la marginea noastră
cuvântul
nu se mai aruncă-n lanţ
ci în priviri
...
taci
aşteaptă-te
să nu-ţi mai spun că te iubesc
nu mă explic
nu te explic
dar să ştii
că pentru mine eşti
simplu:
mâna şi cuvântul
...
eu
mi-am făcut braţele fălci
pentru tine
chiar dacă-ţi lipsesc uneori
mi se strâmbă sufletul
ca o
plâmânii mă ard ca păcatul
iar inima îmi urlă
din piatră de moară
- de dragul tău -
ca un cuţit
se joacă în ploaie copilul
şi strigă plumb
în loc de mamă
dragostea
se calculează în funcţie
de viteza maximă
pe care poţi să o ai
exact la
jumătatea
plonjonului dintre
bine şi rău
...
uneori
totul mi se pare prea sfânt
că pot să-mi văd în carne şi oase
toate ideile şi poezia
despre tine
femeie
...
lasă-mă să mă răsucesc în rană
că
dacă-mi închid ochii la imaginea ta
şi mă învârt
o să mă cuprinzi
chiar are rost
să mă răsucesc în rană
să se umple odată pentru totdeauna
craterul nostru de poezie
pentru că
ră-sucirea în cerc
închide dragostea din
relativ în cuţit
femeia – fluid
femeia – sânge
fermentează în toate
incantaţiile
să mă crezi că
de prea multe ori ţi-am spus:
dar divin
ţie iubito
ţie poezia mea
strânsă în garoul acestei clipe
în care învăţ
să donez sânge
să donez păcatul
sau
să-mi donez femeia
dacă ştiam să sudez
te lăsam să-mi rugineşti
că de multe ori
chiar eram curios dacă
te-ai lip(s)i de mine
...
dacă atunci când nu mai ai
nicio soluţie
te îndrăgosteşti
înseamnă că în faţa ta
ar trebui să mă vaiet tot timpul
vai
ce romantic :)
...
în starea noastră deprimantă
vroiam să pun pe hârtie
câteva detalii din ce m-ai învăţat
şi să-mi amintesc despre ochi
mâini sau sâni
dar te iubesc prea mult să cuprind toate astea
nu ţi-am scris
pentru că mi-era dor de tine
plus că am fost
în plină criză ergonomică
adică
vroiam să verific dacă
mă pot adapta cu absenţa noastră
şi pentru că trebuie să ştiu pe ce stau
m-am încadrat cum am putut
pe dezamăgirea
crampoanelor tale afective
iar acum îţi spun un secret
amărâtul ăsta de dor intraductibil
provoacă inclusiv durere fizică
aveam pentru tine
spaime
aveai pentru mine
spasme
asta nu-i poezie mi-ai şoptit din cearşaf
asta nu eşti tu ţi-am răspuns
am pentru tine
toate păcatele şi
o singură certitudine
nimic nu se compară
cu aerul de după ploaie
am să te iubesc
pentru toate acele zile în care
nu te aveam
n-are rost să te mire
că nu te mai iau în braţe
nu ne trebuie asemenea apucături
pentru că
demult te-am luat
rucsac
sau
rezervă de fericire
...
splendidă
te regăsesc printre asonanţe
am ieşit parcă
pentru o clipă
din povestea noastră să dau
un print liric
şi când m-am întors
erai în sprint spre
un alt final
niciodată n-am ştiut
dacă o să am timp de dragoste
şi totuşi te-am adorat
acum
am timp de ţigară
şi-ţi scriu totuşi
cu dragoste
mâine o să-mi cumpăr batiste
că şerveţele astea
trebuie aruncate
după ce şterg câte o zi
în care am rămas lângă tine
...
m-ai învăţat că nu respirăm corect
că ne grăbim şi nu-i sănătos
abia acum am înţeles
că ai avut dreptate
de fapt
te repiram prea repede
crezând instinctiv că aşa
o să te trăiesc mai mult
şi m-am trezit
cu atâta aer în plămâni
de nu mai aveai loc
...
fii rezonabilă draga mea
îţi strig şi acum spre luna plină
pentru că rezonabilă înseamnă
să intri în rezon-anţă cu
gândurile mele superb de păcătoase
şi să fii destul de –abilă
să te faci că nu le înţelegi
...
