...

eşti singura mea condiţie

să-mi pot dori frica de tot ceea ce-i divin

eşti singura condiţie să rămână

toate zilele în mine

eşti condiţia de a putea proba iubirea

pe lângă gât ca pe-o haină aspră

sunt condiţia mâinii mele până învaţă

să te ridice din hohote

dar înainte de toate

am ajuns să tânjesc

necondiţionat

după condiţia ta de

iubită neajuns de iubită

...

priveşte-mă la propriu

ca pe un ultim sărut pe gât

dar nu scoate niciun sunet

ci doar trăieşte

dragostea ca pe-o plecare

...

dacă nu ar trebui să fie nimic între noi

nu am fi primit

atâtea simţuri să ne putem regăsi

...

m-am dezobişuit să

cer dovezi sau minune

de când am deschis femeia

la capitolul în care

lacrima s-a dezvinovăţit în faţa ochilor

că nu ne tulbură lumina

ci doar ne dă timp de-o rugăciune

...

o viitoare piesa folk pe muzica lui tony nyerjak :)

când dragostea ne rabdă din instinct

când ploaia-n mâna ta e contrapunct

mi-eşti singura rafală de pământ

şi talisman, şi dor şi legământ

iubita mea oricât de greu şi-agonizant

când urc prăpastia dintre noi şi alarmant

mă-ntind spre sânul tău să-mi dai avânt

să te ador din Dumnezeu şi din cuvânt

mai lasă-mi-te o dată delirant

să înţeleg că-am început iubirea terifiant

apoi alungă-mă să vezi că-i important

să-mi ierţi şi ce-a fost sfânt sau dezarmant

arată-mi draga mea ce bulversant

mocnesc păcate-n noi viu şi vibrant

dar strânge-mă spre tine obsedant

să pot să strig că ne-am iubit şocant

că numai tu mi-ai arătat cât de riscant

e să mă pierd de visul nostru galopant

să nu reţin cât poate fi de fascinant

să te iubesc etern şi nonşalant

...

cu Dumnezeu şi cu femeia

nu pot spune niciodată destul

...

la început de femeie

m-au aşteptat întotdeauna ziduri

şi ruşinea că mult prea des

am spus că nu pot intra în ploaie nepregătit

în cazul tău

diferenţa este că

nu mă pot pregăti

cum nu am învăţat mai nimic din

durerea picăturii în cadere

iar asta aproape că

nu mi-ar da dreptul să-ţi spun că te iubesc

...

parcă din retorica despre

dragostea angelică mi-ai arătat

că şi detaliile erotice

pot să aibă durerea lor

...

nu ar fi corect să fac risipă

de cuvinte

şi să-ţi spun despre întotdeauna

pentru că din moment ce

te iubesc

acum

ce mi-ar mai putea da în plus veşnicia

...

femeie blindaj de sărut

...

nu-mi trebuie răspuns

ci doar un braţ de iubită

restul poate să zboare că oricum

până dincolo de frământare

te-ai sacrificat deja

să te naşti atât de frumoasă

...

te rog iubito

în seara asta fă

un ceai imens din tot păcatul meu

dar te rog

după ce-i dai un clocot dă-mi-l înapoi

să am impresia încă o dată

că totul e altfel

după ce trece în clocot pe la tine

...

iubeşte-mă ca pe un defect

şi doreşte-ţi să

nu mă poţi ierta că te iubesc

...

...

femeie frumoasă

orice gând te adoră ţi se aşează întâi pe piele

şi poate de aici ai

femeie frumoasă pielea cu textură adorabilă

însă mai mult decât atât

pentru mine textura aceasta a ta

este în primul rând

text şi sări-tură cu miros de adevăr liric

...

exact atunci când

ţi-am sărutat încheietura mâinii

mi-am amintit că acolo se pun

doar esenţele

şi pentru câteva momente

au înebunit cerurile că nu înţelegeau

când am tras eu cu ochiul

spre gesturile de tandreţe

ale celor care ne veghează

...

tu poţi să mă ajuti

să nu-mi găsesc cuvintele

şi totuşi

să nu fie linistea apăsătoare

pentru că uneori

aşa trebuie să asistăm la

taina rănilor noastre vindecate

...

mi-ai văzut în întreaga splendoare

suma tuturor slăbiciunilor

dar chiar mă tem de ziua în care

nu ai mai putea să vezi cerul de mine

şi totuşi promite-mi

te implor promite-mi

că o să păstrezi din mine

măcar o literă care nu te-a dezămagit

şi nu-ţi spun asta din îndoială

ci din nevoia de-a primi puterea

să ne rugăm unul pentru celalalt

...

