miercuri, 28 iulie 2010

...

te rog

acoperă-mi ochii

te rog

nu vreau să te văd

acum

sunt fericit

că prea mult însemni pentru mine


să vorbesc despre distanţa

dintre noi

ar fi ca şi cum

aş vedea momentul în care

mi s-au născut părinţii

în realitate nu-i nimic

sinusoidal

de aceea

mai bine

las-o aşa


nici acum nu vreau

să înţeleg cum

plezneşte un bici

şi de ce scoate sunete

în contact cu aerul

pentru că

noi

în contact cu aerul

nu facem nicio buclă

să ne amintim

ce trebuie să ne

pornim unul spre altul

mare artist trebuie să fi fost

cel care a inventat plecarea

că uneori

am impresia că toată poezia

porneşte de acolo

...

adu-mi-te goală

ca o armă

şi lasă-mi poezie

să-ţi fie

rest

de strigăt de ajutor

pentru tine

mi-am redimensionat

înţelesul şi starea de plutire

şi încă nu ştiu

dacă trebuie să mă bucur

dar mă sperie

că m-am obişnuit

şi uneori

îţi simt lipsa

aşa cum m-am obişnuit

să-mi simt

brăţara ceasului la încheietură

cred că am putea trăi

dacă ne-am spune

totul în şoaptă

ca şi cum

cuvintele n-ar mai avea haine

doar că atunci

n-am mai putea să ne dăm seama

când spunem

te iubesc

dacă eşti tu sau eu

...

cred că eşti singura

care m-ar crede dacă-ţi spun

mă dori

nu o să scriu asta

pentru că unii o să spună

fie că nu se poate

fie nu există

fie o să devieze spre cuvintele

ce ar putea avea legătură

cu verbul nostru

dar

adevărul este că

eşti singura care

mă dori


...
femeia
ultima mea redută
transformă
liniştea în psalmi
să-i spun
re-du-te
de aceea, pentru cât îmi e de dragă
nu-i silabisesc niciodată
rugămintea de-a se
reduce la
tot ce-mi pot imagina despre ea


poate am făcut cuvântul

radar

să văd cum vii sau pleci

poate cuvântul

este radar

sau

poate în povestea noastră grăbită

radar este simplul meu

dar

...

iartă-mă că intervin
nu-i scuză
ci aparenţa rimelată
a jocului de-a icoana
pentru că
pentru mine
fiecare intervenţie
de-a ta
este ca
sângele

joi, 8 iulie 2010

...

acum că ştiu ce nu-ţi place

percep altfel gravitaţia

exact

mă refer la definiţia atracţiei

reciproce a corpurilor

noastre

de aceea

acum pot să mi te asum

indiferent de

starea noastră de agregare


...

parcă mi te-a adus

parcă mi te-a dus

litera mea fără botniţă

întrebările scoase din insectar

parcă mi te-au dus

fără cuvânt

fără vocale cu tronsoane

şi totuşi

dacă într-o zi

parcă o să mi te duci

lasă-mi-te peste

răbdare

ca privirea


...

moşul din cuhea

era convins că

femeia e

piatră scumpă pe capul bărbatului

şi abia în ziua

când am intrat în mină

mi-am spus cu adevărat

că pot să mă arunc

spre tine scumpa mea

ca spre

constelaţia regretului

şi dacă nu sunt întotdeauna

atent că

ne biciuim unul de altul

ca doi bolovani

ce se încăpăţânează

să ia forma tuturor

rugăciunilor noastre

ne-înţelese

...

în povestea cu striviri

şi sfârşit tactil

am crezut că te iau

cu fiori de-a lungul

şiroirii noastre lirice

de aceea

acum

când nu eşti lângă mine

strigă-mă

măcar

întâmplător

...

când eram mic

nu-mi ceream iertare

pentru că o asociam cu

tocirea genunchilor

dar de o vreme

parcă îmi vine să-mi rod

încheieturile

când te văd

că-mi pleci

forfonită

...

