...

acum îmi vine să-mi cer iertare

fără motiv

fără cuvinte

pentru cuvinte

…

nu mă interesează dacă-i corect

de aia te iubesc

sau

de asta te iubesc

…

versul are reacţie chimică

asupra ta

linişte-şte-te

noapte bună

acum

pentru toate serile

…

încă mai

caut cuvântul care

să nu aibă legătură cu tine

deocamdată

sunt printre rugăciuni

...
de câteva ori
m-am grăbit să spun
că poezia se naşte
pentru a te impresiona

apoi am luat
IMPRESIONA
şi i-am rearanjat literele
dar am înlemnit
să văd că de fapt
dacă rearanjezi IMPRESIONA
citeşti
OPRESc INIMA

în realitate adevărul stă
uneori în spatele literei
pentru că
poezia nu se naşte
pentru a te impresiona
ci opreşte inima
la rang de iubire

...

acum
mi-a rămas doar
să-ncerc să te iau
în braţe
ca ploaia în rafale
că
de prea multe ori
ţi-am luat
poezia între degete
ca sângele
...

pe zi ce trece

mi-e tot mai greu să-ncep

să-ţi spun cât te iubesc

am testat

atâtea variante încât

nu mi-a rămas decât

să-ţi dau liniştea la conservă

...

ştiu că-ţi place mai mult

să-ţi spun decât să-ţi scriu

dar de la tine am învăţat

că

nu-i neapărat să spui ce simţi

de aceea

te rog

să nu-ţi imaginezi

niciodată ce culoare au îngerii

...

totuşi

e prea sublim

când

tot ce iubeşti mai mult

îţi devine stare de spirit

...

în poezie pot

să tencuiesc r-uri

dar nu pot trece

peste ideea

că am auzit că nu mai ninge

nici pe sfert ca în copilărie

...

dacă în clipa asta

ne-am strânge unul de altul

ne-am cristaliza

şi ne-am uita zâmbind

la gândul carnal

al zeului care-şi pune încă dorinţe

pe smalţul nostru ametizat

...

cândva

mi-ai spus cu blândeţe

dacă mănânci cretă

ţi se face rău şi ai febră

într-un târziu

blândeţea a luat formă de femeie

iar creta am lăsat-o

cu dragoste pe asfalt

pentru orice eventualitate

...

de fapt

nu-i nevoie de un munte

cu numele tău

că eşti deja poezie

iubita mea

rugăciunea mea

...

mă mir

că ştiu

şi mă-nfioară

dacă mă iubeşti

...

aproape mă văd între

pleoapele tale

şi mă strângi

mă strângi

ca într-un gest reflex

şi

încă nu mă crede nimeni

că eu lăcrimez mai mult

din pleoapele tale

regalul meu liric

...

la marginea noastră

cuvântul

nu se mai aruncă-n lanţ

ci în priviri

...

taci

taci iubito

ştii doar

că-i destul să-mi închid ochii

şi îmi lipseşti deja

ca

sângele din rană

...
aşteaptă-te
să nu-ţi mai spun că te iubesc
nu mă explic
nu te explic
dar să ştii
că pentru mine eşti
simplu:
mâna şi cuvântul

...
eu
mi-am făcut braţele fălci
pentru tine
chiar dacă-ţi lipsesc uneori

...

mi se strâmbă sufletul

ca o palmă

plâmânii mă ard ca păcatul

iar inima îmi urlă

din piatră de moară

- de dragul tău -

ca un cuţit

se joacă în ploaie copilul

şi strigă plumb

în loc de mamă

...

dragostea

se calculează în funcţie

de viteza maximă

pe care poţi să o ai

exact la

jumătatea

plonjonului dintre

bine şi rău

...

uneori

totul mi se pare prea sfânt

că pot să-mi văd în carne şi oase

toate ideile şi poezia

despre tine

femeie

...

lasă-mă să mă răsucesc în rană

că

dacă-mi închid ochii la imaginea ta

şi mă învârt

o să mă cuprinzi

chiar are rost

să mă răsucesc în rană

să se umple odată pentru totdeauna

craterul nostru de poezie

pentru că

ră-sucirea în cerc

închide dragostea din

relativ în cuţit

...

...
mi-ar trebui un cuvânt
cât o sârmă ghimpată
să-mi urle
apoi
mi-ar trebui un gard
cât o poezie
să mă liniştesc
şi să te aştept ca un cheag
în răstignirea noastră

...

uneori
până şi rădăcina se zgârie
de pământ

nu
nu-i niciun blestem
să-ţi retrăieşti copilăria
minunea mea

de aceea
trag încă poezia
după noi
ca oboseala

...

iar
mi-ai căzut
tu-net

...

rămân cu tine
în-păcat

...

risipitor
îmi înfoi degetele prin cuvinte
ca într-o prăbuşire
să te ţin
să te plâng
să sufere tot
ce nu mai pot
să cred
din tine

...

femeia – fluid

femeia – sânge

fermentează în toate

incantaţiile

să mă crezi că

de prea multe ori ţi-am spus:

dar divin

ţie iubito

ţie poezia mea

strânsă în garoul acestei clipe

în care învăţ

să donez sânge

să donez păcatul

sau

să-mi donez femeia

...

…
când nu-ţi scriu
înseamnă că te aştept
iar când
îmi vine să urlu de cât îmi eşti de dragă
înseamnă că
am reuşit să orbitez în jurul sfârcului
liric

...

dacă ştiam să sudez

te lăsam să-mi rugineşti

că de multe ori

chiar eram curios dacă

te-ai lip(s)i de mine

...

dacă atunci când nu mai ai

nicio soluţie

te îndrăgosteşti

înseamnă că în faţa ta

ar trebui să mă vaiet tot timpul

vai

ce romantic :)

...

