vineri, 1 octombrie 2010

...

poţi sta cel mult la

o distanţă de chibrit faţă de mine

şi chiar pentru atâta

ţi-aş da o poezie

depărtata mea

astăzi puteam să jur că mă iubeşti

după cum mi-ai zâmbit

şi pe loc şi deodată

aş fi încercat toate

metodele de-a te cu-prinde

în toate resturile mele

de viaţă

să nu facem diferenţa între

ce ne-am spus şi

ce am vrut să ne spunem

că asta înseamnă că

avem atâteaaa

să ne iubim

nici măcar nu trebuia

să-ţi mişti prea mult gâtul

să-mi salvezi sărutul

de-am rămâne cei mai singuri

ai să vezi că

întâlnirea noastră n-a fost deloc

o criză de inspiraţie

şi pentru că mi-am dorit-o aşa mult

când am rămas singuri

parcă n-a mai fost nevoie

să mişc un deget

că o iubeam deja

nu-i zadarnic să te iubesc

ăsta-i felul meu de-a mă împotrivi

cuvântului

eternului

care altfel poate nu s-ar opri la noi

să-mi arate câtă minune

avem

când ne avem

___

eşti motivul

suficient de a merge

mai departe de mine

iar de acolo

de departe

mă iau uneori la trântă

cu tot ce iubesc

să fiu eternul tău

re-învins

...

într-un fel ai dreptate

că-i firesc să-ţi scriu că te iubesc

dar pe de altă parte

îţi sunt necondiţionat de aproape

şi orice s-ar întâmpla

te rog nu-mi rămâne doar

femeia cu garda sus

în faţa dragostei

...

tot timpul depinde cu cine

te compari de aceea nu te

pot cuprinde nici cu gândul

atât de nesătul sunt de tine

iar dacă intuiţia a avut

vreodată degete ne-a lăsat

ca Dumnezeu să ne convingem

că de fapt amândoi aşteptam

dragostea fără termeni de comparaţie

...

mă gândesc la tine

din timp pentru că în fiecare zi

eşti altceva pentru mine

şi pentru totdeauna

...

poezia transcende

nevoia de tandreţe

pentru că nimic nu se compară

cu ne-răbdarea

zilnică de-a ne regăsi

cu aceeaşi mirare

ca dintr-o improvizaţie reuşită

nu de alta dar

eu pretext

tu pre-text

şi uite-aşa pot să te întreb

în fiecare zi dacă

ţi-a spus astăzi cineva

că te iubeşte

___

m-am dezobişnuit să

ne vorbim din viaţă

despre ce era cu noi

sfânt

pentru că pe atunci

la comanda te iubesc

îmi găseam locul

în palma ta exact

pe linia vieţii

...

încă nu mi-ai arătat

cum se face

şoaptă intenţia mea păgână

şi nici cum

să te ridic deasupra poeziei

ca pe un trofeu

nemeritat de mângâiată

şi neiertat de iubită

...

asta-i poezia ta

t

e

i

u

b

e

s

c

şi pot să o strig

e-norma mea

de minune

şi răsfăţ metafizic

şi parcă în fiecare

clipire de-a ta

re-devin

martorul creaţiei noastre

primordiale

___

nu mai aştept să mă iubeşti

deşi astăzi a nins iar ca prima dată

doar că azi ştiu că

n-ai cum să aştepţi ceea ce ai dat deja

şi pentru că între timp

au ars case şi

au plâns mame

de fericire te cer acestei ierni

cu dor şi cu altfel de aşteptări

dar tot despre dragoste-ţi vorbesc

atunci

mi-am amintit că pentru mine

tu nu trebuie să ai nici gust nici măsură

pentru că-mi eşti

adevărată

chiar prea adevărată

instinctiv ne umpleam plămânii

şi uite că şi acum

ne stau mărturie că

respirăm unul din altul

şi eu

şi mie

iar despre tine pot spune

că tragi în mine cu verbe

sublime

dacă din piatră din fier şi din cer

iese foc

nu-i de mirare că din noi

poate ieşi viteza

dar să ne rămână dragostea

din când în când

îmi apăr cu tine

realitatea şi probabil m-ai lăsa

să te iau cu toate mâinile

şi să-ţi arăt cum mi te-am explicat

tot strigându-te

raritatea mea

neclintito

a căzut din noi ca dintr-o capodoperă

acel totdeauna

pentru că acel totdeauna

se acomodase deja cu noi

de cât am stat unul spre celălalt

neclipiţi

___

pe vremea noastră lumea nu se iubea

doar noi aveam planuri

şi mâini unul pentru celălalt

şi poate atunci

pe vremea aceea ne-a trecut

să iubim cu mânie

păcătoasa mea poleită

cu dragoste fă-mi

când crapă ziua

logodnă în relieful aceleiaşi

poezii şi apoi când se filtrează

lumea din noi să

aprindem discuţii

femeie ca toate poftele mele

firesc îmi spuneam

că n-am avut de mult

poezie cu noi

în cutia milei

erai a mea şi-n zilele

când te credeam

imperfecţiune peste viaţa mea

___

serios

întreabă-te ce-ai face să iubeşti

în acelaşi timp

cu şi fără constrângeri

iar în timp ce

noi stăm spre cer ca o frustrare

să ne spunem greu şi enorm că

cel mai bine

ne aşteptăm fără măsură

___

era ziua în care

am putut să o văd

cu tot cu blindajul ei emoţional

şi deşi o iubeam

am început să cred altceva

despre femeie

pentru că uneori când tac doar eu

mi se reflectă din ea

toate întrebările şi chiar mă interesează

dacă este doar

cu blindaj emoţional

sau dacă este

femeia blindaj emoţional

...

