te ţin aproape
ca ploaia
să ştiu că numai ea
miroase ca tine
şi-mi iubesc mai mult
ca niciodată mâinile
ce s-au făcut ulcior
să-ţi adune toată minunea
acum
nu-mi trebuie cuvântul
să înţeleg dacă te merit
şi parcă mi-e frică
să am dreptul să mulţumesc cerului
că suntem aici
aproape
aşteptând doar să strângem în plămâni
gustul vântului ce s-a zidit în jurul nostru
şi-ţi dau dreptate
e prea frumos să ne zvârcolim
să ne desenăm poezia pe fumul de ţigară
apropo
în clipa asta chiar nu aş şti
ce să-ţi întreb îngerul
că poate el n-a scris vreodată pe
de aceea mai bine ne-am mira
că nu doare să ne iubim
...
când am început să te iubesc
n-am crezut
că o să trăiesc ziua
în care
să pot să te iau în braţe
cu încredere
…
mi se bâlbâie degetele
cât încerc
să-ţi amintesc
cât sunt de
al tău
de aceea
spune-mi că mă iubeşti
să nu conteze
că ai buze frumoase
…
de când am realizat
că ai sâni
mi-a crescut încă
o pereche de mâini de poezie
pentru ei
…
dacă într-o zi
o să plângi pentru
o secundă
îţi las la grindă
teiubescul
…
îţi las draga mea
cea mai veselă literă
pentru că
am văzut că
acolo unde lăcrimezi
se înmugurează pământul
cu ziduri
…
dacă ne-ar fi
braţele de hârtie
n-am mai avea curajul să
ne aprindem
după cât ne-am re-trăit
până să
ne strângem
ca două braţe de hârtie
…
las că poate găsesc pe cineva
să pună balustradă
poveştii noastre de dragoste
…
tu
eterna primă victimă a
războiului liric dintre noi
eu
întregul derapaj al
spasmelor tale
noi
etern război cu spasme
…
trăiesc prin tine
şi mă târăsc
de prea multe ori
că poate-poate
cu puţin colorant
la sfârşitul zilelor
o să mai am forţa
să ridic poezia
în dreptul steagului nostru alb
…
aban-donează-te
spre mine să te ţin la piept
ca pe-un bănuţ de plumb
turnat din
ultimul meu soldat de copil
şi-o să se scuture carnea pe mine
