piesa 9 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

trecut la prezent

aş vrea să iau ce-i despre noi de piept
să-ţi spun apoi să retranspun incert
că din erori în uneori aştept
cândva şi undeva într-un concert

altundeva şi altcândva mi-ai dat
un spin să-ţi ţin trecutul la prezent
să cred apoi să văd cât de ciudat
se-ndoaie dragostea de nu-s atent

cândva altundeva te ţin de mâini
şi vai, numai suspinu-i la prezent
că şi în lanţ de-ar sta aş înlemni
de vrei să iei din mine ce nu sunt

în răcnet şi în suflet şi-n idei
greşesc şi nebunesc sunt doar al tău
dar stau absurd şi surd dacă tu vrei
să-mi ierţi şi urletul de fierăstrău

prea des îţi las “ai grij’ de tine”
pentru acel altundeva
şi-ţi spun acum că nu-mi rămâne
decât să plec spre altcândva

piesa 8 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

protestul iernii

când totul se opreşte episodic

ajung să-ţi iau oftatul împrumut

să-mi fac rezervă iar apoi atipic

să strig amin din tot ce am avut

doar ce am fost rămâne caligrafic

bătut pe scoarţa zeului cuvânt

aşa că-aşteaptă-te să-ţi spun ce tragic

ar fi să nu te am ca pansament

mai lasă-mă de tine să mă-mpiedic

să fim protestul iernii pe pământ

să-ţi spun eliptic sau profetic

doar pentru tine m-am născut şi sunt

n-am despre noi ecou nici întuneric

de când mi-ai dat cu rangul de răbdare

sărutul ce avea în el strategic

iubire dar mai multă remuşcare

refren:

îmi trebuie din rune înc-un semn

dacă tresari când mă gândesc la tine

că e gravat pe cer cât de solemn

aştept, regret, iubesc şi strig spre mâine

piesa 7 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

re-încep

de aş putea să-ncep la noapte
să-ţi spun cât te iubesc ciudato
ar curge din potcoave lapte
şi visele s-ar bate-n trepte
că totu-ncepe să vibreze
în jurul tău prea adorato
de-aceea-ndur ca-n metereze
aşteaptă-mă, o să urmeze

din bezna ce-a-nceput să cadă
mă-ntind să-ţi re-ntâlnesc pierduto
semnul de mamă pe zăpadă
sărutul dacă stă la pândă
să văd că-n agonia noastră
prea cinic te-alintam din ploi
de-aceea azi te-aş pune-n glastră
nu să miroşi a flori ci a război

când totul se zbârceşte-n mine
că poate ţi-am greşit iubito
te reîncep în gând şi-mi vine
să-mi fii cortină cu suspine
să înţelegi, să poţi să crezi
că te încep şi azi frumoaso
ca pe-un poem cu mentă şi zăpezi
din care vezi, visezi şi pierzi


femeie brâu de rădăcini
captură din amiaza vieţii
strânge din pumni, sparge-n canini
tot ce ţi-ar spune despre mine munţii