numai tu poţi rupe

coasta sfârşitului

de cuvânt dintre noi

şi să-mi laşi culoar

spre mâine

printr-un simplu

eu te iubesc mai mult


...
numai tu ştii
să te laşi peste mine
ca mama tuturor durerilor
pe care nu le-aş putea înţelege
vreodată
şi numai eu ştiu
ce face iubirea incasabilă:
un calcul greşit

poate
de atâta drag
am învăţat să văd
distorsionat ce-i despre tine
să pot să-ţi intuiesc
şi cealaltă poveste
hai mai bine
să ne izolăm
să nu fim nevoiţi să
ne mai aşteptăm
hai să ne izolăm
ca sârma

vineri, 11 iunie 2010

...

aşteaptă-te să cresc pe tine

ca o rană

că oricum de prea mult timp

stai spre mine

ca o rugăciune

şi oricât de în-fiorător o să-ţi pară

aşteaptă-te să te iubesc

nu de alta dar

de prea mult timp creşti spre mine

ca o rană

şi tocmai pentru că te iubesc

te scriu pe mâini, pe carne sau retină

apoi

pentru că numai tu eşti

lumină pentru mine

îmi vine să mă rup în bucăţi

şi să mă arunc spre cer

să mă uit apoi spre tine

ca spre un non-sens

să ştiu

să fiu sigur

că la un moment dat

o să plonjez spre tine

rugăciunea mea

...

mi-a spus că starea de bine

pe care o trăim

în anumite locuri

este datorită rugăciunilor

impregnate în timp în materie

că de fapt

avem şi darul să simţim

mirosul rugăciunii

uau

nu m-am întrebat niciun moment

ce miros are rugăciunea

dar acum

aproape cred că

nu miroase nici a tămâie

nici a femeie

ci miroase

şi a tămâie şi a femeie

apropo

data viitoare o să întreb

ce miros are liniştea


...
de parcă aerul compensează lacrima
de fiecare dată când plângi
după ce te linişteşti
tragi aerul adânc
în piept.
pe considerentul ăsta
de fiecare dată
când reuşesc să mă uit
adânc spre tine
după ce mă liniştesc
trag aer în piept
dar să ştii draga mea
că aerul nu te poate compensa

vineri, 4 iunie 2010

piesa 9 compusă de tony nyerjak pe versurile mele




trecut la prezent


aş vrea să iau ce-i despre noi de piept
să-ţi spun apoi să retranspun incert
că din erori în uneori aştept
cândva şi undeva într-un concert

altundeva şi altcândva mi-ai dat
un spin să-ţi ţin trecutul la prezent
să cred apoi să văd cât de ciudat
se-ndoaie dragostea de nu-s atent

cândva altundeva te ţin de mâini
şi vai, numai suspinu-i la prezent
că şi în lanţ de-ar sta aş înlemni
de vrei să iei din mine ce nu sunt

în răcnet şi în suflet şi-n idei
greşesc şi nebunesc sunt doar al tău
dar stau absurd şi surd dacă tu vrei
să-mi ierţi şi urletul de fierăstrău

prea des îţi las “ai grij’ de tine”
pentru acel altundeva
şi-ţi spun acum că nu-mi rămâne
decât să plec spre altcândva


joi, 3 iunie 2010

piesa 8 compusă de tony nyerjak pe versurile mele





protestul iernii


când totul se opreşte episodic

ajung să-ţi iau oftatul împrumut

să-mi fac rezervă iar apoi atipic

să strig amin din tot ce am avut


doar ce am fost rămâne caligrafic

bătut pe scoarţa zeului cuvânt

aşa că-aşteaptă-te să-ţi spun ce tragic

ar fi să nu te am ca pansament


mai lasă-mă de tine să mă-mpiedic

să fim protestul iernii pe pământ

să-ţi spun eliptic sau profetic

doar pentru tine m-am născut şi sunt


n-am despre noi ecou nici întuneric

de când mi-ai dat cu rangul de răbdare

sărutul ce avea în el strategic

iubire dar mai multă remuşcare


refren:

