
mi-am dat seama că mă iubeşte
şi că a rămas cu mâinile întinse spre mine
că lumânare înseamnă
lu
mâna
re

...

când te în-torceai spre mine
vedeam că fiecare cuvânt
are o misiune
acum
ai rămas pentru mine
omisiune

...
rosto-goleşte-te
spre capătul
frisoanelor dintre noi
să-ţi par trusa de scule
a lucidităţii
şi a regretului

...

...

o să se-ntâmple

acum pot să mi te asum
cadenţă sau virtuală

...
nu-i da omului cât poate duce

dă-mi simplu
femeia la piept
şi mă duc
singur

...

nu-mi mai caut refugiu spre ea
pentru că e pentru mine
munte
umilinţă
şi basm
totuşi mă văd în versul
omului-rob
roib spre glezna ei
în re-tragere

...

...
dacă mi-ar fi cuvântul teacă
aş căuta femeia
în tot ce rămâne din mine
...
iartă-mă Doamne
că m-am gândit să-i spun
femeia-scumieră
nu-mi place să mă explic
dar în ea mi-am stins multe răutăţi gratuite
iartă-mă
că o iubesc
...
poate într-o zi
ea l-a trimis după conservant
şi el s-a întors cu un inel
poate
pentru ea era o metaforă
că pe atunci nu se inventase
conservantul pentru
dor

...
se duc variabilele din noi
cât nu-i întorc algoritmul
şi realizez că
seduc
resturi din ideea ce mi-a fost cândva
...
nu mi-am dat seama dacă
femeia are greutate
că uneori o simţeam povară

...

m-am bucurat de ea
mai ceva ca de trifoiul cu patru foi
când l-am făcut să semene cu ceilalţi
ne-am strigat din mers
să mă iubeşti
şi s-a des-compus în poezie
...
femeia şi poezia se completează sub anestezie
că altfel ţi se-ncheagă
şi nici cu pământ nu le mai tai
...
părea grindină cu tot cu auz
peste mine lanţ
am lăsat-o o clipă
să mă
uite
...
cu femeia asta nu ajung la mal
dar mă las s-o visez
că poate din greşeală
o să-şi plângă pe sân
...
parcă-mi era ruptă-n două mângâierea
că nu o mai simţeam a mea
şi uite-aşa
am început să cred că s-a prefăcut că semănăm
şi uite-aşa
o vreau
durerea mea

...

mă rezemam de ea
să prindem curaj să ne suportăm
nu mai credeam că visul şi femeia
trebuie tratate cu spatele
să mă tratez
de posibilul nostru sfârşit

...

le-am ascuţit la vârf şi
îi aruncam declaraţii de dragoste
în pereţi
doar până când
mi-a spus că sunt totul pentru ea

...

puteam să smulg din ea
rădăcini
să mă văd cioturos în femeie

...

că o iubeam
era ne-linişte
apoi
m-am limpezit de cât îmi era de dragă
iar acum
pot îngenunchia

...

a întins mâna spre mine
cu degetele aproape
întinse spre cer
dacă făceam acelaşi lucru
aproape
am fi împlinit ritualul de rugăciune

de fapt
nu mai era rugăciune
ci gestul de adio

...

manifest

în femeie
de mai bine de un an
riduri vocalice
şi rânduri ana-cronice
despre cât aş fi fost în stare
să n-o iubesc

...

port femeia cu subînţeles

agrafă
dimensiune
sau crustă
îmi poate fi
când o reneg în surdină

…

la încheietura mâinii ei
parcă nu mă ploua
pentru că
încheitura sânilor ei
se închise spre mine
să-mi pot
imagina despre noi
că Dumnezeu
ne poartă mătanie

...

îngenunchiez
în faţa femeii
ca într-o
interdicţie

...

frământ femeia
de pe o zi pe alta

nu-ncerca să-nţelegi
că dragostea şi grija
strivesc logica

...

ne număram paşii unul altuia
când ne iubeam
în cădere

...

mă re-semez
spre ea

târziu

în
-pătură cuvintele
erau haine

...

ea
legitim racord îndurerat
ea hieroglifă
ea nemaipomenită

i-am lăsat pe genunchi
urme de rugăciune

...

rod în urcare
delirul tău de fecioară
papirus târăsc după mine
să ne rămână
la indigo
vremea

...

ne alăptăm unul pe altul
cu minereu
să pară
greutate
ordinea de zi
a fructului oprit

...

des-cifrez femeia
de parcă uneori chiar aş vrea să-mi rămână
manifest e(xi)s(t)enţial
şi
oricât încerc să-i ţintesc plânsul
îmi ţâşnesc mâinile
în decolteul

poeziei

...

