primeşti în schimb
tot ce-i mai sfânt
doar când ai puterea
să strigi
ca din răstignire
Doamne
femeie de ce m-ai părăsit
...
de când te întorc
pe toate părţile
mi-ai spus că
ura e inversul dragostei
dar e tot investiţie afectivă
şi mi-a venit să cad în genunchi
să aud de la tine
că
dragostea e energia
prin care Dumnezeu a făcut lumea
de aceea
îmi eşti şi acum
căldură primordială
...
dacă prin cel mai sumbru scenariu
ar rămâne
doar două litere
mi-ar fi destul
să spun totul despre tine:
cu una aş arunca spre cer
să arăt că litera-i la feminin
iar cu cealaltă
pot să jur
că mi-ar da Dumnezeu o soluţie
să o fac să semene cu noi
...
nu-i deloc aiurea
să ajungi ziua în care
să-ţi vină să o rogi
să te lase
să o asculţi
...
poate avem încă în noi
resturi dintr-un
limbaj arhaic
al carnalului
că prea de tot
îmi pulsează muşchii
dacă mă gândesc
să nu scriu despre tine
...
sună aberant
dar chiar îţi trebuie curaj să iubeşti
şi sună şi mai straniu
să poţi să asculţi
din tine
cealaltă jumătate
...
şi-o să te iubesc
până dincolo
de mistuire
şi dacă n-o să simţi
nimic mistic în asta
o să aştept să mă crezi
că de fapt
tu eşti
religia mea
...
nu mă pot înţelege
cât pot să te cuprind
şi după
blindajul cuvântului
...
povestea spune
că ce ţi-e scris
aşa rămâne
de aceea
îţi las aici
ziua şi anul
în care mi-ai spus
că eşti a mea
...
uneori mă roade
la ce-mi sunt bune
toate momentele de intimitate
care au fost între noi
că nici măcar
criuciuliţe sculptate
nu pot face din ele
dar
când mă gândesc la asta
parcă-mi treci
degetele peste frunte
...
eşti o ciudată
nu te gândi dacă-i de bine sau de rău
că oricum
eşti
ciudata mea preferată
...
în spatele cuvintelor mele
eşti numai tu
aproape goală
aproape strivită uneori de plâns
aproape de mine de fiecare dată
şi pentru că
eşti numai tu
răstorn câteodată cuvântul
...
ştii că te recunosc după mâini
dar nu ţi-am spus niciodată cum reuşesc
ei bine
şi pentru asta parcă mă iubeşti
...
