...

...

pune-ţi la poartă coji de nucă

să nu alunec dacă vin la tine

pe vremea gerului

să fie forma ta subtilă

să îmi spui că noi am trecut

proba timpului

iar acum între noi fie vorba

nimic nu-i mai uşor decât să înţelegem că

inclusiv binele are nelimitarea lui

iar eu nu alunec în tine din spirit de aventură

că ştiu că-i nevoie

să simt întâi sub talpă

cojile tale de nucă să îmi aminteşti în felul tău

să le strivesc cu sfială

să nu ştiu dacă trebuie să le aud

cum crapă sub greutatea noastră

de îngenunchiaţi sau pentru că

prea de tot povestea noastră

are ceva cavaleresc să ne permitem

să ne promitem

...

de ce mi-ai aratăt muntele iubito

dacă oricum urcam spre tine

de ce ne-am sărutat în genunchi

dacă oricum ştim sărutul ca rugăciunea

ştii doar că şi mâinile îmi miros ca tine

iar eu

oricum voi fi al tău

...

am câştigat şansa

să îmi poată fi

foarte dor de tine

...

te rog crede-mă că

eu nu mă joc cu cuvintele

atunci când îţi spun că te iubesc

nu mă joc cu sufletul tău

pentru că ştiu că acolo este

partea mea de Dumnezeu

...

mă re-semnez pe sânii tăi

şi nu mă epuizează

cât nu te pot iubi

ci cât de incapabil sunt să cuprind

tot ce-i frumos din tine

ca din noi

până

cad din noi nevoi

să ne promitem unul altuia

pentru totdeauna

pentru Dumnezeu

doar ştii că te ador

...