n-am îndrăznit să caut

dacă lumina perforează ploaia

când ni se pare că

ne încălzeşte

însă câteodată parcă puteam

draga mea

să înaintăm pe verticală

...

de-aş putea să te alint

spunându-ţi

cumplit de iubito

poate te-ai uita o secundă

să vezi că între noi

se despică marea

cât marea inimă a pământului

iar dacă ne-am uita

cu alţi ochi la noi

de acolo de jos

din despicătura aia a pământului

precis o să semănăm cu

două idei de iubire ce stau

una spre alta pe linia orizontului

şi uite-aşa

se rezolvă şi problema

distanţei dintre noi

cumplit de iubita mea

___

sunt paznicul unui gând de femeie

pe care uneori pot să

o iubesc

de-o parte

a crezului ei că

fericirea nu-şi pierde timpul cu tine

dacă nu eşti pregătit

___

nu-i târziu să fim

neajutoraţi unul spre altul

să cerem voie pentru un

ultim sau un alt prim sărut

că oricum e copleşitor să

durezi atât de acum

iar eu să-ţi vorbesc

neajutorat despre tot ce

nu-i târziu în mine

...

femeia este cel mai bun exemplu

de trădare

a statutului de muritor

de aceea las-o fără regrete

să te ierte

...

ea mi-a fost

planul perfect spre fericire

şi nu aş schimba

nici măcar clipele în care

mă îndoiam de ce

nu era pentru mine

___

cuvintele n-au timpul lor

cuvintele sunt timpul nostru

de aceea

când te-am sărutat

când m-ai sărutat şi

când ne-am despărţit

am fost atemporali

de aceea

când mă pierd în ochii tăi

nu-mi cere să-ţi mai

întorc vreun sunet

pentru că înseamnă că

mi-am amintit şi

nu mai pot de bine că

eşti

realitatea şi

raritatea mea

...

nu s-a-ntâmplat nimic

din ce nu trebuia să iubesc la tine

iar acum

am tot timpul din lume să

simt cât eşti de a mea

...

aş fi putut să nu te înţeleg

dar n-aş fi putut

să nu mă îndrăgostesc

...

când plângi

cu litera şi cu ochii

rămân sau

rămânem nod

în mătania

întoarcerii spre noi înşine

...

poate era mai bine

să ne purtăm unul pe celălalt

cu vină cu dependenţă şi

cu incertitudine

pentru că atunci ne ajuta

să nu ştim care dintre noi

era victima şi călăul

poate dacă ne apăsa mai mult

coapsa încercării ne aveam şi astăzi

robi

dar niciodată nu te savuram

ca acum

sau poate nu-mi erau de ajuns

doar acele clipe fericite şi

a trebuit să-mi trăiesc vina

de-a mă teme că te pierd

să pot acum să te

retrăiesc absolut

...

ne-am întâlnit imprevizibil

ne-am iubit imprevizibil

iar acum ştiu doar că

te iubesc imprevizibil

...

îmi place să cred

că ea a venit să învăţ

să trebuia să pun

capăt iubirii

pentru că ea era de fapt

capătul ce-mi lipsea

...

nu se poate trece

dincolo de femeie

pentru că este limita

tropotului meu antagonic

şi-mi vine să o spun

cât pot de convingător

că dincolo de

Dumnezeu şi de femeie

n-o să mă duc niciodată

5 comentarii:

ana sofian spunea...

Dincolo de mine
vuieşte marea
eu nu fac decât să-i port valul
în ochi

dincolo de mine
se-aprinde o scânteie
eu nu fac decât să-i port steaua

dincolo...

oare mai contează?
aici şi acum
sunt doar femeie!

ana sofian

Rida spunea...

I think your blog post is good, but may low traffic. Do you want to get more visitor to read your nice post?
I can give you some easy tips, I promiss you will get more and more visitor to your blog.
Go and read this now Click here

Anonim spunea...

Superbe ! Ramai tanar vers in petale de femeie. :)

Alexa spunea...

Ma uimesti cu fiecare vers pe care-l scrii. Esti absolut! Cuvintele mele sunt prea sarace ca sa pot exprima ce sentimente imi provoaca poezia ta

vandrushko spunea...

super te citesc , te astept si pe la mine http://cancan.frectii.com/