îmi des-compun definiţia despre tine
să-mi fii implozie
de dimineaţă
pre-simt
că-mi lipseşti
ca buzunarul de la piept

...

mi-ai ieşit din mână
îmbrăţişato
mi-ai plecat

...

uneori las cuvântul din lanţ
să muşte din femeie
că ştiu
într-un târziu
se-ntoarce la mine

...
ab-sorb femeia
promisă
să-mi rămână aproape
nepermisă
banchiză
pe care să-mi liniştesc
din când în când
strigătul

...

incandescento
lasă-mă să te las
să fii pentru mine
iubire multisensuală
sau
declin multisenzual

...
când alerg praful de pe femeie
să nu-ţi imaginezi
că-i gest de tandreţe

aşa fac eu
vreau câteodată
să rămână a mea

...

stai dincolo de noi
să ne vedem
ca-n versul la
reflux

...

am vrut femeia
pată albă

nu pot
să-mi cer mie

iertare

...

cred că
m-am odihnit destul
cât am stat cu tine

...

femeia să-mi fie
oracol
şi aruncare-n cerc

...
umblă-mi goală
prin pagini
să nu mai am nevoie de poezie

...
eu să-mi ţin
mâinile
în formă de cruce în dreptul frunţii
şi să mă aplec peste ea
nu de alta
dar
femeia poate fi
rugăciune sau legendă

...

“din când în când
mai mor prin munţi”
căutând sfârcul
neplâns
al carantinei dintre noi
...
păcat că te-ai născut pentru mine
toamna
îmi adun cuvintele spre tine
să dau impresia
că am lipsit

mi-ai lipsit
...
abia acum am realizat
că de fapt tot locul gol
din litere
este pentru noi

de câteva ori am crezut
că pot să mă uit în ele
să te văd ca-ntr-o fântână
sau chiar să ating verbul
să mă conving că
îmi modelez degetul
cu tine.

ciudat exerciţiu
să-ţi dai seama că
într-un banal contur liniar
poţi avea
tot ceea ce visează Dumnezeu
şi n-are curaj să facă din noi

...

vino să ne-nchinăm
între stânci
să ne rămână loc în palmă
că altfel
n-o să ştim niciodată
unde
se separă dragostea de religie

...
aş fi vrut să ştiu
dacă doar în sculptură se patinează femeia
eram curios dacă trebuie aşteptată
sau dacă se dez-lănţuie
singură
să-ţi fie pansament
peste ochiul ce se zbate spre alta

acum ştiu
femeia şi Dumnezeu
au darul să-ţi rupă cu dinţii
di-sperarea
...
nici măcar n-am apucat
să depind de umilinţă sau noapte
că mi-ai spus că "omul anulează timpul"
de aceea
sunt liniştit să ştiu
că te voi lua din nou
de la început

...

învaţă să mă iubeşti im-posibil
fără regie
să te ştiu fragment de lumină
sau
de exemplu

te con-duc
ca-n rosto-golire
să nu mă mai oglindesc
în copita calculelor

...

ea a intuit
că după ce-mi frământă şi-mi mototoleşte
poezia
o voi visa
dar săraca de ea
n-a ştiut că în felul acesta
îşi îndoieşte rugăciunile
pe care le-am zis pentru ea

volumul de debut 2005

volumul meu de debut :)

>>>>> apasă aici:

http://www.scribd.com/people/view/1770144

...