piesa 6 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

aproape

desfă-ţi cămaşa să-ţi citesc din răni

cuvintele ce mi-au lăsat cândva

iluzia c-o să te am în mâini

parfumul ce-a rămas în urma ta

că din cămaşa ta cu sâni de noapte

se-ntinde o cărare unde-mi pare

că doar cuvântul încă ne desparte

într-o silabă printre felinare

de-acolo din cămaşa ta cu răni

cu sâni şi aşchii despre fericire

strânge-ţi cuvintele să mă răstorni

ca dintr-o reverie-n adormire

dacă-ntr-o zi vei obosi s-aştepţi

desfă-ţi cămaşa sau cuvântul

şi-ntreabă-te dacă te ţin în dinţi

când tac să nu te pierd din calcul

refren

aproape am crescut unul din altul

aproape ne-am pierdut cât ne-am găsit

aproape ne era parcă destul

să ştim de cât de aproape ne-am gonit

piesa 5 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

gând sfinţit

de unde ştiu că nu te-am întâlnit

doar pentru ziua-n care să învăţ

ce-nseamnă dor şi strigăt înlemnit

în trapul cerului ce s-a pornit

spre noi să ne-amintim ce arcuit

şi încordat e visul peste munţi

că totu-i parcă nemaiîntâlnit

cât ne-am iubit, cât ne-am găsit

îţi luam zilele-n mână Gând Sfinţit

iar tu-mi luai mâinile că doar ne-am vrut

atât de mult că totul a-mpietrit

în jur şi-n noi şi parcă n-am simţit

că ne-a rămas doar clipa ce-a ţintit

în noi un jurământ - scut neştiut

despre începutul care ne-a orbit

despre apusul nostru-ncercuit

rămâi femeie – gândul meu sfinţit

chiar dacă astăzi nu pot să-ţi ascut

povestea despre noi că s-a-ndoit

atât de mult că ne-a încercuit

iar cercul ăsta aşa s-a gâtuit

că nu-i nici linişte nici absolut

din noi, aceia, care ne-am pornit

aproape să ne fim, aproape-un mit

...

poezia nu-i decât
bis-ul de după aplauzele
faptului că ne-am întâlnit,
o bătaie
a pumnului din piept

…
aşteaptă-mă să-ţi spun că
într-o zi am vrut să-mi ard
degetul ce-mi scrie despre tine
nu-i vorba de durere aici
ci de ideea că tu
ardeai deja de multă vreme în mine

…
să pot să te ating
pe litere
n-ar însemna doar
o abordare ritualică a intimităţii
ci două minuni.
una dintre ele ar fi
că sunt al tău


…
uneori încerc să-mi dau seama
cum sună ce-ţi spun
din vocea ta
şi din exces de zel
poate aş vrea totul pe două voci
aici
în mod normal ar fi trebuit să scriu
dar
de fiecare dată când îmi răspunzi
parcă avem dreptul
suprarealist la cartuşul de fericire

piesa 4 compusă de tony nyerjak pe versurile mele

când te iubesc nu am nimic să-ţi spun

cuvântul stă pe margine-n corset

sanctuarul meu de-acum eu sunt imun

că mi-ai venit în pumn din alfabet

mi-e greu să văd acum ce s-a-ntâmplat

cu noi, cu grija şi cu scrumul

din jocul nostru de neacceptat

mi-am tatuat în deget tot trecutul

arată-mi, apoi du-mă în concret

de-ţi laşi azi cu răbdare peste sân

a doua fericire în secret

să văd ce-i între noi sfânt şi păgân

că prea de tot ni se răreşte pasul

când zdrăngănind barbar eu mă evapor

din mâna ta ca lancea cu recul

tu-mi dai doar poezia să te apăr

refren

aştept la răstignire viaţa-n ger

când totu-i tunet obosit de verb

să înţeleg de ce port la rever

vis de femeie răsfoit superb

...

când îmi vine să mă

arunc în gol

spre rădăcina ta de femeie

îmi trec prin faţa ochilor

toate liniile din palma

pe care mi-ai

scris

că nu vede nimeni că

eşti numai a mea

…

dacă nu este nicio diferenţă

între noi

înseamnă

că în momentul în care

unul plânge

celuilalt îi curge lacrima pe

restul poeziei

…

nu eu stabilesc

dacă rostul tău este

de amprentă sau de urzică

dar să ştii

draga mea

că în ambele ipostaze

mi te potriveşti de minune

…

încă o piesa pe versurile mele :)

poveste şi povară

mi-erai poveste sau povară
iar pe atunci nu îmi spuneai
că rana n-o închizi cu ceară
sau cu regretele de mai

mi-erai poveste sau povară
şi-mi coborai din rai în pumn
încrâncenarea să nu doară
uitam de semne şi de somn

mi-erai poveste sau povară
şi parcă ne creşteam blindaj
peste cuvânt şi peste vară
visam îmbrăţişări bandaj

eram poveste şi povară
îngenunchiam în aspiraţie
cuvântul ne era brăţară
plecarea simplă inspiraţie

erai poveste şi povară
absurd regal înălţător
eram poveste şi povară
dar ochii încă ne mai dor

