avem cadrul perfect să ne iubim
fără clisee şi fără întelepciune
cadrul perfect să ne iubim deplin
şi neîncadraţi între atâtea trăiri
şi dovezi că dragostea ne este de fapt singura
înţelepciune
...
oricum nu mi-e destul cât te simt
oricum te iubesc
...
femeie
antrenorul meu personal
într-ale versului
în clipa în care mi te laşi pe umăr
spune-mi dacă am făcut vreun progres
să te iubesc spre Dumnezeu
...
cuvintele ne salvează chiar şi atunci
când nu se salvează în noi ca oameni
ci în noi ca poezie
...
întotdeauna ar mai fi ceva
am mai putea să facem iubire
şi rost de noapte în acest rond de îndumnezeire
...
socotim literele după cuvinte
ne scotocim trăirile de parcă ar fi gânduri
şi ne explicăm prea mult când doare sau iubim
de aceea mai bine rămânem nişte nesocotiţi
pentru ochiul orb de taină
...
păcat că atunci când spunem haită
ne aşteptăm la un atac şi nu vedem
sensul de împreună
că şi dragostea este un fel de atac
iar noi doi un fel de haită
un fel de ceată spre îngeri
...
mi-am ascuţit viaţa în numele tău femeie
şi uneori când nu mi te permit
crede-mă pornit să
promit că mi te-am pus între deget şi rană
...
închide ochii şi ascultă câte îţi spun
când îţi spun
îmi văd de tine
...
în dragostea mea nu-i comod
să te linişteşti
de aceea n-o să te întreb niciodată
cum a fost
...
să ne pierdem şirul cuvintelor
dar să nu facem caz
pentru că în dragoste
iniţiativa vine şi pe căi divine
când îmi dau seama că pot să mă ascund în tine
ca o revelaţie
...
aşa este ea Doamne
din senin să dureze
...
mă voi întreba întotdeauna dacă
tu chiar exişti
sau dacă eşti
materializarea fidelă
a tuturor dorinţelor mele
...
aşa sunt eu
uneori profit de femeie ca de-o rugăciune
de parcă nu mă aştept
să primesc dovezi că
am fericirea cu intrare liberă
...
este adevărat că nu am nevoie
de atâta risipă de gânduri
ar fi destul să mulţumesc în toate felurile
pentru că oricum nu îmi imaginam
o asemenea minune.
nu mi te imaginam
în toate acele clipe în care ceream
de fapt ce nu îmi trebuia
...
nu pot să fac gaură în cer
dar când mă uit la ea
ştiu că ai întinerit Doamne
...
eu miros a sânge
iar
tu miroşi cum plânge
tot ce-mi doresc mai mult
din cât te pot iubi omeneşte sau genial
...
nu intra în panică dacă nu mă vezi
de această poveste a noastră
care mă striveşte ca o statuie de marmură
este destul să te gândeşti la mine
dar ciopleşte în continuare
acest bust al lui Dumnezeu pe care-l duc pe umeri
ca într-o zi să putem înţelege că
noi nu am iubit degeaba
nu ne-am iubit cu povară
dar ne-am iubit cu strivire şi nebunie
...
ce bine că te-ai făcut timp
pentru mine femeie
că altfel ar fi trebuit să îmi calculez
minutele de linişte după lacrimi
...
m-am uitat atent în femeie
după ispite ca după un inamic
dar mi s-a făcut ruşine că am putut
să mă gândesc la aşa ceva
când am înţeles de câtă iubire este capabilă
draga de ea
...
aproape sus prin
suspinul nostru văd ramificaţiile femeii
pentru că poate sunt în mine
ca un voal
ca un somnifer pentru ce nu am învelit
cu poezie
de când am luat în mână
urzică şi miracol
...
nu-mi eşti datorie ci dăruire
şi nici săgeată ci răsplată
pe acest te iubesc pe care
mă proiectez spre tine
cu tot secretul universului
ca într-o ultimă suflare
...
după câte ni se întâmplă
cred că Bunul Dumnezeu
este un romantic incurabil
...
lacrima este un fel de bilet
de intrare în lume
iar în cazul nostru a fost biletul
de asumare a acestei poveşti ca o catedrală
...
