în realitatea mea te las
să domneşti în mine
tu
amestec de psalmi
femeie de rezonanţă
iubită cu tâlc
până dincolo de tresărire
iar în asimilarea asta a noastră
inexplicabilă şi
şocantă ca un sărut pe gură
îmi rămâi
crâncenă nevoie şi garanţie că
„minunea face parte din viaţa reală”
Dumnezeu ne-a dat aerul
că precis ştia că
în zilele în care ar fi trebuit
să respirăm iubire
mulţi dintre noi
nu ne-am fi descurcat
...
pune totul despre noi
pe masa asta de operaţie
să nu fiu capabil să-ţi cer
nici măcar să mă laşi
împovărător spre piept
şi pune te rog
pe masa asta de dragoste
şi ultimul trăgaci
cu holograma de inimă
spune într-un ghiveci că ne iubim
şi apoi de-o fi
să avem ochii plânşi
să ne ridicăm de la
masa asta de dragoste
că mai avem zile
şi zbateri fericite împreună
...
violent de primită spre mine
incomplet de privită
imperfect îmbrăţişată
şi ocolită de înţeles
gândită de necuprins
respinsă de depărtare
dar te rog nu uita
că-mi eşti de neajuns
poate mi-ai barat toate
blocajele sentimentale
că eu sunt cel care spre tine
mă baricadez cu
vene crescute din accelerări de sânge
poate în realitate eşti
doar o pădure de bariere
că înger n-o să-ţi mai spun niciodată
de când am auzit că
Dumnezeu pune omul mai presus de înger
şi poate nici măcar nu suntem un drum
că după trăirile adevărate
se pune întotdeauna punct
dar să te ţin mai mult în braţe
noi am pus puncte
de parcă dreapta dragoste
ar fi un imens cotlon
în care
de multe ori ţi-e frică să bagi mâna
pentru ziua în care voi sta
cu Dumnezeu la o poveste
scriu şi ceea ce nu pot
să-mi amintesc despre tine
să fiu sigur că discuţia
va deraia spre tine
minunea mea îmbrăcată doar
în dor
iubire şi
iertare
uneori m-aş ascunde
ordinar de îndrăgostit
să am timp să astup
tot ce a rămas întretăiat între noi
ca pe termen lung
să fiu sigur că reuşim
să tragem după noi
fel de fel de tensiuni
erotice
...
e timpul să ne apucăm
să ţinem vidul dintre noi
ca pe un excces de dragoste
întipărit în studiul
stadiului nostru de agitaţie
pentru că mă aşteaptă parcă
gândul abraziv despre noi
cei cu răsuciri pasionale
şi apropo
din moment ce nu mi-a zis
cum îl cheamă
mi-am botezat îngerul
cu numele tău
dar să ştii
că şi dacă vă cheamă la fel
lui nu i-aş vorbi niciodată
despre păcatul meu de referinţă
în zilele în care nu-ţi pot vorbi
mă linişteşte că în tot acel timp
în care te-am putut atinge
am învăţat să iubesc „pentru la iarnă”
iar astăzi
iau câte puţin din
acea amprentare de dragoste
să ştii ce-ţi spun
când nu ne mai ajunge cuvântul
...
iubeşte ca şi cum ţi-ai pierde energia
ca şi cum te-ai grăbi
iubeşte isteric dar nenuanţat
şi nu te gândi că
iubeşte este deja un cuvânt împlinit
pentru că
atunci când iubeşti
ca într-un ultimatum ce face parte din tine
te linişteşte tot ce
ai impresia că nu poţi cuprinde
nu-mi reproşez că am descoperit
cum funcţionează femeia
mă îngrijorează doar
să nu fiu în stare
să-i păstrez vie speranţa
...
nu ştiu să mă rog
atunci când n-am nimic să cer
sună a vinovăţie
a infatuare
a disperare că mă simt
antrenat în dragoste
ca în tornada cu şi fără
urmări fulgerătoare
...