aşa te-ai uitat de fix la mine

încât mi-ai detonat toate temerile

că faci efort să mă lipeşti de retină

să nu mă uiţi

şi parcă

nici acum nu mă pot culege din tine

...

sincer nici eu n-am răbdare

m-am aruncat spre tine de parcă

am o mie de suflete

şi cum stăteam în faţa ta

cu aripile deschise

parcă toate sufletele mele au suflat deodată

tot ce n-au avut ocazia să iubească până acum

şi nici dacă eram din stâncă

nu mai aveam rabdare să mai rabd

...

dacă mai ai vreo îndoială că

eşti lucrare divină

uită-te în palmele mele cât de gravată eşti

şi aminteşte-ţi că

de fapt

atâta poezie nu aş fi putut înmagazina

nici măcar dacă aş fi fost de faţă când

s-au inventat poetii.

eu chiar n-am niciun merit

dar să ştii că

este copleşitoare

atâta îndurare de-a te putea iubi

...

mă întind spre tine

cu sfiala pe care am simţit-o când

m-am apropiat să miros peretele catedralei

şi atunci

din rezonanţa aceea

în loc să te strig

am riscat să înţeleg că

şi marginile tale trec

până dincolo de contemplaţie

...

scumpa mea

spune-mi că şi tu ai înţeles că

povestea noastră este

sublimă precipitare de bine de rău.

şi dacă tot ne-am lămurit

că cineva ne-a dăltuit unul celuilalt

atunci

să ne dăruim măcar cu dependenţă

...

scapă-mă şi de ceea ce

nu aş vrea vreodată să vindec în mine

dar scapă-mă cu grija aceea

în care îţi cade cercelul

că până şi pentru imposibil

s-a făcut cuvânt pereche

...

...

de acum chiar o să-mi fie dor

ăsta nu-i noroc ci binecuvântare

pentru că

nu credeam că sunt în stare

să îmi pot recupera

visul din candela aprinsă de rugăciune

şi acum ştiu că

ăsta nu-i nici zbor

cât pot să mă spăl pe faţă cu sărutul tău

că de acum

eşti dor

şi doar minune

pot să te strig

...

firesc mă încolăcesc

peste sânul tău

şi cerşesc

plâns

să amâni clipa

să am mâini şi suflet numai pentru tine

...

eşti femeia fără privire

că ştiu că pentru mine

îţi lansezi din orbite

un fel de pumni de lacrimi de fericire

...

încearcă să te trezeşti cu

cearcăne în braţele mele

că oricum

până te mai cuibăreşti

în fâlfâitul acesta întemeiat al inimii noastre

o să zgudui cerul şi cerutul cu:

încearcă-ne Doamne şi cu

nedespărţirea aceasta încrâncenată

...

bine

acum îmi ţin ochii închişi dar

întoarce-te

cu un protest al tuturor sfinţilor

care strunesc înlănţuirea

nedreptului dor

şi care din prea multă curiozitate

ne ţin morţiş sărutul ca refren

...

un fel de plâns în hohote

e atunci când iubeşti

te prinzi de spasme şi de tot detaliul

să te tragă în sus

că-i prea de neînţeles

că dragostea nu-i instinct ci distincţie

nu-i risipă ci canon

nu-i obsesie ci plonjon

în iertare

şi uite-aşa trec zile când pot

într-una să sângerez de tine

şi doare cu zvârcoliri

că n-am siguranţa că sângerez

în cuşca ta toracică

dar stai

nu-i cuşcă ci biserică pentru că are

turle şi cruciuliţă

şi uite eu nu pot fi sânge că

tu poţi să mă uiţi

oricât mi-ai fi de dragă

...

o să adun ploaia în pumn

să ţi-o aduc dimineaţă la cafea

să vezi şi tu ce gust are

plânsul îngerului meu care

s-a chinuit toată noaptea

să-mi ducă păcatele la reeşapat

...

dacă am înainta de fiecare dată

când rostim o vocală

şi

ne-am da înapoi pe consoane

atunci când spunem „te iubesc”

rămânem pe loc.

nu-i ciudat?

...

de fapt

dragostea este rugăciune

nu are reguli

ci doar intensitatea de a te face să

îngenunchiezi

...

primul lucru pe care l-am învăţat când m-am născut

a fost să plâng

nu ştiam să iubesc dar ştiam să plâng

şi poate din sămânţa aceea de

durere sau nebunie

ai venit într-un târziu la mine

...

s-au inventat chei în ziua când

oamenii au rămas fără

clei să-i ţină aproape

de aceea mă grăbesc spre tine

să nu fac scoarţă

că eu nu mi-am făcut cheie

să n-o pierd

să nu te pierd

...

se crapă de ziuă

se crapă de vise

femeia

se continuă cu tot nefirescul ei

într-o nouă zi de iubire

...

