marți, 16 octombrie 2012

...

nu poţi tânji după ceva ce nu ai simţit
dar poţi tânji după ceva ce nu ai trăit
destul
nu-ţi poţi lega niciodată rana
că oricât o acoperi
tot fereastră de sânge rămâne
şi nu crevasă ci terasă
spre dimensiunea noastră celestă
şi
mă zdruncină dorul de tine
cu nerăbdarea şi curiozitatea cu care
stătea în Dumnezeu
ideea de adam din
momentul creaţiei

...
ridicaţi-vă în picioare păcate
când trece ea prin faţa voastră
şi încercaţi o plecăciune
că nici eu
nici voi
nu vom şti cât depindem unul de altul
în adâncul tâlcului întâlnirii noastre
precis că într-o vreme
ne-am desprins din ea
să nu poată mintea să înţeleagă
de ce focul şi-a născut şi proprietăţi
cicatrizante

5 comentarii:

Nicu Ștef spunea...

Cât timp a sălășluit ideea creării lui Adam în Dumnezeu? Răspunsul tău m-ar ajuta să înțeleg cât timp vocea lirică s-a zdruncinat.

mircea crisan spunea...

dar ce rost avea atunci timpul?

Nicu Ștef spunea...

Incercam sa-mi dau seama de durata zdruncinarii.

mircea crisan spunea...

bine că te-ai lămurit că trăirile intense nu funcţionează pe asemenea coordonate :)

Nicu Ștef spunea...

în universul tău liric, așa e.