îmi trebuie din rune înc-un semn

dacă tresari când mă gândesc la tine

că e gravat pe cer cât de solemn

aştept, regret, iubesc şi strig spre mâine


miercuri, 2 iunie 2010

piesa 7 compusă de tony nyerjak pe versurile mele




re-încep

de aş putea să-ncep la noapte
să-ţi spun cât te iubesc ciudato
ar curge din potcoave lapte
şi visele s-ar bate-n trepte
că totu-ncepe să vibreze
în jurul tău prea adorato
de-aceea-ndur ca-n metereze
aşteaptă-mă, o să urmeze

din bezna ce-a-nceput să cadă
mă-ntind să-ţi re-ntâlnesc pierduto
semnul de mamă pe zăpadă
sărutul dacă stă la pândă
să văd că-n agonia noastră
prea cinic te-alintam din ploi
de-aceea azi te-aş pune-n glastră
nu să miroşi a flori ci a război

când totul se zbârceşte-n mine
că poate ţi-am greşit iubito
te reîncep în gând şi-mi vine
să-mi fii cortină cu suspine
să înţelegi, să poţi să crezi
că te încep şi azi frumoaso
ca pe-un poem cu mentă şi zăpezi
din care vezi, visezi şi pierzi


femeie brâu de rădăcini
captură din amiaza vieţii
strânge din pumni, sparge-n canini
tot ce ţi-ar spune despre mine munţii


miercuri, 26 mai 2010

piesa 6 compusă de tony nyerjak pe versurile mele




aproape

desfă-ţi cămaşa să-ţi citesc din răni

cuvintele ce mi-au lăsat cândva

iluzia c-o să te am în mâini

parfumul ce-a rămas în urma ta


că din cămaşa ta cu sâni de noapte

se-ntinde o cărare unde-mi pare

că doar cuvântul încă ne desparte

într-o silabă printre felinare


de-acolo din cămaşa ta cu răni

cu sâni şi aşchii despre fericire

strânge-ţi cuvintele să mă răstorni

ca dintr-o reverie-n adormire


dacă-ntr-o zi vei obosi s-aştepţi

desfă-ţi cămaşa sau cuvântul

şi-ntreabă-te dacă te ţin în dinţi

când tac să nu te pierd din calcul


refren

aproape am crescut unul din altul

aproape ne-am pierdut cât ne-am găsit

aproape ne era parcă destul

să ştim de cât de aproape ne-am gonit


miercuri, 19 mai 2010

piesa 5 compusă de tony nyerjak pe versurile mele




gând sfinţit

de unde ştiu că nu te-am întâlnit

doar pentru ziua-n care să învăţ

ce-nseamnă dor şi strigăt înlemnit

în trapul cerului ce s-a pornit

spre noi să ne-amintim ce arcuit

şi încordat e visul peste munţi

că totu-i parcă nemaiîntâlnit

cât ne-am iubit, cât ne-am găsit


îţi luam zilele-n mână Gând Sfinţit

iar tu-mi luai mâinile că doar ne-am vrut

atât de mult că totul a-mpietrit

în jur şi-n noi şi parcă n-am simţit

că ne-a rămas doar clipa ce-a ţintit

în noi un jurământ - scut neştiut

despre începutul care ne-a orbit

despre apusul nostru-ncercuit


rămâi femeie – gândul meu sfinţit

chiar dacă astăzi nu pot să-ţi ascut

povestea despre noi că s-a-ndoit

atât de mult că ne-a încercuit

iar cercul ăsta aşa s-a gâtuit

că nu-i nici linişte nici absolut

din noi, aceia, care ne-am pornit

aproape să ne fim, aproape-un mit


joi, 13 mai 2010

...

poezia nu-i decât
bis-ul de după aplauzele
faptului că ne-am întâlnit,
o bătaie
a pumnului din piept


aşteaptă-mă să-ţi spun că
într-o zi am vrut să-mi ard
degetul ce-mi scrie despre tine
nu-i vorba de durere aici
ci de ideea că tu
ardeai deja de multă vreme în mine


să pot să te ating
pe litere
n-ar însemna doar
o abordare ritualică a intimităţii
ci două minuni.
una dintre ele ar fi
că sunt al tău



uneori încerc să-mi dau seama
cum sună ce-ţi spun
din vocea ta
şi din exces de zel
poate aş vrea totul pe două voci
aici
în mod normal ar fi trebuit să scriu
dar
de fiecare dată când îmi răspunzi
parcă avem dreptul
suprarealist la cartuşul de fericire