...

dintre toate despărţirile câte s-au inventat

numai tu puteai să-mi răspunzi

„am aşteptat să-mi spui asta”.

înveleşte-te cu sărutul meu

sau cu mine şi

ca în mânie şi nebunie

uimeşte-mă iar cu asimetrica ta

metodă de despărţire

că

după ce încerc să te iubesc. mult.

parcă te faci reacţie de plecare

să îmi arăţi câtă minune

s-a îndurat Dumnezeu să îţi lase

că numai tu eşti iubită

şi

plecare cu reacţie

...

rămâi pe degetele mele pentru spectacol

dar să nu te sperie numerele de acrobaţie

când dau impresia că nu te iubesc

sau când mă rup de tine

fără cale de întoarcere

că

oricum

din respect pentru cuvântul scris

o să mă uit întotdeauna spre inima ta

că într-o zi am plantat acolo

un înger

...

nu poţi tânji după ceva ce nu ai simţit

dar poţi tânji după ceva ce nu ai trăit

destul

nu-ţi poţi lega niciodată rana

că oricât o acoperi

tot fereastră de sânge rămâne

şi nu crevasă ci terasă

spre dimensiunea noastră celestă

şi

mă zdruncină dorul de tine

cu nerăbdarea şi curiozitatea cu care

stătea în Dumnezeu

ideea de adam din

momentul creaţiei

...

ridicaţi-vă în picioare păcate

când trece ea prin faţa voastră

şi încercaţi o plecăciune

că nici eu

nici voi

nu vom şti cât depindem unul de altul

că

în adâncul tâlcului întâlnirii noastre

precis că într-o vreme

ne-am desprins din ea

să nu poată mintea să înţeleagă

de ce focul şi-a născut şi proprietăţi

cicatrizante

...

...

tu nu te-ai născut pentru mine

tu pură şi simplă

te-ai născut pentru gândurile mele

de neîndurat prin vijelia vitejiei cuvântului

care întâi te-a visat

povaţă pe-o viaţă

iar eu n-am niciun merit

să te iubesc sau să te pierd

…

tare cred

aparent simplu şi îndrăgostit

dar fără diacritice între spaime con-damnate

şi chiar atunci când dormim pe burta îngerilor

încor-setaţi între anotimpuri şi no(r)i

pierduţi după povara ierbii

cordial şi etern

sunt în stare să musc spre tine

evanghelia spre asimilare

...

auzi că între gândurile mele sunt şi

momente în care sufletul trebuie să respire realitatea

că pietrele se ţin inconştient una pe alta în braţe

şi că noi trecem

în fiecare clipă pe lângă Dumnezeu

de aceea ţi-am spus uneori

despre oamenii lumânare care pot să

se topească de dragul luminii celuilalt

dar uite că de mâine

vin spre tine cu

tărie, împăcare şi re-sentimente

...

nu amâna nimic din ce nu simţi pentru mine

şi nu te judeca pentru că

şi sfinţii ştiu de glumă iar suspinul tău

sau al meu nu-i

trăznire ci troznire

până dincolo de trăire şi tresărire

...

dragostea

ne dă unul celuilalt cu precizie chirurgicală

şi din prea multă incandescenţă

ne imaginăm totul practic

...

nu poate fi mai mare spaimă pentru cineva

decât să-şi dorească să poată mânui cuvântul

pentru că ajungi să vezi

că-i cu adevărat de nestăpânit

când îţi aminteşti că

la început a fost…

...

mi-e frică uneori

să încasez atâtea minuni

că parcă nu te merit

dar m-am obişnuit să stau

cu atenţie şi cu braţele deschise

pentru că

aşa mi s-a spus că stă şi

Dumnezeu în faţa noastră

şi m-a fascinat să aud că

unui om i-a putut trece prin cap

într-o seară când nu mai avea

putere nici să se roage

să spună

„Doamne, în seara asta ai să te culci şi Tu flămând”  

...

dacă ar fi să aleg

între sute de tăieturi cu hârtie

şi o străpungere de baionetă

aş alerga întâi la tine

să mă ierţi şi să-mi asum

că te iubesc până dincolo

de răbdarea

miilor de cresturi cu hârtie

pe care le îndură cuvântul

sub povara

milelor pentru cei care

îmbrăţişaţi sărută veşnicia

...

întotdeauna în povestea de dragoste

se intră încălţat

şi dacă ai bocanci de război

e şi mai bine

iar după ce ai ajuns

mai e doar un pas

şi-ţi dai seama că în doi

îţi creşte-n inimă

cititorul de

coduri de bariere pe care

le depăşeşti chiar şi cu

viteza gândului

că s-a împlinit

cu îndurare suprema noastră

predispoziţie

şi solemnul nostru suspin

şi vaiet

...