între timp
o să ne iubim
şi
după aceea o să vezi
că prin mână de om
curg apucături dumnezeieşti
...
răs-foieşte-te draga mea
să ştiu cum ai fost
goală şi plânsă
în poezie
că doar aşa
o să pot să te modelez
să te deschizi pentru mine
ca o biblie cu riduri
...
am crezut că pot da
cu pumnu-n planetă
când am spart primul cuvânt
şi am văzut că femeia
curge din el

apoi

mi-a venit să muşc pământul
când am realizat
că femeia
s-a spart în mine în mii de bucăţi
...
nu-i aşa
simplu
să vezi hipnoza pe inelar de femeie
pentru că versul
îşi upgradează intimităţi
în dreptul vocalelor.
de prea multe ori
am încercat
să-mi
tra-duc
concretul
...
aşa dor mi-a fost de tine
de parcă fiecare clipă
mă tăia
ca o lovitură de daltă

dar să ştii
să am rămas întreg
de poezie
şi-n lipsa ta

...

ciudato
infernal mă-ncălzeşti
în povestea absurdă a tot
ceea ce-mi pare că nu înţeleg
ideal ar fi să mă oglindesc
în tine
să mă descopăr cioturos sau etern
dar în loc de asta
pot să văd doar că
te iubesc
simplu
dacă într-o zi o să mă
încovoi de dragul tău
apleacă-te peste toate
absurdităţile mele şi spune-mi
că mă ierţi
că nu mi-am găsit
niciodată cuvintele
să-ţi spun ce eşti
cu adevărat pentru mine

...
ştiu că poţi ţine un secret
cică
şi lui Dumnezeu îi vine uneori
să scrie
iar pentru că-i place mai mult
să ne intuiască reacţiile
ne acoperă uneori
cu zăpadă sau ploaie
să nu ştie exact
dacă plângem din dragoste

...

cică nu poţi să iubeşti dacă
n-ai o fundaţie
de aceea am început să mă simt
săpat de femeie
încet
am iertat
răşina
chelneriţele şi tavanul
că pe podul palmei
poezia-i făcătoare de minuni

...

am văzut că aproape toţi porumbeii
au degerături dar au curaj să zboare
şi abia apoi
am văzut că femeia iubeşte
dar are curaj să plece

…

uneori îmi pasă de tine
şi te amestec parşiv între cuvinte
să-mi crească în cameră
parfum de femeie
uneori vroiam chiar
să fac dragoste
cu verbul să-ţi intuiesc slăbiciunile
şi de restul să te dispreţuiesc
dar am realizat că
a dispreţui poate avea la origine
dimineaţă plus verbul a preţui
aşa că
într-o zi de o să auzi că te dispreţuiesc
să ştii că de fapt
te preţuiesc
dimineaţa

...

dacă aş putea dresa cuvintele
ţi-aş spune
incandescento

ştiu că o să-mi răspunzi că-i
ceva pompos ce nu mă caracterizează
dar mie-mi sună
incandescent ca ceva
în scădere
cu final uman
care ne consumă
încet
înce
înc
în
î

…

dacă viaţa mea ar depinde
de viteza în care
mă apropii sau mă îndepărtez de tine
atunci
ţi-aş spune că
iubeşti
pentru că
aşa-ţi trebuie

ascunde-te mai bine
că nu mai are rost
să te vreau mai mult

...

şi dacă erai meteorit
ar fi trebuit să ne întâlnim
să mă mir
să mă minunez de tine
sau poate doar
să-mi miruieşti poezia

cu toate astea nu-mi încap cuvintele
să te iubesc
sau
să nu te iubesc
pentru că tu
imposibila mea
m-ai învăţat să crap
dragostea şi zeii
de dragul măruntaielor
consonantice

PS: consoana obligă vocala să nu fie simplu strigăt

…

femeia
ca orice punct cardinal
se comprimă uneori peste mine

abordarea verticalităţii
pare uneori riscantă
cu atât mai mult cu cât
practica ne omoară
cuvintele

dacă ar fi să pun
degetul pe rană
crede-mă
că nu pot metaforiza
paralelismul între
femeie şi
sfârşit

…

mi-am înmuiat apucăturile
de când te ştiu pansament peste
păcat
că sângeram până nu demult
când ne strigam

de fapt era nevoie de
un strigăt întors
care să aibă rezonanţă
în măduva verbului
după care
salivează
povestea noastră

…

dacă
din greşală nu mă gândesc la tine
pe unde calc nu mai creşte iarbă
iartă-mă
dacă nu te mai găsesc
femeie cu mâinile întinse
şi cărări nesemnate