joi, 15 aprilie 2010

piesa 4 compusă de tony nyerjak pe versurile mele


când te iubesc nu am nimic să-ţi spun

cuvântul stă pe margine-n corset

sanctuarul meu de-acum eu sunt imun

că mi-ai venit în pumn din alfabet


mi-e greu să văd acum ce s-a-ntâmplat

cu noi, cu grija şi cu scrumul

din jocul nostru de neacceptat

mi-am tatuat în deget tot trecutul


arată-mi, apoi du-mă în concret

de-ţi laşi azi cu răbdare peste sân

a doua fericire în secret

să văd ce-i între noi sfânt şi păgân


că prea de tot ni se răreşte pasul

când zdrăngănind barbar eu mă evapor

din mâna ta ca lancea cu recul

tu-mi dai doar poezia să te apăr


refren


aştept la răstignire viaţa-n ger

când totu-i tunet obosit de verb

să înţeleg de ce port la rever

vis de femeie răsfoit superb


miercuri, 7 aprilie 2010

...

când îmi vine să mă

arunc în gol

spre rădăcina ta de femeie

îmi trec prin faţa ochilor

toate liniile din palma

pe care mi-ai

scris

că nu vede nimeni că

eşti numai a mea

dacă nu este nicio diferenţă

între noi

înseamnă

că în momentul în care

unul plânge

celuilalt îi curge lacrima pe

restul poeziei

nu eu stabilesc

dacă rostul tău este

de amprentă sau de urzică

dar să ştii

draga mea

că în ambele ipostaze

mi te potriveşti de minune

vineri, 26 martie 2010

încă o piesa pe versurile mele :)




poveste şi povară

mi-erai poveste sau povară
iar pe atunci nu îmi spuneai
că rana n-o închizi cu ceară
sau cu regretele de mai

mi-erai poveste sau povară
şi-mi coborai din rai în pumn
încrâncenarea să nu doară
uitam de semne şi de somn

mi-erai poveste sau povară
şi parcă ne creşteam blindaj
peste cuvânt şi peste vară
visam îmbrăţişări bandaj

eram poveste şi povară
îngenunchiam în aspiraţie
cuvântul ne era brăţară
plecarea simplă inspiraţie

erai poveste şi povară
absurd regal înălţător
eram poveste şi povară
dar ochii încă ne mai dor

îmi eşti poveste şi povară
eternul meu final boem
îmi eşti ampretă şi arsură
în umilitul meu poem
îmi eşti în rugăciune iară
dar nu mai pot ca să te chem

miercuri, 24 martie 2010

altă piesă pe versurile mele, cântă tony nyerjak




te-am vrut odată, niciodată


de-ar fi să vii să mă întâmpini

păstrează din povestea noastră

şi clipa cea cu spinii tulburi

să-mi pun sărutul să-ţi vorbească


nu pot să-ţi mai cerşesc iubire

femeie- vis şi magic cerc

totuşi te vreau ca o negare

blestem şi vis şi abur zvelt


tu ştii când îmi rimezi cu Zeus

când îţi silabisesc ideea

chiar dacă te ador nespus

nu pot să-ţi ancorez uimirea


pe sânii ei ca dintr-o biblie

cândva strângeam din pumn să treacă

de-aceea strig către femeie

te-am vrut odată, niciodată


Refren:

nemernic se comprimă gândul

să nu te ştiu, să nu te caut

iubita mea ne trece timpul

şi iar ni se usucă plânsul


sâmbătă, 20 martie 2010

cântă tony nyerjak iar versurile sunt ale mele :)






rug promis


chiar dacă m-aş opri în dreapta ta

şoptind a disperare despre lume

nu-mi spune -rug promis - nu mă-ntreba

unde călcâiul nostru lasă urme


dintr-un balans pot să îţi vaiet clipa

să creadă toţi că-i o mătanie

să-mi amintesc efortul şi risipa

de-a ne iubi la cota de avarie


femeie- rug promis – de-ar fi să-ţi spun

sigiliu infernal de ancestral

încorsetat de viaţă mă supun

să ne-nţeleg destinul la plural


femeie – rug promis – de ce nu-mi ceri

când vântul îl opresc din dreapta ta

să-ngenunchez pe jar sau lângă flori

să vezi ce corozivă-i lacrima


refren:


copil ce strigă plumb în loc de mamă

e răsucirea noastră pe uscat

cheag şi minune ne eram aseară

iar astăzi ne-am trezit poem crăpat