vineri, 11 iunie 2010

...

aşteaptă-te să cresc pe tine

ca o rană

că oricum de prea mult timp

stai spre mine

ca o rugăciune

şi oricât de în-fiorător o să-ţi pară

aşteaptă-te să te iubesc

nu de alta dar

de prea mult timp creşti spre mine

ca o rană

şi tocmai pentru că te iubesc

te scriu pe mâini, pe carne sau retină

apoi

pentru că numai tu eşti

lumină pentru mine

îmi vine să mă rup în bucăţi

şi să mă arunc spre cer

să mă uit apoi spre tine

ca spre un non-sens

să ştiu

să fiu sigur

că la un moment dat

o să plonjez spre tine

rugăciunea mea

...

mi-a spus că starea de bine

pe care o trăim

în anumite locuri

este datorită rugăciunilor

impregnate în timp în materie

că de fapt

avem şi darul să simţim

mirosul rugăciunii

uau

nu m-am întrebat niciun moment

ce miros are rugăciunea

dar acum

aproape cred că

nu miroase nici a tămâie

nici a femeie

ci miroase

şi a tămâie şi a femeie

apropo

data viitoare o să întreb

ce miros are liniştea


...
de parcă aerul compensează lacrima
de fiecare dată când plângi
după ce te linişteşti
tragi aerul adânc
în piept.
pe considerentul ăsta
de fiecare dată
când reuşesc să mă uit
adânc spre tine
după ce mă liniştesc
trag aer în piept
dar să ştii draga mea
că aerul nu te poate compensa

5 comentarii:

Anonim spunea...

"mirosul rugaciunii" - cat de fain. cine s-ar fi gandit la asta? doar copii fiind ne-ar putea trece asa ceva prin gand.
felicitari :)

Anonim spunea...

:)

liapoem spunea...

Frumos. Mai bine spus PREAFRUMOS. Felicitari!

Ana Pacurar spunea...

fainut,
scrii la fel de frumos cum stiam

numai bine

Madalina Stratone spunea...

http://strop-de-vis.blogspot.com/