...

te ţin aproape

ca ploaia

să ştiu că numai ea

miroase ca tine

şi-mi iubesc mai mult

ca niciodată mâinile

ce s-au făcut ulcior

să-ţi adune toată minunea

acum

nu-mi trebuie cuvântul

să înţeleg dacă te merit

şi parcă mi-e frică

să am dreptul să mulţumesc cerului

că suntem aici

aproape

aşteptând doar să strângem în plămâni

gustul vântului ce s-a zidit în jurul nostru

şi-ţi dau dreptate

e prea frumos să ne zvârcolim

să ne desenăm poezia pe fumul de ţigară

apropo

în clipa asta chiar nu aş şti

ce să-ţi întreb îngerul

că poate el n-a scris vreodată pe frunze

de aceea mai bine ne-am mira

că nu doare să ne iubim

...
când am început să te iubesc
n-am crezut
că o să trăiesc ziua
în care
să pot să te iau în braţe

cu încredere

…
mi se bâlbâie degetele
cât încerc
să-ţi amintesc
cât sunt de
al tău
de aceea
spune-mi că mă iubeşti
să nu conteze
că ai buze frumoase

…
de când am realizat
că ai sâni
mi-a crescut încă
o pereche de mâini de poezie
pentru ei

…
dacă într-o zi
o să plângi pentru

o secundă
îţi las la grindă
teiubescul

…
îţi las draga mea
cea mai veselă literă
pentru că
am văzut că
acolo unde lăcrimezi
se înmugurează pământul
cu ziduri

…
dacă ne-ar fi
braţele de hârtie
n-am mai avea curajul să
ne aprindem
după cât ne-am re-trăit
până să
ne strângem
ca două braţe de hârtie

…
las că poate găsesc pe cineva
să pună balustradă
poveştii noastre de dragoste

…
tu
eterna primă victimă a
războiului liric dintre noi
eu
întregul derapaj al
spasmelor tale
noi
etern război cu spasme

…
trăiesc prin tine
şi mă târăsc
de prea multe ori
că poate-poate
cu puţin colorant
la sfârşitul zilelor
o să mai am forţa
să ridic poezia
în dreptul steagului nostru alb
…

aban-donează-te
spre mine să te ţin la piept
ca pe-un bănuţ de plumb
turnat din
ultimul meu soldat de copil
şi-o să se scuture carnea pe mine