în starea noastră deprimantă

vroiam să pun pe hârtie

câteva detalii din ce m-ai învăţat

şi să-mi amintesc despre ochi

mâini sau sâni

dar te iubesc prea mult să cuprind toate astea

...

nu ţi-am scris
pentru că mi-era dor de tine
plus că am fost
în plină criză ergonomică
adică
vroiam să verific dacă
mă pot adapta cu absenţa noastră
şi pentru că trebuie să ştiu pe ce stau
m-am încadrat cum am putut
pe dezamăgirea
crampoanelor tale afective
iar acum îţi spun un secret
amărâtul ăsta de dor intraductibil
provoacă inclusiv durere fizică

...

aveam pentru tine

spaime

aveai pentru mine

spasme

asta nu-i poezie mi-ai şoptit din cearşaf

asta nu eşti tu ţi-am răspuns

am pentru tine
toate păcatele şi
o singură certitudine
nimic nu se compară
cu aerul de după ploaie

am să te iubesc

pentru toate acele zile în care

nu te aveam

...

n-are rost să te mire

că nu te mai iau în braţe

nu ne trebuie asemenea apucături

pentru că

demult te-am luat

rucsac

sau

rezervă de fericire

...

splendidă

te regăsesc printre asonanţe

am ieşit parcă

pentru o clipă

din povestea noastră să dau

un print liric

şi când m-am întors

erai în sprint spre

un alt final

...

niciodată n-am ştiut

dacă o să am timp de dragoste

şi totuşi te-am adorat

acum

am timp de ţigară

şi-ţi scriu totuşi

cu dragoste

...

mâine o să-mi cumpăr batiste

că şerveţele astea

trebuie aruncate

după ce şterg câte o zi

în care am rămas lângă tine

...

m-ai învăţat că nu respirăm corect

că ne grăbim şi nu-i sănătos

abia acum am înţeles

că ai avut dreptate

de fapt

te repiram prea repede

crezând instinctiv că aşa

o să te trăiesc mai mult

şi m-am trezit

cu atâta aer în plămâni

de nu mai aveai loc

...

fii rezonabilă draga mea

îţi strig şi acum spre luna plină

pentru că rezonabilă înseamnă

să intri în rezon-anţă cu

gândurile mele superb de păcătoase

şi să fii destul de –abilă

să te faci că nu le înţelegi

...

facturează-mi

toate acele zile în care

te-am făcut să plângi

şi chiar dacă nu calculez

decât distanţa dintre umbră şi apă

promit că

după ce-mi citesc poeziile

o să trag linie

să văd dacă

mai trebuie să-mi fracturez

litera

ce nu ne-a plâns destul

...

nici măcar dacă

mi-ar mai fi crescut un gât

nu mi-ar fi fost destul

să-mi întorc privirea după tine

atât de normal

mi se părea

să te iubesc

să te las

să plec

în rugăciune

...

poate o să-mi propun

într-o zi să văd

câte interpretări pot găsi

dacă-ţi spun

femeie nevorbită

...

dacă acum m-ar pune cineva

să învăţ să te sărut

sigur te-aş săruta pe

furca pieptului

pentru că de acolo

restul buzelor mele

o să-ţi intre între

palme când te rogi

cînd te-am strigat bravam că sunt şi eu al cuiva (dublu acrostih)

când simt că-mi trebuie spre tine un zvâc
întorc spre iarbă verbul a coborî
nu de alta dar lângă tine nu pot să-mi cern
drama de bucurie. între noi nu-i nimic rotund

te îndur – parcă - de când m-am născut
eşti binele şi răul din dragoste
- stai jos că vreau să-ţi spun ceva –
aşa şchiop cum stă între noi muntele ăsta
mă sprijin cu obrazul încă de urma ta, antonim

să-ţi răsar, că poate n-o să-ţi spun prea des
târăşte-te, altarul meu, din grafit
rupe-te din contrastul vocalelor şi fii iar
iubita mea de povară. acum nu-mi mai
găsesc ciung
atlasul cu drumul spre tine că a
trecut prea puţin de când ne-am iubit prea mult

biciuiesc încă de buze restul acela de ciob
rămas peste poza ta şi chiar l-aş da tuturor
abstract să mi te-adore dacă aş şti că aşa
vei simţi că de fapt toţi te venerează coroziv
am încă tot ce-i al tău încarnat pe metania
mototolită de cât am numărat să-mi vii balsam.

cartilaj am pus rugăciunii să se-ntidă cosmic
atâta doar cât să văd dacă te află

să ştii - cuvântu-i ancoră şi dacă-i şters
umple-ţi acum ochii de plâns, nu te strigau
nopţile mele ci greşeala ta spre care mă-nchin
terifiat de cât te-am iubit

şerpuieşte-mi prin măruntaie ca un cartuş
iartă-mă apoi şi dă-mi

elan să-ţi urc în spinare
unde crucile sunt mai uşor de dus sau

apropie-mă de gura ta
labirintic să mă pierd şi carnal

culcă-mă pe sfârcul tău atomic
uită-mă şi într-o zi o să-ţi devin sigiliu
i-am spus lui Dumnezeu despre noi şi
va avea grijă să naşti poezie şi decisiv
ano-timp o să ne fim unul altuia