...

când stă lumina între noi

parcă ne dezechilibrăm

da

asta sună a minune

dar şi a dovadă că

lumina are greutate

şi legi divine

...

poate aici nu-i vorba de exerciţiu

poate-i atacul subconştientului

aruncat pe deasupra noastră

nu de alta dar dimensiunea lirică

din tine sau din mine

se amestecă uneori cu

dimensiunea cosmică a

rugăciunii

de aceea

să nu te mai mire nimic

sau chiar să te doară

iubirea mea

...

dacă nu înţelegem că

iubirea nu are regie

n-avem cum să-i fim regi

...

simţi?

ne zbatem să

nu ne sălbăticim

frântura dumnezeiască ce ne-a rămas

şi simţi?

că se frământă un înger

că a văzut că numai dacă iubeşti

ne reuşeşte

nefirescul

„precum iertăm şi noi...”

 

...

chiar fac eforturi să înţeleg că greşesc
şi multe nu le văd

şi mult prea mult parcă nu te văd

şi e ca şi atunci când

nu-ţi mai zăreşti umbra din obişnuinţă

şi tare aş fi absurd şi îndrăgostit

şi grăbit ca întoarcerea

doar că întoarcerea nu seamănă a răsucire

însă din fericire

omul seamănă a sfinţenie

la fel de discret ca

lacrima semănată-n zăpadă

...

în realitatea mea te las

să domneşti în mine

tu

amestec de psalmi

femeie de rezonanţă

iubită cu tâlc

până dincolo de tresărire

iar în asimilarea asta a noastră

inexplicabilă şi

şocantă ca un sărut pe gură

îmi rămâi

crâncenă nevoie şi garanţie că

„minunea face parte din viaţa reală”

...

Dumnezeu ne-a dat aerul

că precis ştia că

în zilele în care ar fi trebuit

să respirăm iubire

mulţi dintre noi

nu ne-am fi descurcat

...

pune totul despre noi

pe masa asta de operaţie

să nu fiu capabil să-ţi cer

nici măcar să mă laşi

împovărător spre piept

şi pune te rog

pe masa asta de dragoste

şi ultimul trăgaci

cu holograma de inimă

spune într-un ghiveci că ne iubim

şi apoi de-o fi

să avem ochii plânşi

să ne ridicăm de la

masa asta de dragoste

că mai avem zile

şi zbateri fericite împreună

...

violent de primită spre mine

incomplet de privită

imperfect îmbrăţişată

şi ocolită de înţeles

gândită de necuprins

respinsă de depărtare

dar te rog nu uita

că-mi eşti de neajuns

...

poate mi-ai barat toate

blocajele sentimentale

că eu sunt cel care spre tine

mă baricadez cu

vene crescute din accelerări de sânge

poate în realitate eşti

doar o pădure de bariere

că înger n-o să-ţi mai spun niciodată

de când am auzit că

Dumnezeu pune omul mai presus de înger

şi poate nici măcar nu suntem un drum

că după trăirile adevărate

se pune întotdeauna punct

dar să te ţin mai mult în braţe

noi am pus puncte

de parcă dreapta dragoste

ar fi un imens cotlon

în care

de multe ori ţi-e frică să bagi mâna

...

pentru ziua în care voi sta

cu Dumnezeu la o poveste

scriu şi ceea ce nu pot

să-mi amintesc despre tine

să fiu sigur că discuţia

va deraia spre tine

minunea mea îmbrăcată doar

în dor

iubire şi

iertare

...

uneori m-aş ascunde

ordinar de îndrăgostit

să am timp să astup

tot ce a rămas întretăiat între noi

ca pe termen lung

să fiu sigur că reuşim

să tragem după noi

fel de fel de tensiuni

erotice

...

e timpul să ne apucăm

să ţinem vidul dintre noi

ca pe un excces de dragoste

întipărit în studiul

stadiului nostru de agitaţie

pentru că mă aşteaptă parcă

gândul abraziv despre noi

cei cu răsuciri pasionale

şi apropo

din moment ce nu mi-a zis

cum îl cheamă

mi-am botezat îngerul

cu numele tău

dar să ştii

că şi dacă vă cheamă la fel

lui nu i-aş vorbi niciodată

despre păcatul meu de referinţă

...

în zilele în care nu-ţi pot vorbi

mă linişteşte că în tot acel timp

în care te-am putut atinge

am învăţat să iubesc „pentru la iarnă”

iar astăzi

iau câte puţin din

acea amprentare de dragoste

să ştii ce-ţi spun

când nu ne mai ajunge cuvântul

...