luni, 15 septembrie 2008

...

des-cifrez femeia
de parcă uneori chiar aş vrea să-mi rămână
manifest e(xi)s(t)enţial
şi
oricât încerc să-i ţintesc plânsul
îmi ţâşnesc mâinile
în decolteul

poeziei

...

îmi des-compun definiţia despre tine
să-mi fii implozie
de dimineaţă
pre-simt
că-mi lipseşti
ca buzunarul de la piept

...

mi-ai ieşit din mână
îmbrăţişato
mi-ai plecat

3 comentarii:

Anonim spunea...

oricat ar vrea poezia sa-ti iasa de pe mana... maestre ea este manusa cu care atingi pana in care ai cules toate cuvintele. Tot ce trebuie sa faci este sa te incalti si sa pornesti ratacitor prin muntii poeme . spor!

Anonim spunea...

Felicitări !
Ai împletit sonată din fire de lumină, ei femeii, mărturisesc, impresionată plăcut.
Orice licăr tainic deasupra prafului de nouri, nu poate decît să ne tresară a zbor ...
respecte,
Sibilla

Jamilla spunea...

"imbratisata" capata aura de univers paralel ;-)