şi multe nu le văd
şi mult prea mult parcă nu te văd
şi e ca şi atunci când
nu-ţi mai zăreşti umbra din obişnuinţă
şi tare aş fi
absurd şi îndrăgostit
şi grăbit ca
întoarcerea
doar că
întoarcerea nu seamănă a răsucire
însă din fericire
omul seamănă a
sfinţenie
la fel de discret
ca
lacrima
semănată-n zăpadă