îmi eşti poveste şi povară
eternul meu final boem
îmi eşti ampretă şi arsură
în umilitul meu poem
îmi eşti în rugăciune iară
dar nu mai pot ca să te chem

altă piesă pe versurile mele, cântă tony nyerjak

te-am vrut odată, niciodată

de-ar fi să vii să mă întâmpini

păstrează din povestea noastră

şi clipa cea cu spinii tulburi

să-mi pun sărutul să-ţi vorbească

nu pot să-ţi mai cerşesc iubire

femeie- vis şi magic cerc

totuşi te vreau ca o negare

blestem şi vis şi abur zvelt

tu ştii când îmi rimezi cu Zeus

când îţi silabisesc ideea

chiar dacă te ador nespus

nu pot să-ţi ancorez uimirea

pe sânii ei ca dintr-o biblie

cândva strângeam din pumn să treacă

de-aceea strig către femeie

te-am vrut odată, niciodată

Refren:

nemernic se comprimă gândul

să nu te ştiu, să nu te caut

iubita mea ne trece timpul

şi iar ni se usucă plânsul

cântă tony nyerjak iar versurile sunt ale mele :)

rug promis

chiar dacă m-aş opri în dreapta ta

şoptind a disperare despre lume

nu-mi spune -rug promis - nu mă-ntreba

unde călcâiul nostru lasă urme

dintr-un balans pot să îţi vaiet clipa

să creadă toţi că-i o mătanie

să-mi amintesc efortul şi risipa

de-a ne iubi la cota de avarie

femeie- rug promis – de-ar fi să-ţi spun

sigiliu infernal de ancestral

încorsetat de viaţă mă supun

să ne-nţeleg destinul la plural

femeie – rug promis – de ce nu-mi ceri

când vântul îl opresc din dreapta ta

să-ngenunchez pe jar sau lângă flori

să vezi ce corozivă-i lacrima

refren:

copil ce strigă plumb în loc de mamă

e răsucirea noastră pe uscat

cheag şi minune ne eram aseară

iar astăzi ne-am trezit poem crăpat

...

cred că i-ai spus

Doamne

că am crescut

din coasta ei

că altfel nu-mi

pot explica

de ce a tresărit

când am atins-o

...

cuvântul şi femeia

impresionează

şi în rugăciune

de aceea

nimic

nu m-ar durea mai mult

decât

să te uit

...

m-am speriat când

de dragul metaforei

mi-a venit să-ţi spun

iubeşte-mă ca într-o trădare

dar

vina şi compromisul

au de multe ori explicaţie

mai logică decât

întâlnirea noastră

...

normal că tragem după noi
scânteia divină
că altfel nu învăţam de mic
faptul că
fetele trebuie luate de mănă

…
timpul şi trupul
stau ca o promisiune
peste cuvânt
încă dinainte să ne dăm seama
cât putem iubi

…
mi-am amestecat toată viaţa
în jurul tău
femeie
şi oricât am învârtit cuvântul
n-am putut
sau poate n-am vrut
să te dizolv

…
după “ai pornit”
automat îmi vine în minte “ajungi”
dar
vai
când îmi pornesc litera spre tine
parcă nu-mi ajungi
nu-mi ajungi
destul prin cuvânt
să pot să te înţeleg
să pot să mă înţeleg
şi să-mi pot detalia totul despre noi
printr-un simplu fascicul
pe care ne testam uneori
echilibristica dintre rai şi iad

