joi, 28 ianuarie 2010

...

numai în poezie

pot să ţin femeia

ca primăvara în ninsoare

nu era nevoie să-i inventez

nici genunchi nici piept nici zăpadă

dar aveam nevoie

să-i simt mâna

peste gura cuvântului

că în definitiv

femeia are darul

de a ne strânge în pumn

viscolul liric

...

dincolo de

înlănţuirea dintre noi

nu călca linia orizontului

dincoace de

înlănţuirea dintre noi

până şi rugăciunea

o las în zig-zag

să se creadă

iluzia optică

a tot ce nu ne putem

imagina încă

unul despre celălalt

când nu mai am nimic

spectaculos pentru tine

mi-e destul

să te ştiu aici

...

încerc

să-ţi văd

ultima

formă


„ce te frământă acum, mircea?”

...

cuvântul se tranşează
când se trasează
spre femeie
şi uneori chiar
îmi vine să-i sărut mâna
de aceea
te rog iubito
spune-mi care-i
mâna cuvântului

...

dacă orice are o fundaţie

am toate motivele să cred

că fundaţia femeii este lacrima

pentru că prea de tot

îmi plutesc gândurile spre ea

şi în mărinimia ei

le tot creşte

chiar dacă unele o zgârie

şi-i muşcă până la sânge

sfârcul

poeziei mele

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

...

primeşti în schimb

tot ce-i mai sfânt

doar când ai puterea

să strigi

ca din răstignire

Doamne

femeie de ce m-ai părăsit

...
de când te întorc
pe toate părţile
mi-ai spus că
ura e inversul dragostei
dar e tot investiţie afectivă
şi mi-a venit să cad în genunchi
să aud de la tine

dragostea e energia
prin care Dumnezeu a făcut lumea
de aceea
îmi eşti şi acum
căldură primordială
...
dacă prin cel mai sumbru scenariu
ar rămâne
doar două litere
mi-ar fi destul
să spun totul despre tine:
cu una aş arunca spre cer
să arăt că litera-i la feminin
iar cu cealaltă
pot să jur
că mi-ar da Dumnezeu o soluţie
să o fac să semene cu noi
...
nu-i deloc aiurea
să ajungi ziua în care
să-ţi vină să o rogi
să te lase
să o asculţi


...
poate avem încă în noi
resturi dintr-un
limbaj arhaic
al carnalului
că prea de tot
îmi pulsează muşchii
dacă mă gândesc
să nu scriu despre tine


...
sună aberant
dar chiar îţi trebuie curaj să iubeşti
şi sună şi mai straniu
să poţi să asculţi
din tine
cealaltă jumătate
...

şi-o să te iubesc
până dincolo
de mistuire
şi dacă n-o să simţi
nimic mistic în asta
o să aştept să mă crezi
că de fapt
tu eşti
religia mea
...

nu mă pot înţelege
cât pot să te cuprind
şi după
blindajul cuvântului


...

povestea spune

că ce ţi-e scris

aşa rămâne

de aceea

îţi las aici

ziua şi anul

în care mi-ai spus

că eşti a mea

...

uneori mă roade

la ce-mi sunt bune

toate momentele de intimitate

care au fost între noi

că nici măcar

criuciuliţe sculptate

nu pot face din ele

dar

când mă gândesc la asta

parcă-mi treci

degetele peste frunte

...

eşti o ciudată

nu te gândi dacă-i de bine sau de rău

că oricum

eşti

ciudata mea preferată

...

în spatele cuvintelor mele

eşti numai tu

aproape goală

aproape strivită uneori de plâns

aproape de mine de fiecare dată

şi pentru că

eşti numai tu

răstorn câteodată cuvântul

...

ştii că te recunosc după mâini

dar nu ţi-am spus niciodată cum reuşesc

ei bine

şi pentru asta parcă mă iubeşti

...