umbra e singura certitudine
a prezentului
dar parcă
mă agită
să văd dincolo de lumină
cum ne amestecăm
unul spre celălalt
că acolo
dincolo de lumină
parcă-i mai uşor
să ne purtăm unul altuia
grija şi părăsirea
…
îmi trebuiau de fapt
câteva noţiuni elementare
despre femeie
să pot să mă uit spre cer
ca spre un plonjon liric
…
acum
că am ajuns în faza să
mă întreb instinctiv
unde mergi
mi te-ai transformat în
efectul de rugăciune
despre care
nu-mi puneam problema
dacă
mi-e necesar zilnic
sau numai în anumite zile
inversul mi-ar fi părut
mai simplu
dacă
nu ne silabiseam
unul pe celălalt
ca
numele lui Dumnezeu
...
sub râsul pasului tău
nu-mi înţeleg
sub-înţelesul
poveştii prin care
nu te-am trecut
...
atingerea n-are nimic
nobil
până când îţi pun
sufletul la sertar
oare asta-i întrebare?
...
introvertit
intro-nverzit
în fine
ideea este
că parcă ai înflorit pentru mine
...
n-am înţeles dacă-i mai lirică
abordarea
femeie ca formă pozitivă
sau
femeie cu formă pozitivă
dar oricum
stai să intuieşti finalul
...
ca într-o re-petiţie
femeia este
regalul ce te învaţă
să tragi cortina
peste re-cordul re-trăirilor
...
poate
să te înţeleg cu jumătăţi de măsură
ţi-ar fi mai uşor
să fii
cealaltă jumătate a mea
de măsură
nu încerc să încep noaptea
că numai atunci
uit
să mă uit
spre tine
...
femeia
ca orice termen de comparaţie
este limita
pentru
tot ce ai fost până la ea
...
am găsit
un ritual precreştin
în care mâna
se încleştează dacă
până la jumătatea drumului
spre ea
nu te gândeşti
că munţii dintre noi
pot fi mutaţi piatră cu piatră
...
să ne gândim
la acelaşi lucru
până o să-mi dau seama
ce poate fi mai
confuz între noi
starea de veghe
sau starea de necesitate
...
într-un atunci
într-un altundeva
îţi mulţumesc dacă ai deschis discuţia
a tot ce ni se întâmplă
în prezent
...
am cele mai frumoase degete
de când ţi-am scris numele
a zecea oară
pentru că acum
în loc de amprente
pe tot ce ating
eşti tu