tot ce nu iubeşti la timp pierzi

trec din curiozitate prin tine să cert

orbeşte eroticul. vorbeşte-mi sau pe jumătate vino

tu(-rcoaz), povara mea, când clopotele bat

că doar nu ne-am sudat rădăcinile. de asta mă atac

eşti încă pentru mine

nuanţă de dragoste sau infern

undeva prin literă şi parcă te vreau

iubită prin vergeturile apocalipsei

unde m-am aruncat de dragul cuvântului de când tu

biciuiai plecarea cu tocul pe asfalt. superb

element pentru poezia de despărţire

şi suficient motiv să te vreau înapoi arcuş

târât prin praf de anticariat.

ia-mă de data asta mai bine Doamne şi

lasă-mă lângă sfârcul

amorţit al numelui ei să pot anagrama

tot ce nu ştiu despre mine de când asfaltul biciuit

i s-a-nchinat sub tocuri. poate nici nu mă doare şi

mă stoarce gândul că o să-i spun într-o zi legitim

povara mea dragă, acum pot în fericire să mă-ngrop

plec totuşi spre tine cu friguri în cap

i mperialul meu poem de despărţire să te dezbraci

enervant de boem peste

rădăcinile noastre împreunate. să vezi cât de bizar

zbiară tot ce am mai sfânt să-ţi rămână pe obraz

impresia că mai mult de atât nu puteam fi