…
să ai forţa
să-ţi raportezi păcatul
la aparenţa divină
a celui de lângă tine
înseamnă că eşti în poezie

…

...

umbra e singura certitudine

a prezentului

dar parcă

mă agită

să văd dincolo de lumină

cum ne amestecăm

unul spre celălalt

că acolo

dincolo de lumină

parcă-i mai uşor

să ne purtăm unul altuia

grija şi părăsirea

…

îmi trebuiau de fapt

câteva noţiuni elementare

despre femeie

să pot să mă uit spre cer

ca spre un plonjon liric

…

acum

că am ajuns în faza să

mă întreb instinctiv

unde mergi

mi te-ai transformat în

efectul de rugăciune

despre care

nu-mi puneam problema

dacă

mi-e necesar zilnic

sau numai în anumite zile

...

inversul mi-ar fi părut

mai simplu

dacă

nu ne silabiseam

unul pe celălalt

ca

numele lui Dumnezeu

...

sub râsul pasului tău

nu-mi înţeleg

sub-înţelesul

poveştii prin care

nu te-am trecut

...

atingerea n-are nimic

nobil

până când îţi pun

sufletul la sertar

oare asta-i întrebare?

...

introvertit

intro-nverzit

în fine

ideea este

că parcă ai înflorit pentru mine

...

n-am înţeles dacă-i mai lirică

abordarea

femeie ca formă pozitivă

sau

femeie cu formă pozitivă

dar oricum

stai să intuieşti finalul

...

ca într-o re-petiţie

femeia este

regalul ce te învaţă

să tragi cortina

peste re-cordul re-trăirilor

...

poate

să te înţeleg cu jumătăţi de măsură

ţi-ar fi mai uşor

să fii

cealaltă jumătate a mea

de măsură

...

nu încerc să încep noaptea

că numai atunci

uit

să mă uit

spre tine

...

femeia

ca orice termen de comparaţie

este limita

pentru

tot ce ai fost până la ea

...

am găsit

un ritual precreştin

în care mâna

se încleştează dacă

până la jumătatea drumului

spre ea

nu te gândeşti

că munţii dintre noi

pot fi mutaţi piatră cu piatră

...

să ne gândim

la acelaşi lucru

până o să-mi dau seama

ce poate fi mai

confuz între noi

starea de veghe

sau starea de necesitate

...

într-un atunci

într-un altundeva

îţi mulţumesc dacă ai deschis discuţia

a tot ce ni se întâmplă

în prezent

...

am cele mai frumoase degete

de când ţi-am scris numele

a zecea oară

pentru că acum

în loc de amprente

pe tot ce ating

eşti tu

...

numai în poezie

pot să ţin femeia

ca primăvara în ninsoare

nu era nevoie să-i inventez

nici genunchi nici piept nici zăpadă

dar aveam nevoie

să-i simt mâna

peste gura cuvântului

că în definitiv

femeia are darul

de a ne strânge în pumn

viscolul liric

...

dincolo de

înlănţuirea dintre noi

nu călca linia orizontului

dincoace de

înlănţuirea dintre noi

până şi rugăciunea

o las în zig-zag

să se creadă

iluzia optică

a tot ce nu ne putem

imagina încă

unul despre celălalt

…

când nu mai am nimic

spectaculos pentru tine

mi-e destul

să te ştiu aici

...

încerc

să-ţi văd

ultima

formă

„ce te frământă acum, mircea?”

...

cuvântul se tranşează
când se trasează
spre femeie
şi uneori chiar
îmi vine să-i sărut mâna
de aceea
te rog iubito
spune-mi care-i
mâna cuvântului

...

dacă orice are o fundaţie

am toate motivele să cred

că fundaţia femeii este lacrima

pentru că prea de tot

îmi plutesc gândurile spre ea

şi în mărinimia ei

le tot creşte

chiar dacă unele o zgârie

şi-i muşcă până la sânge

sfârcul

poeziei mele