am început să iubesc fără prospect
iar după ce am bănuit că nu sunt reguli
eram în stare să mă uit
şi în ochii lui Dumnezeu
pentru că mi se părea incredibil că
suprema probă de orientare
spre tot ce poate fi mai sfânt
este femeia
m-am văzut crescându-mi arme
şi nu te-am înţeles
apoi m-am repezit să mi te
scri-jelesc pe dunga grijilor mele
să mă doară inconştient
că m-ai văzut
şi-n varianta mea de armă crestată
...
totul se re-duce
la ecou de femeie
doar că prin
incalificabila mea sprijinire
uneori parcă nu-mi vine
să te simt
chiar dacă-am rămâne
ecou cu armonia strâmbată
...
n-o să avem niciodată un cuprins
o să ne avem
totuşi
ca într-o cuprindere
din când în când
mă treci de la o stare la alta
din când în când
trec dintr-o zi în alta
să te iubesc
dar să nu te aştept
pentru că ştiu că
nu poate ninge
fără să ne ştim împreună
...
mie să nu-mi dai ochi pentru femeie
mie dă-mi senzaţia
că-i mai presus de mine
pentru că dincolo de mâinile noastre
îngreunate de iubire
greşesc să mă vindec
şi rabd antidotic
tot ce-i împărţit
între mine şi ritualul celulei
ce-ar crăpa dacă ne-am dezveli
ne-am dezvinovăţi
ne-am aminti
că tot ce caut
eşti
de fapt legendă de femeie
...
te asigur că nici atunci
când nu reuşesc să te fac
să te simţi iubită
nu mă simt neîmplinit
pentru că inclusiv neîmplinirile
trebuie abordate cu pasiune
da
aminteşte-ţi că ţi-am spus
de atâtea ori cu majuscule
fără regrete
“Tot ce găseşte mâna ta să facă,
fă cu toată puterea ta” (Eclesiastul 9,10)
ne iubeam grav
ca într-un fel de nelinişte
şi pe atunci
mă speria fiecare
clipire, gest, apus
sau dacă mi se părea
că tragi aer în piept
prea apăsat
şi mă temeam enorm
să nu omit niciun
detaliu în ceea ce te priveşte
de atunci
ai ajuns şi tu să-mi spui
că mă iubeşti
mi-am rebotezat ţestoasa
că mai bine i se potriveşte
Anvelopă
iar despre noi
deşi nu-mi vine să cred
ne iubim şi mai grav
ca într-un fel de
linişte
ca într-o consolare
te iubesc pe nuanţe
şi mi-am asumat asta
la fel de indignat
că nu numai aici
pot să te am
tern şi etern
...
treci zilnic prin tot ce-i epavă în mine
pentru că doar tu ai darul
să-mi arăţi că lucrurile nu se iau de la capăt
ci se continuă
şi se visează dincolo de somn
şi de înjumătăţire
apropo
dacă ne mirăm deodată
de cât lemn este în copac
sau cât nefiresc e în noi
nu înseamnă că înjumătăţim minunea
...
este femeia care-şi schimbă
culoarea ochilor
în funcţie de cum mă priveşte
iar uneori
mă sperie ideea că
avem puterea de a ne oglindi
şi de-a ne linişti pe celălalt
braţele ca trecerea
...
astăzi
când parcă ne-am despărţit
mi-a venit să trag o linie de etanşare
a mâinilor
şi a ochilor la ceasul rugăciunii
pentru ca mâine
când ne vom revendica iar
unul pe celălalt
să nu ne mai ştim dreptul la regret
...
eşti doar
desăvârşita mea
ripostă dezgolită
din singura noastră obligaţie
de a sesiza
jumătatea ca pe o agrafă
cu punctul comun neliniştit
ca orice fenomen spectaculos
femeia are neîmplinirile ei
altfel în mod cert
femeia şi-ar conştientiza statutul
de fenomen normal
de aceea nu cred că greşesc
dacă spun că femeia este
fenomenul spectaculos
din caza mea sau a ta
…
femeia este o tăietură de baionetă
care mai devreme sau mai târziu
oricum te afectează
şi nu-i detaliu ci o certitudine
că zgârietura de unghie sau de baionetă
se cicatrizează cel mai greu
aşa că
să nu te mai mire că te sărut încă pe tăiş
