iubirea
este ca într-un
sentiment
de vinovăţie
care
te face să te propteşti
fără
motiv
sub
crucea celui de lângă tine
ca
apoi să îţi vină să îţi vorbeşti
dar
să
ţi se pară mai importantă povara
rugăciunii
…
în
loc să punem în mişcare răbdarea
mai
bine spune-mi acum că mă iubeşti
…
femeia
nu cere povară
dar
dacă îi pui cu sfială o umbră în plus
se
descătuşează în ea instintele
de
a se uita cu drag la tine
…
trimite-mi
doar cuvintele-nşirate
să-mi
folosească la ceva
că
vine iarna şi mi-e frig la spate
de
n-ai răgazul să mă poţi salva
…
de
fapt tema ta îmi place
o
răspântie între Dumnezeu şi înger
pentru
însemnele tale spre
prioritatea
de a iubi
…
te-am
integrat în gândul poeziei
iar
tu nu eşti decât o cheie
care-mi
deschide zăbrelele
patosului
şi păcătosului
…
teribil
înţeles mi-ai dat
acestui
gând care mocneşte-n mine
acestui
crez care bălteşte-n noi
ca
suma unui rol ce înălbeşte
clătirea
unui start fenomenal
…