...

oftează iubito

dar oftează din tot sufletul

şi din toată frumuseţea ta

oftează de dragoste cu toată puterea

oftează şi strigă iubito

cât te ţine glasul şi sângele meu

oftează pentru tot ce-mi dai

şi tot ce naşti în mine

dar oftează în aşa fel încât într-o zi

să îmi spui că tot ce ai s-a izbit de mine

şi la un moment dat

în loc de ecou ţi-ai auzit cel mai frumos oftat

nemărginit

neîmblânzit

dar nu îţi mai dai seama al cui era

şi nici ai cui eram în poezie

...

nu mi-a trecut să te am lângă mine

nu o să-mi treacă

să te iubesc de parcă mi-ai lipsi

şi nu mi se pare

dar

chiar a fost ciudat

să fiu atât de norocos să îţi văd

cele mai de neclintit taine

pentru care mă pun în faţa cuvântului

să fiu eu primul care îţi spune

eşti superbă

oricum, încă e greu

de explicat

...

încerc uneori să am

remuşcări despre tine femeie

să aflu cum poţi tu

un miez de munte cu suflet

să-mi dezarmezi cuvântul

până recidivează în şansa de a-ţi explica

ce departe îmi vine să mă arunc

lângă tine

să te am înainte să izbucneşti în plâns

şi după ce te împovărezi de spaima din mine

perfect centrată pe

decalajul acesta dintre

cum şi cât te pot iubi

...

m-ai pregătit să am

atâta nevoie de tine în acest moment

încât nu mai ţin minte cum mi-ar sta

fără hotărarea de a te repeta

în tot ce mă înconjoară

...

e dincolo de mine şi de voinţa mea

îmi depăşeşte puterile

sunt dat peste cap

şi mă reformulează

cu fierul înroşit al gândului - femeia

...

nu ştiu dacă e răzvrătire sau detaşare

dar poate reuşesc

să nu îţi arăt de ce

am tot ce-mi trebuie

să te iubesc de nedescris

...