facturează-mi
toate acele zile în care
te-am făcut să plângi
şi chiar dacă nu calculez
decât distanţa dintre umbră şi apă
promit că
după ce-mi citesc poeziile
o să trag linie
să văd dacă
mai trebuie să-mi fracturez
litera
ce nu ne-a plâns destul
...
nici măcar dacă
mi-ar mai fi crescut un gât
nu mi-ar fi fost destul
să-mi întorc privirea după tine
atât de normal
mi se părea
să te iubesc
să te las
să plec
în rugăciune
poate o să-mi propun
într-o zi să văd
câte interpretări pot găsi
dacă-ţi spun
femeie nevorbită
...
dacă acum m-ar pune cineva
să învăţ să te sărut
sigur te-aş săruta pe
furca pieptului
pentru că de acolo
restul buzelor mele
o să-ţi intre între
palme când te rogi
nu rămân
unde ne-a iubit Dumnezeu
de când pot să-ţi comand
eprubeta cu iertare
schimb rana pe cicatrice adus
cu forţa să fim pe plac
hârtiei. ai grijă c-o să găseşti în stroh
ideea eroticului
dar. nu pânge că oricum ne amintim când
bate toaca despre iamb
ireala mea întâmplare din plutiri
bine că mi-ai făcut genunchii plumb
la tine să mă-ntorc infernal
iarna când nucii
ard să ne intre în pereţi mirosul şi povestea
să ai grijă, magnetica mea, că te-am des-compus
altfel. nu-ţi puteam lua
urma şi poate mi-ar fi părut rău
fără tine să văd în despărţirea noastră un bluf
eşti de fapt în mine şi chiar dincolo de poezie
miruieşte-mă că atunci când ne iubeam
eram numai pentru tine
inhibare, întrebare şi
argument. hai nu mă lăsa
dacă mă apropii dă-mi să sorb până la fund
acuarele să pot să scriu direct cu unghia
când o să scurm de dorul nostru. chiar nu mă prefac
am ajuns să mă întreb despre tine dacă
nu cumva ai uitat să-ţi iei fularul că-n
ultima vreme clipele dintre noi păreau
vărsate pe masă. chiar nu-s bolnav
rămâi să-mi fii măcar
efigie pe degete
acum când îmi duc la ochi mâna
umilit că la noi înăuntru
se pun nucii pe foc. supus
atârn încă de pământ să învăţ cerul pe dinafară
asta ştiu sigur. că din toată viaţa mea
fără să te consider un triumf
las de parcă ar fi normal
un banal: şi totuşi te vreau
concluzia e-n biblie sau femeie de asta calc
evlavios spre tine că te
vreau de fapt să-mi cazi concav
acolo unde-mi sângerează poezia
trec din curiozitate prin tine să cert
orbeşte eroticul. vorbeşte-mi sau pe jumătate vino
tu(-rcoaz), povara mea, când clopotele bat
că doar nu ne-am sudat rădăcinile. de asta mă atac
eşti încă pentru mine
nuanţă de dragoste sau infern
undeva prin literă şi parcă te vreau
iubită prin vergeturile apocalipsei
unde m-am aruncat de dragul cuvântului de când tu
biciuiai plecarea cu tocul pe asfalt. superb
element pentru poezia de despărţire
şi suficient motiv să te vreau înapoi arcuş
târât prin praf de anticariat.
ia-mă de data asta mai bine Doamne şi
lasă-mă lângă sfârcul
amorţit al numelui ei să pot anagrama
tot ce nu ştiu despre mine de când asfaltul biciuit
i s-a-nchinat sub tocuri. poate nici nu mă doare şi
mă stoarce gândul că o să-i spun într-o zi legitim
povara mea dragă, acum pot în fericire să mă-ngrop
plec totuşi spre tine cu friguri în cap
i mperialul meu poem de despărţire să te dezbraci
enervant de boem peste
rădăcinile noastre împreunate. să vezi cât de bizar
zbiară tot ce am mai sfânt să-ţi rămână pe obraz
impresia că mai mult de atât nu puteam fi
